Seminarii la Timișoara 2021

tm2021 power station

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii lansează un nou apel public pentru înscrierea la seminariile TMwork dedicate dezvoltării de noi competențe pentru operatorii culturali, parte a programului „Power Station”.

Atelierul TMwork #5:  Producţie (Art Production)  va avea loc în perioada 28-29 martie 2019,  se va desfășura la Ambasada (str. Anton Seiller nr.2), în limba engleză, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Această sesiune va analiza rolul producţiei și al managementului de proiect, precum și modul în care aceste procese pot sprijini cel mai bine practica și produsul artistic.

Se va discuta despre dezvoltarea de competenţe, despre comunicare și despre livrare, precum și despre: cum să înţelegem și să analizăm ceea ce artistul (sau organizaţia) încearcă să realizeze; cum să integrăm activitatea artiștilor într-un context mai larg (și felul în care experienţa producătorilor sprijină acest lucru); cum să interpretăm ideile conceptuale ale artistului într-un cadru tehnic sau într-un limbaj al domeniului de producţie (conceptual, tehnic și juridic); modul în care procesul de producţie poate să sprijine, să consolideze și să livreze publicului munca artiștilor; metodele prin care procesul de producţie ia în considerare o serie de nevoi ale părţilor implicate.

Lector în cadrul acestui seminar este Justin O’Shaughnessy, producător și profesor cu o experienţă de 30 de ani în livrarea de proiecte pentru organizaţii precum Tate, Institute of Contemporary Arts, Serpentine Gallery, Frieze Art Fair, Rich Mix, Shoreditch Trust, City University și Guildhall School of Music and Drama. Activitatea lui cuprinde spectacole, teatru, dans, film, artă plastică, site-specific, festivaluri și activităţi în cadrul comunităţii. El este, de asemenea, președinte al Open School East și membru al comitetului consultativ al Tate Britain.

Cei interesaţi se pot înscrie până în 25 martie 2019, ora 24, prin completarea formularului de înscriere online, iar rezultatele selecţiei vor fi comunicate celor înscriși, până în data de 26 martie. Mai multe detalii puteți găsi accesând următorul link https://goo.gl/E2Hsor .


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *