Nominalizări timişorene la Gala Premiilor UNITER

Rambuku

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a fost nominalizat cu producţia „Rambuku” de Jon Fosse pentru „Cel mai bun spectacol”, la ediția din acest an a Galei Premiilor UNITER. Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Călin Ciobotari și Alina Epîngeac.

Spectacolul „Rambuku”, în regia lui Mihai Măniuțiu, construiește un întreg univers în jurul textului lui Jon Fosse, cel mai tradus dramaturg norvegian contemporan și unul dintre cei mai jucați autori europeni ai ultimilor ani. „Rambuku” reprezintă o experienţă intensă, fascinantă, un show despre om ca depozitar și receptor al emoției și, mai ales, unul despre felurile în care dragostea supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși.

Claudia Ieremia și Ion Rizea fac performanță în reflectarea fidelă a viziunii lui Mihai Măniuțiu, în propunerea ambițioasă a acestuia de a da formă fizică și de a verbaliza cele mai profunde emoții, senzații, sentimente, ba chiar și spații. De asemenea, Andrea Gavriliu, în dublă ipostază de coregraf și interpret, traduce în gest și în mișcare o întreagă lume, perceptibilă dincolo de cuvinte.

Din echipa de creație mai fac parte Anca Măniuțiu, care semnează scenariul, scenografii Adrian Damian (decoruri) și Luiza Enescu (costume) și light-designerul Lucian Moga. Mihai Dobre, cunoscut publicului ca fondator al trupei Șuie Paparude, semnează muzica spectacolului.

Din distribuţie mai fac parte tinerii actori Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pîntea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Bianca Pintea, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.

La rândul său, Teatrul German de Stat Timişoara a obţinut anul acesta trei nominalizări. Olga Török se află în cărţi la categoria „Cea mai bună actriţă în rol principal”, pentru interpretarea Eréndirri din spectacolul „Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet” de Gabriel García Márquez, în regia lui Yuri Kordonsky.

La secţiunea „Cea mai bună scenografie” îi regăsim pe Helmut Stürmer şi Ioana Popescu, pentru decorul, respectiv costumele şi desenele live în nisip din acelaşi spectacol, al cărui director de scenă se numără, la rândul său, printre regizorii care își dispută trofeul pentru „Cea mai bună regie”.

Spectacolul „Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet” s-a jucat în premieră la Teatrul German de Stat în luna septembrie a anului 2017. Distribuția este întregită de actorii Ida Jarcksek-Gaza, Horia Săvescu, Rareş Hontzu, Franz Kattesch, Radu Brănici, Isa Berger, Dana Borteanu, Harald Weisz, Aljoscha Cobeţ, Richard Hladik, care, alături de Yuri Kordonsky, reuşesc să creeze o lume magică, în care realitatea și imaginarul se întrepătrund.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *