Problemele partidelor în viitorul an electoral

2019 va fi an electoral, în care vom avea două rânduri de alegeri: pentru Parlamentul European, la sfârşitul lunii mai, şi pentru noul preşedinte al României, în noiembrie.

Primul scrutin va fi unul ce ţine mai mult de votul politic, în care se va vedea cota partidelor în opţiunea electoratului.

Alegerile prezidenţiale intră într-un registru complex, în care, pe lângă votul politic, contează şi charisma candidatului, emoţia publică, determinarea echipelor de campanie şi aşa mai departe.

Primul test, însă, cel din luna mai, ţine exclusiv de opţiunea politică şi este indicatorul cel mai fidel al cotei la care se află partidele.

În momentul de faţă, fiecare formaţiune se confruntă cu anumite probleme, care, dacă vor fi depăşite, le-ar putea asigura un scor electoral mulţumitor.

Fireşte, neajunsurile şi ţintele sunt mai multe, dar ne vom opri, în cele ce urmează, la principala problemă a fiecărui partid care contează pe scena politică. PSD, cea mai mare formaţiune politică din România, trece printr-o criză prelungită de lipsă de coeziune.

De-a lungul timpului, această unitate de tip monolit a fost arma principală cu care social-democraţii şi-au sufocat adversarii. Partidul dispune de cele mai puternice structuri teritoriale, care îi pot asigura oricând o capacitate fantastică de regenerare, dar infinitele lupte interne care au explodat în spaţiul public au afectat încrederea electoratului într-o entitate care se distingea tocmai prin unitatea care se lăsa să răzbată.

Simpla încetare a disputelor interne în spaţiul public nu va fi suficientă pentru a redobândi încrederea de altădată.

Este nevoie de ceva mai mult, de un eveniment (ar putea fi chiar provocat) care să readucă senzaţia de unitate şi să producă emoţia colectivă absolut obligatorie pentru atragerea voturilor. PNL, al doilea partid ca mărime în România, se confruntă, în principal, cu probleme de ordin doctrinar.

Susţinând necondiţionat instituţiile de forţă şi aplaudând fiecare arestare sau urmărire penală, partidul s-a îndepărtat de ideile de bază ale liberalismului, adică libertatea individului, drepturile cetăţeanului, prezumţia de nevinovăţie, aspecte care nu se pupă deloc cu plângerile penale şi fluturarea cătuşelor.

În condiţiile în care PNL îl va susţine în continuare pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale, şi cum actualul şef al statului nu dă semne că ar renunţa la asocierea cu instituţiile de forţă, e greu de prevăzut cum ar putea PNL să revină în matcă doctrinară.

Continuând linia politică din era Ludovic Orban, partidul riscă să-şi împartă electoratul cu Uniunea Salvaţi România (USR) şi Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidărităţii (PLUS), ultimul fiind condus de Dacian Cioloş.

Aceste două formaţiuni se vor lupta pe acelaşi tip de electorat şi vor avea o problemă în aducerea la urne a simpatizanţilor politici, aceştia nefiind votanţi constanţi.

Un alt partid care va face jocurile politice în 2019 este şi ALDE, mai cu seamă că există un scenariu în care preşedintele formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu, ar putea fi candidatul comun al PSD-ALDE la prezidenţiale.

Cota partidului depinde de modul în care va putea să reziste fără a avea structuri puternice în teritoriu, bazându-se aproape exclusiv pe mesajul liderului, unul, ce-i drept, de forţă, dar insuficient transmis mai departe.

Ar mai fi în calcul şi Pro România, partidul lui Victor Ponta, care va trebui să convingă, în special în marile oraşe, că reprezintă o alternativă la un PSD nereformat.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns