O victorie „măruntă” pentru alpinistul timişorean Horia Colibăşanu

Horia Colibasanu

Prezent ca în fiecare an, la început de primăvară, în Nepal, alpinistul timişorean Horia Colibăşanu s-a văzut nevoit să-şi schimbe obiectivul la faţa locului.

El îşi dorea să escaladeze vârful Dhaulagiri, al şaptelea cel mai înalt din lume, măsurând 8.167 de metri, însă planurile i-au fost date peste cap în momentul în care nu a reuşit să obţină permisul necesar pentru a-şi continua expediţia.

În cele din urmă a urcat pe Kalapathar (5.643 de metri), după o ascensiune rapidă, de ceva mai mult de două ore, de la Pyramid.

„Văd, cu regret, o bună bucată din ruta pe care am încercat-o pe Everest în 2018, culoarul Horbein. E vânt şi nu zăbovesc pe vârf. O victorie maruntă, dar în condiţiile date simt că dacă tot am ajuns sus steagul merita să iasă din rucsac. Un efort fizic mult mai mic decat la peste 8.000 de metri, dar mult mai mare în prezenţa gândurilor pentru cei de acasă sau de pretutindeni. Cobor la fel de repede. La Pyramid aflu că Nepalul, cu un singur caz de Covid, se pregăteşte de lockdown. Se anulează toate zborurile, transportul terestru. Se închid trekurile, lodgile şi se suspendă permisele de trek existente. Se pare că aventura montană a luat sfârşit. Rămân dator celor care mă urmăresc cu filmul ascensiunii pe ChukhungRi, realizat înaintea Kalapatharului, dar netransmis şi nemontat din motive de timp. Pare-se că va urma o altă aventură, aceea a întoarcerii acasă. Chiar dacă nu va fi asemănătoare celor şapte ani în Tibet, voi încerca să vă povestesc unde am ajuns, ce se întâmplă şi cum se văd lucrurile din Asia. Ne întoarcem acasă”, a transmis, astăzi, Horia Colibăşanu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *