O nouă gamă de afaceri imobiliare face furori în Timişoara

Topul celor mai bune 20 de cartiere din țară. Timişoara nu e pe listă. Unde merită să-ți cumperi o locuință

Timişoara este într-o continuă expansiune. Dincolo de disputele politice, de viziunile diferite de implementare a strategiilor urbanistice, nu poate fi contestat ritmul alert de dezvoltare al urbei.

Apar noi şi noi clădiri, chiar cartiere întregi de blocuri, multe firme îşi sporesc afacerile, spiritul antreprenorial al oraşului a devenit, deja, un fapt binecunoscut, terasele sunt pline de clienţi, oraşul geme de maşini (şi de olteni, zic unii), magazinele sunt pline de muşterii, se cumpără şi se vinde aproape orice, într-o perioadă în care consumul pare să fi ajuns la apogeu.

Sunt lucruri de apreciat şi pentru care timişorenii ar trebui să fie mândri, în pofida neplăcerilor inerente care mai apar în astfel de cazuri: trafic, parcări, mizerie. În aceste perioade, în care spiritul antreprenorial de care vorbeam se revarsă în mai toate toate domeniile, se conturează şi noi genuri de afaceri, adaptabile la noul context economic local.

Plecând tocmai de la această afluenţă de persoane care vin în Timişoara, pentru o perioadă scurtă sau medie, s-a dezvoltat un nou tip de afacere imobiliară, aflată într-o continuă expansiune. Este vorba de închirierea apartamentelor în regim hotelier, aspect care era foarte rar întâlnit în urmă cu câţiva ani, dar care acum cunoaşte o dezvoltare nemaiîntâlnită.

Vin oameni la spital, la copiii care sunt la facultate, în diverse delegaţii, la instruiri profesionale, oraşul e un furnicar unde se pare că prinde şi acest nou gen de afacere. Cele mai căutate locuinţe sunt apartamentele din zona centrală, precum şi cele din imobilele noi, dar se închiriază destul de bine şi de repede şi alte tipuri de imobiliare.

Preţurile sunt foarte avantajoase pentru proprietari, care câştigă mult mai bine decât dacă şi-ar închiria locuinţa în regim normal, cu plata lunară, unde valorile sunt de cel mult 400 de euro. În regim hotelier, cele mai ieftine garsoniere se dau cu 100-150 de lei pe zi, în timp ce pentru un imobil în zona centrală, preţul poate ajunge chiar şi la 400-500 de lei pe zi.

Bineînţeles, apartamentele trebuie să întrunească anumite condiţii, în special legate de curăţenie. Într-atât de bine merge afacerea, încât unii proprietari au renunţat la locurile de muncă şi se ocupă mai îndeaproape de apartementul pe care înainte îl aveau închiriat în regim normal.

„Am două camere într-un bloc nou, mai la marginea oraşului. Le închiriez cu 200 de lei pe noapte şi sunt mulţumit. Clienţii îi iau de pe internet, sunt mai multe platforme cu închirieri de acest tip. Unele au mari exigenţe legate de curăţenie, altele sunt mai permisive. Bineînţeles, şi preţul diferă. Eu sunt mulţumit. După ce îmi achit taxele şi cheltuielile, rămân cu 1.000 de euro curat pe lună. Trebuie doar să mă dus să fac curăţenie, la două, la trei sau la patru zile, depinde cât de mult stă un anumit chiriaş”, spune unul dintre proprietarii care şi-a probat spiritul antreprenorial în acest nou tip de afacere imobiliară.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *