Florin Busuioc a ajuns din nou la spital

florin busuioc 1

Florin Busuioc a ajuns din nou la spital! De data aceasta, actorul și prezentatorul rubricii Meteo, de la ProTV, a ajuns pentru a face niște analize obligatorii.

În urmă cu două luni, Florin Busuioc a suferit un infarct, chiar la finalul unui spectacol susţinut la Craiova.

I s-a acordat primul ajutor chiar acolo, apoi a ajuns la spital, unde a mai suferit două infarcte.

Apoi, a fost supus unei intervenții chirurgicale şi situaţia s-a ameliorat. Cu toate acestea, pentru a nu risca noi probleme, el a fost ţinut o perioadă la Terapie Intensivă şi, într-un final, a fost transportat la Bucureşti, la Fundeni!

În Capitală, Busuioc a stat internat, iniţial, tot la Terapie, apoi, încet, încet, şi-a revenit. Mai mult, după externare, şi-a reluat viaţă obişnuită, atât cea de actor, cât şi de prezentator al rubricii Meteo.

„Starea lui este una bună, nu trebuie să îşi facă probleme, însă, ATENŢIE, îi este interzisă suprasolicitarea de orice fel”, au spus surse din spital la finalul anului, conform cancan.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *