Subprefectul Ionescu: “Noile mijloace electrice de transport în comun din Timişoara trebuie să fie utilizate de cetățeni în mod gratuit!”

O linie importantă de transport în comun din Timișoara va fi deservită de noile autobuze electrice Karsan

Subprefectul Ionescu: “Noile mijloace electrice de transport în comun din Timişoara trebuie să fie utilizate de cetățeni în mod gratuit!”

În curând, urmează ca primele autobuze electrice ale STPT să fie puse în circulație pe traseele din Timișoara. Primele două autobuze model e-ATA, ale producătorului turc Karsan, au sosit în oraș încă de pe 26 decembrie 2022. Ele fac parte dintr-o flotă de 44 de autobuze electrice noi, de care Timișoara beneficiază, printr-o finanțare nerambursabilă, oferită de către guvernul României.

Subprefectul Sorin Ionescu a lansat astfel o provocare directă primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Acesta din urmă, bate monedă, încă din campania electorală, pe folosirea transportului “verde”, alternativ și încearcă să îi convingă pe timișoreni să folosească cât mai puțin transportul cu mașinile personale prin oraș.

“Eu vreau un transport modern și ecologic în Timișoara și în împrejurimi. Nu vreau să merg cu trotineta, dar de aceea avem acum autobuzele noi electrice și noile tramvaie. Solicit administrației publice locale să le pună la dispoziția locuitorilor Timișoarei și nu numai, în vederea transportului în comun, în mod gratuit. Prin această facilitate, locuitorii orașului ar putea fi încurajați să lase mașinile acasă și să utilizeze transportul în comun pentru a se deplasa spre și dinspre locurile de muncă. Iar dacă obținem acest rezultat, putem spune că o astfel de măsură ar conduce la creșterea calității aerului în Timișoara.

Cele 44 de autobuze electrice dețin podea integral coborâtă şi astfel pot să ofere facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Mai mult decât atât, având culorile ce definesc titlul de ”Capitală Culturală Europeană 2023”, aceste mijloace de transport în comun vor fi o bună promovare prin transportul gratuit al turiștilor ce ne vor onoara prin vizitarea orașul nostru”, a declarat subprefectul de Timiș, Sorin Ionescu.

Valoarea totală a proiectului este de peste 226 de milioane de lei, iar finanţarea nerambursabilă este în valoare de aproximativ 185 de milioane de lei. Contribuţia totală a Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este de 720.000 lei, iar a Municipiului Timişoara este de 178.407 lei.

CITEŞTE ŞI: Poluarea auto redeschide tema aderării la Schengen. Cum stă Timișoara la acest capitol? Studiu de mediu, incomod pentru autoritățile UE

Trebuie menționat că și dotarea STPT cu noile tramvaie Bozankaya s-a făcut tot prin aport financiar guvernamental. Timișoara a cumpărat 21 de tramvaie construite de firma Bozankaya Otomotiv din Turcia. Valoarea totală a contractului este de aproape 50 de milioane de euro, din care mai bine de 80% reprezintă fonduri europene nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *