Noul an școlar, sub dinamica incertitudinii

an scolar pandemie

Pentru preșcolarii și elevii din România, astăzi este prima zi din noul an școlar. ”Bobocii” – cei care vor merge pentru prima dată la grădiniță, în clasa pregătitoare sau la liceu – se vor cunoaște acum pentru prima dată, alții își vor reîntâlni colegii după o îndelungată perioadă de absență, în timp ce unii vor sta acasă, în fața calculatoarelor, așteptând ca dascălii să le prezinte lecția online, în funcție de scenariul în care se încadrează unitatea de învățământ pe care o frecventează.

Totul a fost orchestrat pe ultima sută de metri, iar lucrurile nu sunt pe deplin clare nici în acest moment. Inclusiv inspecțiile angajaților direcțiilor de sănătate publică, al căror scop a fost acela de a aviza spațiile unităților de învățământ în care vor învăța elevii urmărindu-se respectarea normelor impuse de distanțarea fizică, au fost efectuate în ultimele zile.

Profesorii s-au mobilizat să organizeze spațiile, să mute bănci, să măsoare distanța, să lipească afișe autocolante, să configureze orarul defalcat pentru fiecare clasă astfel încât în școală să nu intre toți elevii deodată etc. Mai mult decât atât, abia în weekend-ul recent încheiat, ministerul a transmis metodologia de desfășurare a activităților didactice în sistem online, punându-i pe profesori în imposibilitatea de a implementa, peste noapte, toate sarcinile trasate în document.

Potrivit metodologiei, aceștia trebuie să proiecteze nu doar activități didactice specifice mediului educațional virtual, ci și să elaboreze aplicații care pot fi utilizate în sesiunile de învățare online, precum și instrumente de evaluare aplicabile prin intermediul tehnologiei. Și, deși școala a început deja, nu toate cadrele didactice au fost instruite în această direcție, suportul informațional primit fiind lacunar, ambiguu și, în anumite cazuri, absent. Prin urmare, modul de derulare a cursurilor va fi într-o continuă dinamică în perioada următoare, acestea trebuind reorganizate nu doar astfel încât predarea în sistem clasic să poată fi făcută în paralel cu cea din mediul virtual, ci și adaptate în funcție de particularitățile fiecărui elev. La orele online, elevii nu stau în pijama De asemenea, conform metodologiei, înregistrările lecțiilor online sunt interzise, ca măsură de protecție a datelor cu caracter personal. Elevii au obligația să participe la activitățile stabilite de cadrele didactice și de conducerea unității de învățământ respectând programul comunicat, absența acestora fiind notată ca atare (consemnată în catalog) atunci când nu se datorează unor cauze de natură tehnică ori din motive de sănătate. Totodată, aceștia sunt obligați să aibă o conduită adecvată, precum și o ținută decentă în timpul sesiunilor online, chiar dacă, fizic, sunt acasă. Pe de altă parte, părinților le revine sarcina de a asigura participarea preșcolarilor și elevilor la activitățile didactice organizate prin intermediul tehnologiei, transmițându-le cadrelor didactice un ”feedback” (opinia) privind organizarea și desfășurarea acestora. Totuși, în situația în care clasa sau unitatea de învățământ se va închide intempestiv ca urmare a unor cazuri de îmbolnăvire, activitățile didactice online nu vor putea fi puse în aplicare în toate cazurile. În acest moment, încă există cadre didactice și elevi care nu dispun de mijloace tehnologice pretabile desfășurării procesului de instruire, inclusiv la nivelul municipiului Timișoara. Sunt interzise jocurile în echipă

Tot la sfârșitul săptămânii, Grupul de Comunicare Strategică a transmis un set de reguli de conduită sanitară pe care elevii trebuie să le aibă în vedere. Printre acestea, se recomandă ca distanțarea dintre educabili în interior să fie de cel puțin un metru, iar în spațiul exterior, de minimum 1,5 metri atunci când nu se poartă mască. ”În cazul orelor de educație fizică vor fi evitate acele activități care presupun contactul direct între elevi sau prin intermediul obiectelor atinse frecvent ( jocul de echipă cu mingea)”, se precizează în informarea publică. Elevii nu au voie să-și schimbe locurile în bănci, să își împrumute obiectele unii de la ceilalți și nici să lucreze în echipe. Cei care prezintă simptome de boală nu trebuie să meargă la școală, iar părinții au obligația de a anunța unitatea de învățământ, precum și medicul de familie. Părinții sau însoțitorii care conduc elevii la școală nu pot intra în instituția de învățământ decât în situații excepționale, cu aprobarea prealabilă a conducerii școlii. Elevii care fac parte din grupe de risc în ipoteza infectării cu noul coronavirus sau locuiesc cu persoane care se află în grupele de risc, pot opta pentru școala online, pe baza unei solicitări din partea părinților, în urma unei adeverințe medicale din partea medicului de familie sau a medicului curant. Majoritatea școlilor după scenariul verde În ceea ce privește județul Timiș, conform precizărilor reprezentanților prefecturii, un număr de 348 de școli și grădinițe vor începe anul școlar în scenariul verde, 251 de școli și grădinițe – în scenariul galben și două școli vor începe în scenariul roșu, în această situație fiind Centrul de Resurse și Asistență Educațională Speranța din Timișoara, unde nu s-au finalizat lucrările de reabilitare a claselor, și Școala Gimnazială nr. 19 “Avram Iancu”, tot din Timișoara, unde au fost depistate 3 cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 printre cadrele didactice.

Noutăți în structura anului școlar

Pe lângă implementarea celor trei scenarii și a măsurilor sporite de protecție socială, noul an școlar mai vine cu o noutate, în ceea ce privește structura lui: vacanța de Paști va fi formată din două săptămâni libere acordate la diferență de trei săptămâni (o săptămână pentru Paștele catolic și una pentru cel ortodox). Primul semestru se va încheia pe 29 ianuarie 2021, fiind întrerupt de două vacanțe: una doar pentru grădinițe și ciclul primar (26 octombrie – 1 noiembrie) și una pentru toți educabilii (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021). Cursurile vor fi reluate din 11 până pe 29 ianuarie, fiind urmate de vacanța intersemestrială, care va cuprinde perioada 30 ianuarie – 7 februarie. Cel de-al doilea semestru va începe pe 8 februarie. Vacanța de primăvară a fost stabilită în perioadele 2 – 11 aprilie, respectiv 30 aprilie – 9 mai. Cursurile vor continua până pe 18 iunie, când se încheie anul școlar. Prin excepție, pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie. Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 11 iunie, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri. Programul național ‚‚Școala Altfel’’ se va desfășura în perioada 5 octombrie 2020 – 4 iunie 2021, pe o durată de cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia fiecărei unități de învățământ.

N-avem resurse, dar mergem înainte

Conform recomandărilor venite din partea oficialilor din Ministerul Educației, primele două săptămâni se vor desfășura ore de recapitulare a materiei. Pentru elevii din clasa a VIII-a, însă, procesul de instruire va fi, ca și în anii precedenți, o provocare în plus, în contextul în care nu au primit toate manualele, cauza fiind procedura dezastruoasă de licitație. Dar într-o ipostază diferită de tot ceea ce a fost până acum se vor afla mai ales copiii care vor intra pentru prima dată în contact cu procesul de învățământ. Prima interacțiune a lor cu educatoarea sau cu învățătoarea va fi cu măștile pe față, fără îmbrățișări și fără zâmbete vizibile, fără interacțiuni cu colegii. Iar punerea în aplicarea a scenariului roșu care îi va trimite pe toți acasă va conduce la conturarea unei percepții disonante pentru copiii de vârstă fragedă asupra a tot ceea ce înseamnă școală sau grădiniță.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *