Susținători-surpriză pentru Alianța Vestului! Ioan Rus, alături de Victor Ponta, sprijină demersul liberalilor: ‘Să nu omorâm proiectul înainte să se nască’

ponta rus

Ioan Rus le-a transmis celor care critică Alianța Vestului să-i dea o șansă, pentru că altfel nu se va știi dacă este sau nu capabilă să facă ce a promis.

CITEȘTE ȘI. Iarna revine în forţă în weekend! Se reîntorc ninsorile și frigul

Rus a fost prezent alături de Victor Ponta la conferinţa pe care acesta a susţinut-o joi la Cluj-Napoca.

“Niciodată, în afara comunităţii din Cluj, nu o să ştie cel de la Bucureşti care e calea cea mai bună pentru clujean. Să nu omorâm proiectul înainte să se nască pentru că nu o să aflăm (…) Nu o să aflăm dacă ar fi putut face ceva sau nu”, a spus Rus, conform monitoruldecj.ro.

CITEȘTE ȘI: „Meritocrație” în administrația locală: din „boss” într-un club de manele, șef în Primăria Timișoara

Şi Victor Ponta a declarat că susţine Alianţa Vestului. “Eu m-am exprimat public în favoarea acelor iniţiative, cum este Alianţa Vestului între cele patru oraşe.

Nu contează din punctul meu de vedere că primarii sunt de la PNL sau din alt partid. Contează că eu am citit documentul, am văzut că e vorba de dezvoltare, de proiecte de dezvoltare şi modernizare pe care aş vrea să le văd şi la Târgu Jiu, la Constanţa, la Iaşi.

CITEȘTE ȘI: Patru noi destinaţii de la Aeroportul Timişoara

Mi s-a părut o mare idioţenie discursul acela că cei patru primari din Cluj, Oradea, Arad şi Timişoara vor să rupă ţara. Sincer, pot să îl critic pe domnul Boc pentru activitatea sa ca prim ministru, dar nu mi-am închipuit vreodată că vrea să rupă ţara”, spune Ponta, conform stiripesurse.ro.

FOTO: monitorulcj.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *