
Podul Dragalina din Timişoara, redeschis doar pentru mașini. Ce s-a întâmplat
Anunțată încă de la sfârșitul săptămânii trecute, redeschiderea Podului Dragalina, aflat în șantier de peste un an, a avut loc, luni, în jurul prânzului.

Anunțată încă de la sfârșitul săptămânii trecute, redeschiderea Podului Dragalina, aflat în șantier de peste un an, a avut loc, luni, în jurul prânzului.

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului Timișoara au semnat marţi, la sediul PMT, trei noi contracte de finanțare…

Primăria Timişoara a finalizat achiziţia publică, prin licitaţie deschisă, pentru contractul de furnizare a unor vehicule noi în cadrul proiectului…

La Timișoara sunt aniversați, luni, 150 de ani de transport public, cu o paradă a tramvaielor trase de cai și cu concerte de muzică în centrul orașului.

Transportul public timișorean ar putea fi blocat de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest. Anunțul a fost făcut în avampremiera Zilei Tranportului Public Local, sărbătorită, la Timișoara, în 8 iulie. ”Putem opri transportul public! Măsura o aplicăm într-o săptămână, …

Echipe ale Poliţiei Timiş şi STPT au efectuat, vineri dimineaţă, o acţiune fulger pentru identificarea călătorilor frauduloşi şi a hoţilor care operează în tramvaie.

Recent, pe mail-ul redacției am primit un mesaj de la unul dintre angajații STPT (Societatea de Transport Public Timișoara), fosta RATT…

La inițiativa Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș s-au reluat patrulările comune în mijloacele de transport în comun din urbe. Prin aceasta se…

Poliţiştii locali continuă, în această săptămână, patrulările mixte, realizate în colaborare cu efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş, prin …

Condus în ultimii ani la nivel de firmă privată care e musai să fie eficientă, altfel o paște eliminarea de pe piață, RATT pare să fi uitat …