Salvatoarea de suflete. O italiancă dă sens vieţii unor tinere abandonate de statul român

Grand Sârbova, un sortiment de brânză italienească preparată din laptele vacilor crescute în Banat, este una dintre delicatesele ce trebuie neapărat gustate.

Un kilogram necesită ore întregi de muncă, o sută de litri de lapte și nu mai puțin de 365 de zile de răbdare în ”Curtea culorilor”, sub privirile binevoitoare ale celor patru locatare din mica gospodărie din Sârbova. Nu doar gustul deosebit este îmbietor, ci și povestea ascunsă în șirul lung de zile în care bucățile de brânză stau cuminți la maturat în pivnița joasă și ascultă râsetele ce răzbat din bucătăria de sus, unde Adriana Formenti chicotește auzind gânguritul par l’italiano al Petronelei.

CITEŞTE ŞI: Un medic i-a dat înapoi plicul cu bani unei bătrâne. „Dacă pensia dumneavoastră e mai mare decât salariul meu, atunci vă înțeleg gestul”

De la bijuterii, la suflete

Când Adriana Formenti s-a hotărât să-și schimbe destinul, viața multora avea să ia o turnură favorabilă. Se săturase să stea în spatele unei tejghele în Brescia natală și să vândă bijuterii din argint și gablonțuri. Împlinise 45 de ani și până la această vârstă dobândise convingerea că un suflet frumos e cea mai specială podoabă.

”M-am gândit să-mi folosesc viața în alt fel. Eram deja voluntar la o mișcare pe lângă biserica catolică. La sugestia călugărilor carmelitani, în anul 2003 am venit la București pentru un proiect social prin care orfanii din casele de copii erau crescuți în familii. Călugării carmelitani au deschis și o mănăstire la Ciofliceni, lângă București, iar pentru proiectele sociale ne-au solicitat nouă, laicilor, ajutor.

CITEŞTE ŞI: Curierat în dorul lelii, cu jigniri la adesa clientului incluse în preţ. Video

Eu mă ocupam de toată partea birocratică. Eram singură, fără familie.

După nouă ani, am realizat că acești copii, odată ajunși adulți, sunt lăsați în voia sorții, fără casă, fără sprijin și fără un sfat din partea cuiva trecut prin viață. Tata murise în Italia și cu partea mea de moștenire am cumpărat o casă în Sârbova, după ce asociația Carisma carmelitana luase în sat o altă casă. Aici am venit cu Gabriela, o fată crescută în orfelinat care stătea alături de alte foste colege întrun apartament și care, o dată cu criza, și-a pierdut locul de muncă”, spune Adriana Formenti.

De la brânza făcută în oală, pe aragaz, la pasteurizator

”Am reușit să ne luăm o casă, dar după, m-am gândit că ar trebui să fac ceva pentru a avea bani pentru mâncare și alte cheltuieli de întreținere. Mie îmi lipsea brânza italienească…”, mărturisește Adriana Formenti. Italianca s-a întors câteva luni în țara natală pentru a-și face ucenicia în fabricarea brânzeturilor, iar la întoarcere să poată îmbina utilul cu plăcutul.

”După ce am învățat să fac brânză, am început producția la Sârbova, inițial folosind oala și aragazul, iar mai târziu, cu ajutorul prietenilor italieni, am ajuns la pasteurizator. Avem trei văcuțe pe care le ținem la medicul veterinar dar, pentru că avem multe solicitări, vrem să mai luăm câteva.

Grădina o lucrăm pentru a avea legumele necesare în casă, iar pentru vânzare cultivăm doar căpșuni și sparanghel”, explică Adriana Formenti.

CITEŞTE ŞI: Mecanicul trenului care a lovit o maşină la Dudeştii Noi, agresat după accident: „Ce mă, nu puteai să frânezi?” (video)

Cu timpul, celor două locatare li s-au alăturat Petronela, o fată ocolită de noroc după ce a părăsit centrul pentru minori din Recaș și, recent, Rozica – cu un destin asemănător – împreună cu bebelușul său, Dorian.

”Eu stau în casa bătrânească pe care am reamenajat-o și am extins-o. În corpul nou stau fetele. Am ținut mult ca fiecare din ele să își găsească locul său, să aibă cameră și baie proprie și să fim cu toate o familie. Așa am considerat că e bine, pentru că au trăit destul de mult timp la comun”, adaugă Adriana, femeia care și-a dedicat existența semenilor ei care au nevoie de ajutor și care le îndrumă pe fete prin propriul exemplu de viață. Adriana Formenti este omul multifuncțional care soluționează orice problemă ivită, zi de zi, cea care inspiră și implică persoane pentru derularea proiectului social, care strânge fondurile necesare și întocmește acte, precum și cea care poate – ajutată de bunătatea și veselia sa nativă – să aline durerile sufletești.

Un vis urât ce a durat zece ani

Înainte să vină în ”Curtea culorilor”, Petronela a trăit un coșmar. La împlinirea vârstei adulte, odată cu terminarea școlii profesionale, un patron a venit la Casa de Copii din Recaș, unde a copilărit tânăra, și le-a promis absolvenților o locuință și un loc de muncă.

Neavând alternativă, a acceptat, fără să știe că va trăi un vis urât din care nu va putea ieși vreme de zece ani.

”Munceam de dimineața până noaptea târziu, fără concediu, fără zile libere.Nu primeam salariu, dar trebuia să semnăm fluturașul și locuiam în condiții foarte urâte. Acolo lucram orice: zugrăveam, făceam curățenie, strângeam baloți de paie, curățam grajdurile, spălam vase, săpam grădina…

Locuiam în camere aglomerate și reci, primeam mâncare neîncălzită din ceea ce rămânea de la un restaurant,” își amintește Petronela, cea care iubește să taie iarba cu motocoasa și consideră că este cea mai pricepută în brânzeturi, comportându-se ca ”prima vioară” în procesul de fabricare. ”Avem 12 feluri de brânzeturi: Sârbova, o brânză simplă de munte din Italia, Caciotta în variantele cu piper, ardei iute, chimen sau simplă, Tondello – simplă, cu mirodenii sau cu nucă, Tomasar – un sortiment piemontez făcut la Sârbova, Ricotta simplă sau la cuptor, Stracchinio, Tomitza – brânză pentru grătar, tigaie sau cuptor și, bineînțeles, Grand Sârbova.

Facem și iaurt, pe care îl vindem la kilogram, în borcane de sticlă, dar și unt, pentru consum propriu”, spune Petronela, lăsând-o în umbră pe Adriana Formenti, care face o plecăciune în priviri citindu-i-se bucuria și mândria pentru cunoștințele fetei. De partea de marketing se ocupă Rozica. Crescută în București, ea știe să își vândă marfa. Gabriela este bucătăreasa familiei și, pentru că în ”Curtea culorilor” e bunăstare, marea ei mulțumire este liniștea pe care i-o aduce gândul că nu trebuie să se îngrijoreze pentru ziua de mâine.

Una famiglia di Sârbova

”Este Dumnezeu cel care ne-a unit prin bucuria iubirii pentru a-i dărui pe acest tărâm o familie lui Dumnezeu”, este mesajul scris de Adriana Formenti pe peretele ce străjuiește scările care duc la etajul fetelor. Ea este capul familiei și are grijă ca acestea să nu ducă lipsă de nimic.

Fiecare bucată de brânză se pune la maturat cel puțin o lună de zile, timp în care ceasul sună de mai multe ori pe zi, la orele stabilite, pentru că acestea trebuie întâi întoarse, apoi sărate și ulterior, când prind mucegai, periate, una câte una, în zilele de luni și vineri.

”Nu am concurență, pentru că e prea multă muncă. Au fost producători locali să vadă cum prepar eu brânza, dar ei nu au timp să aștepte, ei vor banul repede: azi faci brânza și mâine o vinzi”, spune Adriana Formenti. Fetele de la Sârbova, care produc săptămânal 200 de litri de iaurt și kilograme de brânză, vor primi în această perioadă sprijinul a doi voluntari italieni care au decis să-și facă serviciul civil de un an în micul sat din România cu circa două sute de locuitori, situat la 34 de kilometri de Timișoara.

”Avem nevoie de ajutor la muncile mai grele, cum e tăiatul lemnelor”, admite Adriana Formenti care săptămânal merge la Timișoara cu produsele sale. Delicioasele brânzeturi sunt comercializate prin vânzare directă, în fiecare zi de miercuri, între orele 17-19, la Reciproc, pe strada Mărășești.

Uneori, brânzeturile de Sârbova se află și pe tarabele de la Market Urban, de pe strada Gheorghe Lazăr nr. 9 și la Agil-ul de pe Simion Bărnuțiu. ”Sunt mulțumită și îmi place ceea ce fac. Aici e casa mea și aici sunt fetele mele. Italia e acum un loc de vacanță, unde mă mai duc câte două-trei zile, de câteva ori pe an, pentru a-mi vizita sora și mama. Nici nu mai am casă acolo”, spune Adriana Formenti.

Visul său s-a concretizat în Asociația “Curtea culorilor”, fondată în februarie 2011, cu ajutorul Mișcării Ecleziale Carmelitane, cu intenția de a oferi o locuință, formație umană, culturală și profesională unor tinere fără familie, pentru că statul român se ocupă de orfani până la vârsta de 18 ani, după care majoritatea acestora ajung pe stradă, fără adăpost și fără posibilitatea de a-și câștiga traiul.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns