Pilonul II de pensii. Întâlnire de urgenţă între ministrul de Finanţe şi administratorii pilonului II

bani 22

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, şi Darius Vâlvoc, consilierul premierului pe teme economice, au stat faţă în faţă cu administratorii pilonului II de pensii.

Discuţiile au avut loc după ce Valentin Lazea, economist-șef al BNR, a susţinut că Ordonanţa 114/2018 („taxa pe lăcomie”) determină marea majoritate, dacă nu toate cele 7 societăți de administrare a Pilonului II de pensii, să ia în calcul retragerea din România, iar premierul Viorica Dăncilă a susţinut că anul trecut aceştia au avut un randament sub rata inflaţiei.

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a avut o întâlnire cu acționarii fondurilor de pensii private din România, iar discuțiile s-au purtat pe OUG 114.

Surse apropiate negocierilor, citate de stiripesurse.ro, au precizat că s-a ajuns la o înțelegere între Guvern și administratorii fondurilor de pensii. Guvernul s-a angajat să modifice OUG 114, în timp ce administratorii fondurilor s-au angajat ca o parte din plasamentele lor financiare să fie realizate în România, în proiecte realizate în parteneriat public-privat, conform romaniatv.net.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *