Are şi Banatul samuraii săi. FOTO

Kenjutsu

Nu te-ai aştepta să zăreşti samurai undeva pe câmp, la 30 de kilometri de Timişoara. Totuşi, i-am întâlnit pe o pajişte de lângă Şuştra, cu kimonouri şi katane, făcând exerciţii specifice.

Maximilian Szöllősi şi Eduard Inn sunt „luptătorii” care ne-au atras atenţia. Este vorba, într-adevăr, despre arte marţiale specific japoneze, mai exact despre Kenjutsu.
kenjutsu1

„Nu este o activitate competiţională, ci o disciplină pe care o practicăm atât pentru forma fizică, cât şi pentru liniştea sufletească şi spiritualitate.

Eu practic Kenjutsu de la cinci ani şi m-a învăţat tatăl meu”, ne spune Maximilian Szöllősi. „E pentru corp, minte şi suflet, nu e un simplu sport”, îl completează colegul său de antrenament.

De la cei doi aflăm că în Timișoara există un club de Kenjutsu cu circa 30 de participanți, bărbați și femei.

kenjutsu2
Oamenii fac exerciții de arte marțiale specifice samurailor, atât cu sabia, cât și cu arcul și alte arme, dar principiul de căpătâi al disciplinei, la fel ca în celelalte arte marțiale asiatice, este că aceste tehnici nu se utilizează în viața reală.

„Samuraii le foloseau în lupte, însă astăzi Kenjutsu este doar o disciplină care implică mişcare, învăţături spirituale şi disciplină mentală”, susţine Maximilian Szöllősi.
kenjutsu3

De ce pe câmp şi nu în sală, mai ales că e şi cam rece afară? „Unde poţi căuta spiritualitatea mai bine decât în natură?”, ne lămureşte Eduard Inn.

Interesantă întâlnire şi mai cu seamă incitante scene pe pajiştea de la Şuştra, exact ca în filmele lui Akira Kurosawa.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *