Secretara viceprimarului Lațcău este neutră ca Elveția

ardelean foto

Transparența clamată de Dominic Fritz este o cauză pierdută. La întrebările pe care i le-am adresat miercuri, în conferința săptămânală de presă, primarul în exercițiu al Timișoarei ne-a dat răspunsuri din care am înțeles că tânărul urmaș al cavalerilor teutoni trăiește într-o lume a sa, imaginară, fără nici o corespondență cu realitatea.

Fritz ori este dus de nas de subalterni, ori minte deliberat

Vom prezenta sub formă de dialog întrebările noastre și răspunsurile sale, urmate de necesarele adnotări. “În urmă cu o săptămână ați spus că vă veți interesa despre situația secretizării comisiilor de concurs și despre CV-ul publicat în bătaie de joc pe site-ul primăriei de secretarul general interimar Caius Șuli. A trecut o săptămână și lucrurile stau la fel: componența comisiilor nu a fost publicată pe site, iar CV-ul lui Caius Șuli este exact la fel. De ce? – Eu știu că s-au publicat aceste comisii, am spus să se pună și pe site, o să mă interesez dacă s-a făcut. Dacă nu, atunci astăzi neapărat să fie puse pe site (…) Am avut o discuție cu domnul Șuli, aici sunt mai multe interpretări ale legii, despre cerințele legii CV-urilor, eu consider că niște date biografice de bază ar fi de bun augur să fie publice și domnul Șuli nu are o problemă cu asta și iar nu sunt la curent cu web-master-ul și când și ce s-a făcut, dar asta pentru mine e rezolvat”.

Bun, astea sunt răspunsurile năucitoare ale domnului Fritz și, cum spuneam, ele nu au nici o legătură cu realitatea. Habar n-avem pe ce se bazează Dominic Fritz când spune că “știe” că s-a publicat componența comisiilor de concurs, când, la o simplă privire pe site-ul primăriei, oricine poate sesiza că e un fake-news ce susține tânărul edil. Nu doar că timp de o săptămână de la precedenta promisiune a lui Fritz nu s-a petrecut nici o modificare pe site, dar nici măcar după ziua de miercuri nu s-a întâmplat nimic.

În ceea ce privește CV-ul ultra-penibil al secretarului general interimar Dominic Șuli – nimeni altul decât cel care veghează la respectarea legii în administrația locală -, domnul Fritz vorbește despre “mai multe interpretări ale legii” cu aerul că deține proprietatea termenilor. Dar nu o deține. Probabil că, deși un critic declarat al administrației Robu, Dominic Fritz nu a aflat că există mai multe procese pierdute de primărie în trecutul recent exact pe această temă, a CV-urilor care trebuie făcute publice, evident, cu respectarea dispozițiilor privind datele cu caracter personal.

În urma acestor sentințe judecătorești, fostul primar a dat o dispoziție în urma căreia CV-urile tuturor șefilor de direcții, servicii și birouri au fost afișate pe site-ul instituției. Atunci n-a crâcnit nimeni în fața lui Robu, acum Fritz ori este dus de nas de subalternii săi, ori minte deliberat în plină conferință de presă.

 

Primarul nu dă explicații presei 

Următoarele întrebări pe care i le-am pus lui Dominic Fritz: “Din ce motiv ați desemnat-o pe doamna Daniela Ardelean, fosta secretară a viceprimarului Imre Farkas și actuala secretară a viceprimarului Ruben Lațcău, în ambele comisii de examinare a candidaților la concursurile pentru ocuparea posturilor de secretar general, respectiv director executiv la Direcția Clădiri Terenuri? Ce relevanță poate avea faptul că doamna Ardelean lucrează de 20 de ani în primărie, în condițiile în care nu are studiile necesare pentru a evalua pregătirea candidaților pentru cele două posturi și, mai mult, dumneaei s-a specializat de ani buni în prepararea cafelelor și răspunsul la telefoane în cabinetul viceprimarului?”.

Iată și răspunsul primarului: “Rog înțelegere că eu nu vreau acum să creez un precedent în care trebuie să motivez în fața presei comisiile pe care le stabilesc. Eu stabilesc aceste comisii de concurs cu oameni despre care eu cred că au, pe de o parte, competența necesară pentru a judeca și evalua competențele candidaților și în care, pe de altă parte, pot avea încredere că nu au parti-pris-uri, că au o atitudine de neutralitate. Toți cei desemnați de mine în aceste comisii îndeplinesc aceste condiții”.

Așadar, domnul Fritz susține sus și tare că secretara lui Ruben Lațcău este competența întruchipată (deși nu are studiile necesare pentru a evalua pe nici unul dintre candidații înscriși la cele două concursuri) și campioană a neutralității, adică un fel de Elveție a Primăriei Timișoara. OK, Fritz și echipa sunt pe drumul cel bun…

 

“Nu am nici o indicație că ar fi vorba de o licitație cu dedicație” 

În sfârșit, ultima întrebare: “Cum comentați acuzațiile pe care le aduc două firme de consultanță celor de la Colterm, care ar fi pregătit o licitație cu dedicație pentru desemnarea administratorului concordatar?”. Răspunsul: “Acum nu-i prima oară că o licitație este contestată. Eu cred că pentru o chestie atât de serioasă ca un concordat pe bună dreptate se impun niște condiții de experiență și așa mai departe. Mi-aș fi dorit ca și pentru alte licitații ale Primăriei Timișoara să se fi pus în anumite cazuri niște condiții ca să nu vină firme care nu au nici o legătură cu obiectul de activitate, deci eu cred că, dimpotrivă, mai mult ar trebui să clarificăm ce fel de firme, cu ce fel de experiență trebuie să participe la o anumită licitație. Dar bineînțeles că sunt mereu unii care au alte păreri, e dreptul lor, de aia există niște proceduri foarte clare în acest stat de drept prin care poți să contești o licitație și aici va fi o decizie oficială. Eu, cel puțin, nu am nici o indicație că aici ar fi vorba de o licitație cu dedicație și, din câte știu eu, sunt și mai multe firme care au depus o ofertă și cred că aceste firme îndeplinesc condițiile”.

Și de această dată, Dominic Fritz se face că nu înțelege despre ce este vorba în propoziție. Firmele care au făcut contestații au sesizat încălcarea legislației, chestiune care n-are nimic de-a face cu experiența invocată de domnul primar. Mai ales că una dintre cele două firme de consultanță a solicitat Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor inclusiv anularea licitației publice pe motiv că nu aceasta este modalitatea prevăzută de lege pentru desemnarea administratorului concordatar.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Secretara viceprimarului Lațcău este neutră ca Elveția

  1. ‘ Craciunita’,din imagine ,”neutra”  ,dupa mutra,intr-adevar,ar putea” profita’  ,de pe urma neutralitatii,precum Elvetia, financiar, evident.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *