Proiect unic în România, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Proiect unic în România, la Spitalul "Victor Babeș" din Timișoara

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara reia proiectul unic în România de investigare gratuită pentru cancer de sân a femeilor internate în unitatea sanitară. Evaluarea imagistică se face la patul pacientelor.

„Din această săptămână, reluăm campania desfășurată anul trecut, pe o perioadă de trei luni, prin care pacientelor internate în Spitalul Victor Babeș Timișoara le-au fost efectuate gratuit ecografii de sân. Mai mulți medici radiologi vor merge în saloanele unde sunt internate femei și vor face investigația imagistică la patul pacientelor”, au precizat reprezentanții unității sanitare.

Potrivit acestoea, cancerul de sân este a două cauză de mortalitate în bolile oncologice. Statisticile arată că, în fiecare an, aproape 10.000 de femei sunt diagnosticate cu această afecțiune malignă care, dacă este depistată într-un stadiu incipient, poate fi tratată, iar rata de supraviețuire poate să ajungă și la 95 la sută.

“Investigația este de doar câteva minute, nu e dureroasă, iar imaginea obținută cu ajutorul ecografului, care este unul de ultimă generație, are un grad de acuratețe ridicat. Cu ajutorul acestei evaluări imagistice pot fi depistați eventualii nodului mamari sau identificate alte modificări ale structurii țesutului glandular. Dacă există suspiciuni, putem indica efectuarea unei mamografii sau a unui IRM de sân, asta din punct de vedere imagistic, sau a unei biopsii mamare pentru diagnosticul de certitudine. Pentru aceste investigații avem colegi care vor merge în saloane, la paciente, si vor realiza acolo ecografiile de sân”, a spuns conf. dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara.

România nu are în prezent un program național de screening pentru cancerul de sân. Există în derulare mai multe programe regionale sau locale, dar pe termen limitat. De altfel, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” este implicat într-o asemenea campanie de depistare precoce a cancerului de sân împreună cu Spitalul Municipal Timișoara și cu Institutul Oncologic „I. Chiricuta” Cluj Napoca, iar beneficiarii acestui program sunt femeile cu vârsta între 50 și 69 de ani, fără istoric de boli neoplazice mamare, care pot beneficia de o mamografie gratuită.

“În urmă cu trei ani, am demarat un proces de dezvoltare și modernizare a Laboratorului de Radiologie și Imagistică din cadrul Spitalului Victor Babeș. Am început cu achiziția aparatului cu rezonanță magnetică ce poate fi folosit, pe lângă multe alte investigații, și pentru IRM de sân. Această investigație se folosește în screening-ul pacientelor cu o densitate mare a țesutului mamar. Am continuat cu aducerea în unitatea sanitară a unui mamograf cu tomosinteză care oferă imagini cu o claritate ridicată, pentru depistarea nodulilor mamari.

Toate aceste aparate contribuie la depistarea precoce a cancerului de sân, o boală ce poate fi tratată cu șanse foarte mari de vindecare, dacă este depistată într-un stadiu incipient. Mai mult, în unele cazuri, diseminarea cancerului mamar poate duce la apariția și dezvoltarea unor metastaze si la plămân, care fac ca rata de supraviețuire în aceste situații să fie una foarte redusă.

CITEŞTE ŞI: ”Recycled Ghost” la Kunsthalle Bega, cu Pepe Peralta Guerrero

Și, este dureros, ca medic si ca femeie, să știi că poți să preîntâmpini agravarea unei afecțiuni oncologice sau să o depistezi într-un stadiu incipient când poate fi vindecată, și să nu poți interveni pentru că nu ai aparatura necesară. Din aceste considerente, am și încheiat un contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru a putea oferi gratuitate femeilor care vor să beneficieze de o mamografie, iar în cazul celor internate în spital le oferim posibilitatea unei investigații gratuite de ecografie de sân”, a explicat conf. dr. Diana Manolescu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *