
Trei străini neisprăviţi ne-au scrijelit istoria
Trei străini neisprăviţi ne-au scrijelit istoria.
Friday, September 22
Trei străini neisprăviţi ne-au scrijelit istoria.
Din 1 decembrie se modifică programul de vizitare al cetății Sarmizegetusa Regia
Intrare gratuită la Sarmizegetusa Regia, de Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO
Descoperiri arheologice importante în Sarmizegetusa Regia
Tururi ghidate gratuite, de 1 mai, la Sarmizegetusa Regia. Timp de 45 de minute, un istoric sau un arheolog va însoţi fiecare grup şi va dezvălui secretele sitului arheologic.
Drumul judeţean care pleacă din satul Costeşti şi duce la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, va fi închis joi, 21 aprilie, între orele 8,00 şi 16,00, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii, a informat Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara.
Manu Bennett (49 de ani) este originar din Auckland, Nouă Zeelandă. Familia lui s-a mutat în Australia în 1970, pe când el avea doar câteva luni. A fost un
Până când vremea mai este, cât de cât, prielnică drumețiilor, județul Hunedoara le poate oferi turiștilor posibilitatea unei incursiuni în …
Pasionat de spiritualitatea civilizaţiilor străvechi, de medicină şi remedii naturiste, canadianul a călătorit în numeroase locuri sacre din lume, dar a …
Ca urmare a intervenției susținute pentru degajarea părții carosabile de masa mare de pământ…
În urma ploilor abundente din ultimele zile, pe calea de acces spre Sarmizegetusa Regia, în zona pietonală, s-au produs mai multe alunecări de teren…