Principalul frânar al investiţiilor rurale pe bani europeni e chiar statul

În mod normal, după mai bine de un deceniu de experienţă în absorbţia fondurilor europene, România ar fi trebuit să aibă rodajul făcut, astfel încât beneficiarii finanţărilor nerambursabile, dar şi funcţionarii instituţiilor specializate, să ştie exact ce au de făcut în fiecare etapă din implementarea proiectelor.

Ei bine, guvernanţii noştri, în loc să înveţe ceva din lecţiile usturătoare de până acum, comit în continuare erori. În domeniul investiţiilor rurale, de pildă, ţara noastră a pierdut circa un miliard de euro, sumă care s-a întors la Bruxelles din cauza incompetenţei endemice româneşti. Nu a răspuns nimeni pentru asta! Şi vorbim, totuşi, despre Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), care a înregistrat cea mai bună absorbţie dintre toate instrumentele structurale implementate în România.

Pe domeniul rural, ţara noastră se căzneşte să ia banii Europei încă din perioada de preaderare, când a devenit activ programul SAPARD. Din 2007, SAPARD-ul a fost înlocuit cu PNDR şi, la capătul a şapte ani de implementare a noului program, ţara noastră s-a lins pe bot de un miliard de euro.

Fosta Agenţie SAPARD, devenită Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, s-a mai dat odată peste cap, ca Prâslea, şi a devenit Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), apucându-se, de anul trecut, de pus în operă noua ediţie a PNDR. Atât de bine se descurcă, încât, exasperaţi, solicitanţii de fonduri au ajuns s-o numească Agenţia pentru Frânarea Investiţiilor Rurale.

Am speriat Bruxellesul

Chiar de la nivelul strategiei există lucruri prost întocmite în noul PNDR, dar dacă ne amintim cine conducea Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la vremea respectivă, recte Daniel Constantin, nu trebuie să ne mire. E de reamintit numai că prima variantă de program a fost primită la Bruxelles extraordinar de prost, funcţionarii europeni arătându-se pur şi simplu consternaţi de lipsa de viziune a autorităţilor noastre.

Cu paşi de melc…

Cu paşi de melc, doi înainte şi unul înapoi, guvernanţii noştri de trei parale au reuşit, în 2015 abia (deşi perioada de programare începuse, oficial, cu un an înainte), să urnească PNDR. S-a dovedit, pe parcurs, că ghidurile solicitanţilor – documente extrem de importante pentru beneficiari – erau aproape toate pline de ambiguităţi şi chiar de contradicţii, astfel încât peste iarnă s-au revizuit şi ne aflăm în plină perioadă de travaliu în depunerea de cereri de finanţare pentru diferitele categorii de investiţii rurale.

Ne punem piedici singuri

Foarte mulţi beneficiari se plâng de cerinţele aberante care li se impun. Multe dintre exigenţele care le fac peri albi nici măcar nu sunt prevăzute în normele europene! Cu alte cuvinte, ne punem piedici singuri în atragerea fondurilor europene.

Strategie cu probleme

Iată, de altfel, părerea unui om care activează încă de pe vremea programului SAPARD în domeniul consultanţei pentru proiecte, Eugen Andrei: „Problemele pleacă de la strategie, care după părerea mea nu a fost întocmită cum ar fi trebuit. Eu nu înţeleg, de pildă, de ce se pune un accent atât de mare pe tinerii fermieri, care sunt sprijiniţi foarte consistent, în loc să avem grijă să creăm o agricultură cu adevărat competitivă. Tânărul fermier primeşte o primă frumuşică, de câteva zeci de mii de euro, dar intră în competiţie cu mari companii străine, cu foarte mulţi bani, logistică şi experienţă în domeniu. Tânărul fermier se va chinui să dea din coate, dar cel mai probabil va sfârşi prin a fi înghiţit de străini”.

Mai prost ca înainte

„În al doilea rând, la nivelul procedurilor avem probleme imense”, susţine Eugen Andrei, precizând: „Este de neînţeles pentru mine cum s-a putut ajunge ca unele lucruri să meargă chiar mai prost decât pe vremea SAPARD-ului! Să vă dau un exemplu. Este cunoscut faptul că în domeniul managementului de proiect se admit abateri de plus-minus 20 de procente în estimarea bugetului investiţiei. În cadrul PNDR, însă, rigiditatea este extremă. Pe un proiect foarte mare, în valoare de patru milioane de euro, după noile exigenţe referitoare la selecţiile de oferte care depăţesc valoarea de 15.000 de euro, ar trebui să cer oferte de la mai mulţi furnizori pentru 48 de maşini şi utilaje agricole. E nevoie de oferte-tip, fiecare dintre ele cuprinzând trei-patru coli. Numai dosarul cu oferte ar trebui să aibă vreo 300 de pagini! Şi nu e simplu să obţii ofertele, pentru că furnizorul te întreabă, la rândul lui, când faci achiziţia. Când îi explici că acum scrii un proiect, pe care îl depui la anul şi, dacă e selectat şi închei contractul de finanţare, s-ar putea să faci achiziţia peste vreo doi ani, te trimite pur şi simplu la plimbare. Nici nu prea poţi să-l condamni, e şi normal. Realist vorbind, în doi ani se schimbă şi cursul valutar, şi tehnologia, şi alte variabile, dar tu trebuie să prevezi totul atunci când depui dosarul”, susţine Eugen Andrei.

Propriul stat pune stavile

Sunt bani frumoşi în joc, fermierii români care doresc să se pună bine pe picioare au nevoie mare de ei, însă propriul stat le pune stavile, adesea dintre cele mai absurde. Bunăoară, au existat situaţii în care beneficiarii au respectat până la ultima virgulă cerinţele din ghidul solicitantului, dar au fost trimişi la plimbare pentru că nu au folosit ultima ediţie a documentului. Asta deşi ediţia cea nouă a apărut după depunerea cererii!

Grădina… prea mare

Au fost şi fermieri care, dorind să-şi dezvolte exploataţiile legumicole, li s-au respins proiectele pentru că aveau… grădinile prea mari, depăşind, vezi-Doamne, standardul românesc în materie! Asta deşi terenurile respective erau în intravilan, fiind deci grădini, nu teren arabil în câmp. Sunt mostre de absurdităţi care le dau mari bătăi de cap solicitanţilor.

Rupţi de realitate

“E adevărat, nu toate ghidurile sunt foarte proaste. De exemplu, pentru măsura privind dezvoltarea exploataţiilor agricole există un ghid destul de bine întocmit. Probabil o altă echipă a redactat, însă, ghidul pentru investiţiile în procesarea produselor agricole. Sunt pretutindeni inadvertenţe, formulări neclare şi chiar lucruri care se bat cap în cap. Personal, m-am lovit de aceste probleme în cadrul unui proiect foarte mare pe care l-am întocmit. Era pentru un beneficiar din domeniul procesării laptelui, care dorea să înfiinţeze un aşa-numit lanţ de integrare a producţiei, care e foarte prost definit în ghid. Când am întrebat dacă prin lanţ integrat se înţelege şi o reţea comercială, am primit un răspuns negativ. Mi s-a explicat că se poate face un magazinaş, la poarta fabricii! Firma beneficiară a proiectului produce, însă, 200.000 de litri de lapte pe zi. Cum să poată vinde cu amănuntul, la poarta unităţii, o asemenea cantitate? Sunt lucruri pur şi simplu absurde care sunt prevăzute fie în ghiduri, fie în procedurile de lucru ale AFIR. Agenţia, până la urmă, nu are vreo vină în această chestiune, după părerea mea. Oamenii de la AFIR respectă doar nişte dispoziţii pe care le primesc de la Ministerul Agriculturii. Probabil la nivel central există secretari de stat şi alţi funcţionari de rang înalt care sunt pur şi simplu osificaţi în nişte concepţii care nu au legătură cu realitatea”, opinează Eugen Andrei. Într-adevăr, după sesiunea de anul trecut, fondurile alocate procesării au fost consumate într-o foarte mică măsură, şi nu-i de mirare, având în vedere cât de „deştept” e ghidul solicitantului.

Progresele, apoape nesemnificative

Foarte puţine lucruri cu adevărat pozitive s-au întâmplat după restartarea PNDR. Trebuie amintită, totuşi, o reducere substanţială a birocraţiei pe anumite segmente. Preluarea online a cererilor de finanţare, de pildă, le-a uşurat viaţa beneficiarilor, ei nemaifiind nevoiţi să care kilograme întregi de hârtii, pe care nici AFIR nu reuşea să le gestioneze fără mari bătăi de cap, căci adunase adevăraţi munţi de dosare. Dar degeaba ridici o stavilă, dacă pui mereu altele, aşa cum s-a întâmplat în noua programare referitoare la absorbţia fondurilor europene destinate mediului rural. Ce se va întâmpla dacă la capătul noului exerciţiu financiar, adică în 2020, România va înapoia Bruxellesului o căruţă de bani, aşa cum a făcut-o deja în cazul PNDR 2007 – 2014? Probabil nimic. La noi, nimeni nu răspunde. Dăm vina, mereu, pe soartă…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Principalul frânar al investiţiilor rurale pe bani europeni e chiar statul

  1. Sint legi care se bat cap in cap.Apoi producatori romani trebuie sa fie sustinuti prin legi sa isi vinda produsele(adica sa aiva prioritate in magazine si piete),pentru ca inutil produci daca nu ai unde sa le vinzi.Satele au nevoie si de strazi,de apa potabila,de canalizari ,de restaurari ale locuintelor.De ce nu se da un 30 % cum se dau in alte tari pentru restaurarea casei? Sau programul casa verde pentru energii renovabile de ce nu mai porneste?Adica sint toate programe care ar putea da de lucru si intreprinzatorilor din constructi, dat ca sint si ei in criza.

Lasă un răspuns