
Poli Timişoara şi FC Rapid au oferit un spectacol agreabil, în teren şi în tribune, la Sibiu, în duelul din prima etapă a Grupei A din Cupa României. Ambele goluri ale giuleştenilor au fost marcate pe final, iar echipa pregătită de Daniel Pancu s-a impus cu 2-0 (0-0).
Rapid a reușit să deschidă scorul în minutul 85. Kamara a înscris după o fază precedată de o lovitură de colț.
Trei minute mai târziu, Bubanja a majorat avantajul Rapidului cu o execuție spectaculoasă. Acesta a șutat imparabil de la aproximativ 25 de metri, stabilind scorul final, 2-0.
Rapid a dominat teritorial și la capitolul posesie. Alb-violeţii au avut, de asemenea, momente periculoase, însă nu au reușit să le fructifice.
În minutul 44, portarul Rapidului, Marian Aioani, s-a accidentat și nu a mai putut continua partida, fiind înlocuit de Bogdan Ungureanu.
În urma succesului, Rapid ocupă locul 2 în grupă, după UTA Arada, învingătoare cu 3-0 în duelul cu Minerul Lupeni.
7.652 de spectatori au asistat la partida de la Sibiu.
Acesta e primul eşec stagional pentru formaţia antrenată de Dan Alexa.
Politehnica Timişoara: Micu – Huszti (46, P. Paul), Ene, Vlaicu – Benzar (cpt.; 64, Vasluian), Spătaru (64, Drăghici), Dolghi, I. L. Rotariu, Burlacu-Luca – Nyarko (81, Ştefanovici), Marincu (54, D. Popa).
Pe bancă: Coşa – Ov. Popescu, Gârlonţa, Chiţu. Antrenor: Dan Alexa.
Ce urmează pentru Poli
Pentru Poli urmează duelul din deplasare cu CSM Olimpia Satu Mare (etapa a VI-a a Ligii 2). Joc programat duminică, de la ora 12.30 (transmis de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1).
Dan Alexa: „Sunt supărat pe rezultat, pentru că mai era puțin timp”
„Un joc echilibrat în prima repriză. Deși Rapidul a avut posesia. Am avut și noi situațiile noastre importante de a înscrie. Apoi i-a introdus Pancu, pe Dobre, Moruțan, atacantul sârb. S-au schimbat datele problemei. Ne-au presat. Sunt supărat pe rezultat. Atunci când iei gol în ultimele zece minute și iei din fază fixă. Dacă luam din acțiune înțelegeam. Una peste alta îmi felicit jucătorii, mulți dintre ei nu au foarte multe minute. S-au bătut așa, am avut multe momente în care am fost egala Rapidului. Sunt mulțumit în mare parte. Sunt supărat pe rezultat pentru că mai era puțin timp.
Toată strategia noastră a fost pentru Satu Mare. I-am odihnit pe Doană, Toma, Chițu. Nu spun că am fi învins… Rapid e o echipă foarte bună. Respectăm foarte mult Cupa României. Cu aceeași echipă am bătut Tg. Mureș. Și jucătorii care joacă mai puțin pot evolua pentru Poli. Atmosfera a fost extraordinară. Îmi pare rău că Sibiul, cu un stadion atât de frumos, nu are echipă cel puțin la nivelul Ligii 2”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.
CITEŞTE ŞI: Mirosuri neplăcute în sudul Timișoarei și la Chișoda. Un operator al Stației de Sortare Deșeuri Municipale, amendat cu 50.000 de lei
Sursa foto: Politehnica Timişoara


