
Opt şcoli din Timiş, eligibile pentru finanțări prin PNRR
Opt şcoli din Timiş, eligibile pentru finanțări prin PNRR

Opt şcoli din Timiş, eligibile pentru finanțări prin PNRR

Fonduri suplimentare pentru drumuri, într-o comună timișeană. Bugetul local al comunei timișene Brestovăț, una dintre comunele liliputane (cu mai puțin de o mie de locuitori) ale regiunii și țării, s-a rotunjit cu suma de 626 de mii de lei.

Unitățile de învățământ din Timiș își închid, una câte una, porțile. Două școli din Timișoara se desființează. Rețeaua școlară configurată la nivelul județului Timiș, pentru anul școlar 2024/2025, cuprinde 606 de unități de învățământ (creșe, grădinițe, școli) cu personalitate juridică și…

Zece proiecte din Timiș au fost admise la finanțare în cadrul programului pentru școli verzi, iar alte trei se află pe lista de rezervă. Ministerul Educației a publicat lista finală a proiectelor care vor primi sprijin financiar în cadrul programului „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”.

Două școli din Timiș, la turneul final al Ligii Nord din cadrul Jr. NBA League România. Școala Gimnazială nr. 7 Sfânta Maria Timișoara (Portland Trail Blazzers) și Școala Gimnazială nr. 2 Lugoj (Los Angeles Clippers) vor reprezenta județul Timiș la turneul final al…

Începe prima etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare, situația locurilor din Timiș. În perioada 11 aprilie – 14 mai, părinții pot depune cererile-tip de înscriere și a documentelor necesare pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare la trei unități de învățământ avute în vedere…

Școala Gimnazială Dumbrăvița, din nou în fruntea unităților de învățământ cu cele mai multe clase pregătitoare din Timiș. De câțiva ani, Școala Gimnazială Dumbrăvița se menține în topul unităților de învățământ timișene care abia mai fac față numeroaselor solicitări de înscriere a copiilor.

Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare și circumscripțiile școlare în Timiș. Ordinul privind metodologia și calendarul înscrierii în învățământul primar a fost publicat cu o mare întârziere în Monitorul Oficial, în 22 martie.

Vizitele neanunțate ale inspectorului școlar general din Timiș în unitățile de învățământ se lasă cu îmbrățișări și zâmbete. Continuând seria de vizite începute în 2022, la preluarea unui nou mandat de inspector școlar general în Timiș, Aura Danielescu și-a propus…

Jr. NBA League România, tot mai aproape de start. Emoții mari pentru cele 15 școli participante din județul Timiș: mâine va avea loc draftul Conferinței de Vest. Noul sezon Jr. NBA League România este gata de start!

34 de unități de învățământ din Timiș figurează pe lista proiectului Programului Național ”Masă Sănătoasă” 2024. Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul Programului Național ”Masă Sănătoasă” 2024.

Fonduri pentru școlile unei comune timişene

30 ianuarie, 2024, Ziua Internaţională a Nonviolenței în Şcoală. Acțiunile din Timiș. Astăzi, 30 ianuarie 2024, cu prilejul Zilei Internaţionale a Nonviolenței în Şcoală, cunoscută ca şi Ziua Internaţională a Nonviolenței şi a Păcii, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție…

Directorii școlilor vor primi o creștere salarială. Directorii, directorii adjuncți, contabilii-şef și secretarii-şef cu nivel de studii superioare ai școlilor vor primi o creștere salarială, potrivit unei hotărâri a Guvernului, aprobată joi, spune purtătorul de cuvânt…

Activități preventive în două școli din Timișoara. La data de 18 decembrie 2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități educativ-preventive cu elevii înscriși la Liceul cu Program Sportiv Banatul și Colegiul Tehnic Henri Coandă, în cadrul campaniilor…

Mai multe unități de învățământ din Timiș cu risc seismic II și III nu sunt reabilitate. Lista acestora

Zâmbete sănătoase în Timișoara, elevii învață importanța igienei dentare. Care sunt școlile înscrise în program. Elevii din 79 de clase de nivel pregătitor și clasa I vor beneficia de un program al Primăriei Municipiului Timișoara privind educația sanitară dedicată igienei…

30 de unități de învățământ din Timișoara s-au înscris la cursuri de prim ajutor

Inspecțiile școlare sunt efectuate în continuare de IȘJ-uri, deși de la 1 noiembrie 2023 ar fi trebuit să treacă în sarcina ARACIIP

50 de ani de educație, la Școala Gimnazială nr. 18 din Timișoara