Sănătate și la sate! Ce se întâmplă într-o comună din Timiş

Sănătate și la sate! Ce se întâmplă într-o comună din Timiş

Încet-încet, unitățile medicale din Timișoara încep să fie degrevate de o parte a responsabilităților, o dată ce tot mai multe activităţi sunt preluate în mediul rural. Datorită înființării unor puncte de lucru medicale în comunele timișene (centre de permanență, de recoltare a sângelui sau chiar de vaccinare), mulți localnici nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze la Timișoara.

Astfel, pe lângă faptul că sătenii sunt scutiți de unele drumuri, scade și preisunea de pe spitalele din urbea de pe Bega, care se pot concentra pe cazurile mai grave.

Un exemplu este la Chevereșu Mare, unde, pe lângă existența unui centru de permanență, se efectuează gratuit analize medicale (în baza trimiterii de la medicului de familie), dar se fac şi vaccinări împotriva virusului care continuă să ne dea multe bătăi de cap. Totul se realizează în baza unor programări, localnicilor din satele aparținătoare (Vucova și Dragșina) asigurându-li-se și transportul cu un vehicul al primăriei.

”Este important să căutăm împreună soluții pentru a traversa cât mai lin această perioadă delicată și a ieși cu bine din criza epidemiologică. Vaccinarea trebuie tratată cu maximă seriozitate și sper să înțelegem cu toții rolul pe care fiecare îl are în cadrul unei comunități responsabile”, a declarat Marcel Muia, primarul comunei Chevereșu Mare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *