Sute de somații au fost trimise timișorenilor pe terenurile cărora a fost identificată ambrozie

Sute de somații au fost trimise timișorenilor pe terenurile cărora a fost identificată ambrozie

Sute de somații au fost trimise timișorenilor pe terenurile cărora a fost identificată ambrozie

Primăria Timișoara a transmis 407 somații proprietarilor de terenuri de pe raza municipiului, unde a fost identificată ambrozie.

Conform legislației în vigoare, Poliția Locală identifică terenurile pe care se dezvoltă această buruiană și nu a fost tăiată, iar Primăria notifică proprietarii cu privire la obligațiile care le revin pentru îndepărtarea ambroziei.

Persoanele fizice și juridice (proprietari sau deţinători de terenuri, administratori ai drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole) au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei.

CITEȘTE ȘI: Ce spun reprezentanții sindicatelor din Timiș despre suspendarea grevei din învățământ

Dacă nu își îndeplinesc această obligație legală, se vor emite avertismente, iar ulterior se vor aplica sancțiuni cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Ambrozia este o buruiană de carantină, pentru combaterea căreia aproape toate guvernele din ţările europene au luat măsuri de eradicare, limitând astfel impactul său asupra sănătății publice și, implicit, efectele negative în plan economic și social. Această plantă provoacă afecțiuni alergice, în perioada de înflorire, din luna iunie până în luna octombrie. În perioadele secetoase, cu temperaturi ridicate planta emite o cantitate de două ori mai mare de polen. Polenul purtat de vânt poate parcurge distanţe de până la 200 de km.

În România, problema este reglementată de Legea nr. 62 din anul 2018, Legea ambroziei și de Hotărârea Guvernului nr. 707/2018, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.

Ambrozia se găsește atât în intravilanul, cât și în extravilanul localităților, în culturi agricole de cereale păioase, floarea-soarelui, porumb, precum și în pășuni, terenuri virane din localități, terenuri neîngrijite, șantiere etc.

În oraș, se întâlnește mai ales pe marginile șoselelor, pe spațiile verzi, dar și în curțile caselor și parcuri. Cu un potenţial enorm de răspândire, planta produce peste 3000 de seminţe anual. Ambrozia este o adevărată ameninţare pentru agricultură, mediu şi sănătate publică.

Reprezentanții municipalității fac un apel către toți proprietarii / deținătorii / administratorii / beneficiarii de terenuri să ia măsuri pentru combaterea ambroziei și să conștientizeze faptul că răspândirea acestei buruieni este o amenințare pentru sănătatea tuturor, fiind necesar ca fiecare să contribuie la eradicarea ei.

Foto: arhivă cu titlu ilustrativ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *