O defilare de altădată… Cum sărbătoreau românii 23 August în Epoca de Aur

Timp de peste patru decenii (din 1948 și până în 1989), în vremea dictaturii comuniste, am sărbătorit 23 august ca fiind Ziua Națională a României. Adevărul adevărat despre această zi nu concordă, însă, cu ceea ce s-a învățat la școală în Epoca de Aur.

Insurecția armată din 23 august 1944 sau revoluția de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă, cum pompos a fost rebotezată în timpul regimului ceaușist, a fost, în realitate, o lovitură de stat, avându-l în prim-plan pe Regele Mihai și partidele istorice, care au decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-minsitrul de atunci și conducătorul statului, ieșirea din alianța cu Germania nazistă și alăturarea la puterile aliate.

În prezent, actul de la 23 August 1944, cum a mai fost denumit, rămâne un moment controversat al istoriei contemporane, unii considerându-l unul de trădare națională, iar alții, momentul de începere a comunizării țării. Comuniștii l-au confiscat, declarându-se principalii actori ai acestui eveniment care a schimbat cursul istoriei.

În planul desfășurării celui de-Al Doilea Război Mondial, întoacerea armelor de la București a contribuit la scurtarea conflagrației cu șase luni. În plan național, însă, a urmat o altă dictatură și alte șiruri nesfârșite de nedreptăți și suferințe: peste 170.000 de militari români prizonieri și 70.000 de deportați în URSS, peste 40.000 de deportați în Bărăgan, închisori și lagăre de muncă, Canalul Morții și altele…

Ar mai trebui menționat că în 23 august 1939 a fost semnat odiosul Pact Ribbentrop-Molotov care a sfârtecat harta țării, consecințele acestuia nefiind nici astăzi înlăturate.

În perioada de până în 22 decembrie 1989, cât a durat regimul totalitar în România, 23 august 1944 – Ziua eliberării patriei noastre de sub jugul fascist de către glorioasa armată sovietică s-a dovedit a fi cea în care au început anii de ocupație și impunerea cu tancurile Armatei Roșii a unui model politic, copiat la indigo de la Moscova, care s-a dovedit, la finalul său, falimentar, ca peste tot în spațiul blocului comunist.

Cum sărbătoreau românii altădată (înainte de Revoluția din 1989, se înțelege) această zi? La fel ca și pe celelalte sărbători naționale de atunci : 1 Mai – Ziua internațională a celor ce muncesc și 7 Noiembrie – Ziua Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, cu parade și demonstrații ale oamenilor muncii, cu serbări câmpenești și… cu mici cu bere cu greu procurați, după ce cu mic, cu mare, românii au inundat străzile cu dragostea lor față… de partid, țară și conducătorii iubiți, iar în ultimii ani ai comunismului, față de tovarășu’ și tovarașa Ceaușescu, cei „fără egal”, în finalul dictaturii cărora frica, foamea și frigul au fost printre puținele „articole” la liber.

Cum încă mai sunt suficienți nostalgici care regretă zilele de sărbătoare de 23 August, în care obligatorii erau doar participarea la defilare, carele alegorice cu mărețele realizări, pancartele cu lozinci mobilizatoare, portretele conducătorilor de partid, scandările de tipul „Ceaușescu-PCR”, poate că n-ar fi rău ca un întreprinzător inspirat de astăzi să le ofere o defilare retro, de astă-dată, prin fața benzinăriei, de pe locul fostei tribune de pe Bulevardul Republicii, urmată de o ieșire la bere și mici, ce se găsesc din abundență (de toate brandurile și după o inflație de rețete) pe la multele terase în așteptare de mușterii, prin super, hiper și simple market-uri.

Să nu mai vorbim de bere… Nu știu ce faceți, dar eu mai-mai că aș fi gata să particip, chiar dacă defilarea nu s-ar întâmpla chiar azi, ci într-o zi oarecare, plină de nostalgii… după ale tinereții valuri și puținele motive de a sărbători.