Nefericirea să te naşti sărac

În Beregsău Mare, la numărul 73, stă familia lui Polexici Petru. Pe nevastă o cheamă Ghile Florica. Sunt împreună de aproape 15 ani, dar încă nu şi-au oficializat relaţia. Dar între timp au făcut trei copii.

Casa lor are o puţinătate atât de mare, că dacă ar împărţi-o cu toată strada, tot ar mai rămâne. Bărbatul spune că e suferind în urma unui şoc, când a aflat că i-a murit tatăl. Sigur, deprecierea sa fizică mai are şi alte cauze, pe care le neagă. Femeia, orice o întrebi, răspunde cu nu ştiu. Aşa îi este ei mai la îndemână.

Casa lor înseamnă o cameră unde totul este de-a valma. Nici măcar o fereastră pentru aerisire nu are. Ei s-au obişnuit. E un aer aproape imposibil de respirat. Cei trei copii mai mici sunt acasă. În teritoriul acesta, unde imposibilul şi-a făcut loc cu atâta puţinătate, ei se simt acasă.

Cu siguranţă, într-o zi, acest mediu îşi va arăta urma. Indiferent ce am discuta, oricâtă compasiune le-aş arăta, situaţia nu se schimbă. Bărbatul nu lucrează, se declară suferind şi prea bătrân ca să-l mai angajeze cineva.

Deşi nu a ajuns la 50 de ani. Nici cele 12 clase nu-i mai folosesc. Cine trece pe la ei, mai des asistenta socială de la primărie, le povesteşte situaţia cu milă şi compasiune. E ceva şi asta, dar nu îi trece de impas. Şi singuri nu o s-o facă niciodată. Din două motive. Nu au din ce şi se şi complac. Altfel nu se explică situaţia precară şi, cu inima strânsă o spun, dezordinea în care trăiesc. Lipseşte mâna de femeie.

În tot necazul, e şi un lucru bun. Copiii merg la şcoală, nu au absenţe şi chiar învaţă. Îl aleg pentru povestea asta tristă pe Lucian. E în clasa a doua şi, spre deosebire de sora lui, prezentă la discuţii, este mult mai atins de adevăr. Parcă nici nu e trist de tot ce-l înconjoară. E prea mic ca să dimensioneze situaţia.

Poate într-o zi, dacă îl va întâlni norocul, şi să-l smulgă din acest loc, se va salva. Are şanse, învaţă foarte bine. În puţinătatea asta, el se prezintă singur, cu carnetul de note, plin de calificativul FB şi cu un snop de distincţii obţinute la concursurile la care a participat.

Ce nu-mi place la el, aşa cu spiritul lui viu, cu calificativele ce îi arată potenţialul, e că vrea, ăsta e copilul din el, să devină bucătar. Poate or fi miresmele prânzurilor duminicale ce răzbat de la vecini şi din casa lui, niciodată.

Familia Polexici asta este. Are nevoie, mai ales cei trei copii, de ajutor. El poate veni de la primărie, de la parohia din sat şi de la oameni care au izbutit şi au trecut, fie şi tangenţial, printr-un asemenea loc. Şi nu au uitat.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare