Pământul arabil timișean se vinde ca pita caldă

suprafete arabile

Piaţa funciară a judeţului Timiş este de departe cea mai efervescentă din ţară, faptul rezultând clar din statistica tranzacţiilor efectuate în prima jumătate a anului.

Proprietarii de suprafeţe agricole din judeţul bănăţean au încheiat aproape 5.600 de tranzacţii de vânzare-cumpărare în primul semestru al acestui an, reprezentând 8,2 procente din numărul total de loturi agricole vândute în această perioadă la nivel naţional, conform Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Și cel de-al doilea semestru a început în forță

Timişul a fost şi în 2017, de altfel, în fruntea topului naţional al vânzărilor de pământ arabil, însă în primul semestru s-au înstrăinat aici cu 30 la sută mai multe parcele decât în prima parte a anului trecut.

O cerere atât de mare nu se putea lăsa, desigur, decât cu sume grase pe care le pretind bănăţenii pentru proprietăţile lor funciare. În luna aprilie, de pildă, timişenii au vândut cel mai mare volum de pământ, adică 1.289 de loturi, aproape dublu faţă de volumul de tranzacţii încheiat în ianuarie.

Mai trebuie spus că şi al doilea semestru a început în forţă în ceea ce priveşte vânzarea-cumpărarea de pământ din Timiş. Este vorba de nu mai puţin de 647 de tranzacţii perfectate în iulie.

Un alt judeţ vestic, Aradul, a întrecut în iulie Timişul la acest capitol, acolo realizându-se 691 de înstrăinări de loturi, în condiţiile în care în Doljul, care ocupă poziţia a treia pe ţară, a înregistrat doar 540.

O scumpire cu zece procente, iar tendința se va păstra

Peste 68.000 de parcele agricole s-au vândul, la nivelul întregii ţări, în primele şase luni din an, cu nouă procente peste volumul din acelaşi interval calendaristic din 2017.

O cerere atât de mare nu se putea lăsa, desigur, decât cu sume tot mai grase pe care le pretind românii pentru proprietăţile lor funciare.

Preţul terenurilor arabile s-a dublat, iar în anumite zone s-a triplat, în ultimii cinci ani, potrivit estimărilor companiei Agricover, care a făcut publice rezultatele unui recent studiu tematic.

Pentru acest an, specialiştii se aşteptată la o creştere cu zece procente a preţurilor, rată ce s-ar putea menţine până în 2020.

Loturile din Timiș și Arad, printre cele mai scumpe din țară

Cât valorează pământul bun de lucrat în Timiș? Desigur, există diferențe importante pe motiv de clasă de fertilitate sau amplasament, dar cele mai multe tranzacții se perfectează actualmente pentru prețuri de peste 6.000 de euro pe hectar, dar există și situații când se ajuge la 8.500.

Valorile sunt apropiate, de altfel, și în Arad. Trebuie spus, însă, că regiunea vestică, deși are o piață funciară supraîncălzită, nu înregistrează cele mai mari valori ale vânzărilor.

Ialomița este liderul național din acest punct de vedere, cu tranzacții chiar și pentru 10.000 de euro pe ha.

Chiar şi în condiţiile unei creşteri susţinute a valorii de piaţă a pământului românesc, aceasta rămâne cu mult sub cea care se practică în statele occidentale. Așa se face, de pildă, că cele mai grase tranzacţii din România abia ating jumătate din preţul de pornire din Germania! Deocamdată.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Pământul arabil timișean se vinde ca pita caldă

  1. va mai amintiti de Ministru agriculturii Ilie Sarbu cimisan de-al nostru care pleda cu toata puterea lui de convingere sa se schimbe legea ,sa poata si strainii saracii sa cumpere pamant si apartamente pe doi lei . Iliuta face parte acum din Controlul suprem al Parlamentului Romaniei ,la „cur ” curtea de conturi pe limba lui „lingurision si furculuision ” atunci de ce ne plangem ,nu ne-am facut-o noi cu mana noastra

  2. România a devenit o colonie a celor bogati din vest , de ce , pentru ca asa de bune au fost legile pe care le au implementat cei care au condus de aproape 30 de ani România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *