Morții de Covid ai Timișoarei zac într-o remorcă de camion privată fără aviz DSP, în loc să fie păstrați civilizat într-o morgă mobilă a statului român

Morții de Covid ai Timișoarei zac într-o remorcă privată de camion fără aviz DSP, în loc să fie păstrați civilizat într-o morgă mobilă a statului român

Spitalul “Victor Babeș” plătește 81.000 de lei unei firme de pompe funebre, deși autoritățile locale puteau apela la IGSU, pentru a obține una dintre cele patru autospeciale frigorifice achiziționate anul trecut

 Cu un an în urmă, mai precis în iunie 2019, secretarul de stat Raed Arafat anunța, la București, că în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intrat patru autocamioane frigorifice, ele fiind echipate pentru păstrarea și transportarea trupurilor persoanelor decedate în calamități. Era vorba de un proiect în valoare de circa 159 milioane de lei (echivalentul, la acea vreme, a circa 34 de milioane de euro), în cadrul acestui proiect achiziționându-se, echipamente de ultimă generație, printre care s-au numărat, pe lângă autocamioanele frigorifice, autospeciale pentru tratamente hiperbarice, autospeciale de salvare de la înălțime, automacarale, autocamioane cu sistem hidraulic de încărcare – descărcare.

Cităm din articolul intitulat “Pregătire pentru dezastru. România a cumpărat camioane – morgă”, apărut în 26 iunie 2019, pe site-ul www.romanialibera.ro (https://romanialibera.ro/social/pregatire-pentru-dezastru-romania-a-cumparat-camioane-morga-789579): “Unul dintre exponatele moderne, prezentat miercuri la sediul ISU București Ilfov,  a fost o <<autospecială pentru păstrare temporară și transport în regim frigorific>> – practic, o morgă mobilă. Ea a fost cumpărată în cadrul proiectului „Multi Risc Modul I”, astfel că, în acest moment, România are în dotare, în total, patru asemenea autovehicule. Subofițerii ISU ne-au precizat că autospeciala are o capacitate totală de 52 de persoane decedate, dintre care zece supraponderale. Instalația de la bord permite chiar congelarea încărcăturii, până la o temperatură de -40 de grade Celsius, astfel încât încărcătura să poată fi păstrată până la două săptămâni. Un asemenea interval poate fi necesar pentru a oferi timp medicilor legiști să facă toate investigațiile privind stabilirii identității persoanelor ale căror cadavre sunt recuperate, de exemplu, de sub dărâmături, în eventualitatea unui cutremur. <<Chestiunea decedaților trebuie tratată foarte realist și cu respect. Poate fi un accident aviatic, un cutremur, acolo trebuie să ai capacitate de stocaj în condiţii corecte şi respectuoase şi să ai timp pentru ca medicii de medicină legală să facă examinările necesare pentru identificarea victimelor. Managementul deceselor este una dintre sarcinile Protecției Civile>>, a precizat secretarul de stat Raed Arafat.

Sigur, la acel moment, nimeni nu anticipa pandemia care avea să lovească lumea un an câteva luni mai târziu, dar este evident că dezastrul creat și în România de coronavirus poate fi catalogat la capitolul “calamități”. Ca atare, avalanșa de morți de Covid 19 din această toamnă ar fi impus intrarea în funcțiune a celor patru autocamioane frigorifice ale IGSU acolo unde morgile spitalelor ar fi devenit supraaglomerate.

Doar că lucrurile nu s-au întâmplat astfel. Cel puțin, nu la Timișoara, unde, așa cum a prezentat mass-media în urmă cu două săptămâni, funcționează o morgă improvizată pe stadionul CFR. Colegii de la ziarul Libertatea au prezentat, în articolul “La Timișoara, rudele victimelor COVID își identifică apropiații pe stadion“ (https://www.libertatea.ro/stiri/la-timisoara-rudele-victimelor-covid-isi-identifica-apropiatii-pe-stadion-3260433), din 17 noiembrie, detalii despre contractul încheiat de Spitalul “Victor Babeș” cu firma SC Casa Funerară Octavian și Adi SRL din Lugoj.

morti covid

Cităm din articolul respectiv: “Spitalul Victor Babeș din Timișoara a făcut un contract de 81.000 de lei pentru ca morții de COVID să fie duși într-o remorcă de TIR pe post de morgă. <<E cea mai civilizată soluție>>, explică managerul Cristian Oancea, argumentând că morga spitalului e mică. Remorca este plasată pe stadionul CFR și aici vin familiile celor decedați (…) Conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), costul este unul însemnat pentru spital, care plătește 81.000 de lei pentru transportarea și depozitarea a 150 de persoane decedate (…) Conform contractului, publicat pe SEAP, costul de 81.000 de lei este defalcat în felul următor: 150 x transport funerar de 390 de lei, total de 58.500 de lei; 150 x serviciu funerar (depozitare) de 150 de lei, total de 22.500 de lei”.

Într-un articol publicat în ziua următoare și intitulat “DSP Timiș evită să spună dacă a autorizat TIR frigorific folosit ca morgă pe stadion și-l numește <<alternativă provizorie>>” (https://www.libertatea.ro/stiri/dsp-timis-evita-sa-spuna-daca-a-dat-autorizatie-tir-ului-frigorific-ce-tine-loc-de-morga-pe-stadion-si-l-numeste-alternativa-provizorie-3264966), “Libertatea” publică răspunsul evaziv al Direcției de Sănătate Publică Timiș la întrebarea punctuală pusă de ziar: a dat sau nu DSP autorizare remorcii de pe stadion?

“În actualul context epidemiologic provocat de infecția cu virusul SARS-CoV-2 și în condițiile în care numărul persoanelor decedate cu această patologie este în creștere, capacitatea de depozitare a acestora în spațiile special destinate și care sunt parte integrantă din structura unităților sanitare cu paturi este utilizată la maxim, uneori depășită. Pe acest considerent, ca alternativă provizorie, s-a recurs la extinderea spațiului destinat persoanelor decedate cu un container care să asigure temperatura și condițiile corespunzătoare normelor în vigoare, amplasat în imediata vecinătate a unei unități sanitare desemnate suport COVID conform Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 555 din 3 aprilie 2020, cu modificările și completările ulterioare. Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș verifică modul în care sunt respectate cerințele sanitare în acest domeniu”, este răspunsul în coadă de pește al DSP Timiș, în locul unuia mult mai scurt, de genul da sau nu.

Peste alte câteva zile, în 23 noiembrie, subiectul remorcii frigorifice a revenit în actualitate. O altă remorcă a aceleiași firme de pompe funebre, amplasată lângă spitalul din Lugoj a făcut obiectului articolului intitulat “Afaceri cu pacienți decedați și batjocoriți la spitalul din Lugoj. Experiența șocantă prin care a trecut familia unui bărbat din Deva, mort de Covid” și publicat pe site-ul www.ziardehunedoara.ro (https://www.ziardehunedoara.ro/afaceri-cu-pacienti-decedati-si-batjocoriti-la-spitalul-din-lugoj-experienta-socanta-prin-care-trecut-familia-unui-barbat-din-deva-mort-de-covid-inregistrare-audio).

Și de această dată, aceeași DSP Timiș, solicitată să ofere un punct de vedere colegilor de la ziarul din Hunedoara, le-a trimis acestora, cu copy-paste, răspunsul expediat celor de la “Libertatea” cu doar câteva zile în urmă.

Ca atare, ne-am propus să aflăm răspunsurile la două întrebări: 1. are sau nu aviz de la DSP remorca frigorifică de pe stadionul CFR?; 2. de ce nu a solicitat Spitalul “Victor Babeș” ajutorul IGSU pentru a fi trimisă de la București una dintre cele patru autospeciale de tip morgă mobilă achiziționate anul trecut?

Mai întâi am contactat DSP Timiș, rugând-o pe purtătoarea de cuvânt să ne răspundă la întrebarea cu avizul, dar specificându-i să nu ne trimită același răspuns cu copy-paste expediat colegilor noștri. Degeaba: am primit același răspuns evaziv, care nu răspundea la o întrebare punctuală.

Nu-i nimic, ne-a lămurit patronul firmei de pompe funebre, Octavian Batori, care a fost următorul contactat: “– Aveți aviz DSP pentru funcționarea remorcii? – În lege, remorca prin însuși faptul că e mobilă și că este omologată frigorifică în ea, nu este nevoie de aviz DSP (n.r. – scuzați topica, am redat întocmai răspunsul omului). – Bun, dar ce aveți dumneavoastră la stadionul CFR este un punct de lucru al firmei dumneavoastră de pompe funebre… – Nu e nici un punct de lucru. – Dar ce este? – Este un depozit mobil. – Bine, dar nu operează sub marca dumneavoastră? – Ba da, dar nu-i punct de lucru, e mobil. Nu e punct de lucru pentru că nu facturez acolo, e un depozit mobil, atât. – Și nu trebuie să aveți avizul DSP? – Nu trebuie să ai”.

Interesant, noi știam că pentru orice spațiu în care desfășori o activitate – și dacă deschizi un chioșc în care vinzi chibrituri -, ai nevoie de autorizație sanitară de funcționare, cu atât mai mult dacă desfășori o operațiune de acest gen. Culmea e că, întrebat la momentul respective de reporterii “Libertatea” dacă remorca are aviz de la DSP, managerul Spitalului “Victor Babeș”, Cristian Oancea, le-a spus acestora că, din câte știe el, are. Știa greșit.

cristian oancea 3

De altfel, domnul Oancea s-a săturat deja de acest subiect, noi constatând acest lucru atunci când l-am sunat ca să-l întrebăm de ce nu a solicitat autospeciala IGSU: “-Aș dori să discutăm scurt despre remorca frigorifică de pe stadionul CFR… – Am dat atunci declarații, nu mai dau declarații. – Voiam să vă întreb de ce ați apelat la remorca unei firme de pompe funebre, în loc să solicitați una dintre acele autospeciale de tip morgă mobilă, cu regim frigorific, aflate la IGSU? – Întrebați prefectura! O zi frumoasă vă doresc, eu sunt acum în spital, îmi fac datoria! – Eu vă mulțumesc, o zi bună!”.

Incredibil, dar adevărat: prefectul de Timiș nu știe de morga mobilă de pe stadionul CFR și o confundă cu TIR-ul mobil pentru tratarea bolnavilor de Covid!

Am urmat îndemnul managerului de la “Victor Babeș” și am sunat la prefectură, mai precis am contactat-o pe doamna prefect Liliana Oneț, în același timp, președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Timiș. Dialogul pe care l-am purtat cu dumneaei a fost unul suprarealist, halucinant, care poate provoca hohote de râs sau de plâns, depinde de cum interpretează fiecare situația.

liliana onet 3

Iată conversația: “– De ce nu a solicitat CJSU Timiș trimiterea la Timișoara a unei morgi mobile de la IGSU? – Unde să solicite? – Pe stadionul CFR, acolo unde există o remorcă frigorifică a unei firme de pompe funebre. – Eu nu înțeleg nimic ce mă întrebați… Pentru ce să solicite? În ce context? – (n.r. – ușor nedumerit de… nedumerirea interlocutoarei, încerc să-i explic) Eu l-am întrebat pe managerul Spitalului “Victor Babeș”, domnul Cristian Oancea, de ce nu a solicitat o autospecială de tip morgă mobilă de la IGSU… – Dar pentru ce i-ar trebui morgă acolo, că nu înțeleg contextul?! A murit lume în masă sau de ce ne-ar trebui morgă acolo, că nu înțeleg? – (n.r. – situația escaladează: președintele Comitetului Județen pentru Situații de Urgență Timiș nu știe de afluența de decese de la Timișoara și de remorca frigorifică de pe stadion, care, după articolul din “Libertatea”, a apărut pe toate posturile de televiziune și pe toate site-urile!) Dumneavoastră nu știți subiectul?! – Nu știu despre ce subiect este vorba… – (n.r. – mă simt ca la “camera ascunsă”: doamna prefect chiar nu are habar sau vrea să-mi facă vreo farsă?) Există o remorcă frigorifică pe post de morgă pe stadionul CFR din Timișoara de trei săptămâni… – OK… – … pentru că nu mai sunt locuri în morga de la “Victor Babeș”. Întrebarea era de ce a făcut spitalul contract cu o firmă privată de pompe funebre, în loc să solicite prezența unei morgi mobile a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. – Pentru că acea morgă mobilă a inspectoratului este la Arad și nu avem cum să o luăm la Timișoara! – (n.r. – acum intru deja în panică, despre ce naiba vorbește femeia?) Stați puțin, de când este la Arad?! – Întrebați la ISU de când este… Sunați-l pe domnul inspector șef Mihoc și o să vă spună unde este acea morgă care a fost inițial la Timișoara, după care s-a mutat la Arad și acum este acolo! – (n.r. – încep să-mi revin din pumni și să mă prind: prefectul confundă unitatea mobilă pentru tratarea bolnavilor cu autospeciala de tip morgă mobilă) O morgă a fost la Timișoara inițial?! Nu vorbim de acel TIR pentru bolnavii de Covid, ci de o morgă mobilă! – Domnul meu, sunați-l, vă rog, pe domnul inspector-șef Mihoc și discutați cu dânsul subiectul, bine? – Domnul Oancea m-a trimis la prefectură, dumneavoastră mă trimiteți la domnul Mihoc… Bine, o să-l sun pe domnul Mihoc… – Dar domnul Oancea de ce v-a trimis la mine? Mi-a făcut el vreo solicitare în acest sens? – Nu știu, că mi-a închis telefonul… Mi-a zis să sun la prefectură și mi-a închis telefonul… – Dar eu chiar nu înțeleg care este subiectul. Pe bune, vorbesc serios… – Subiectul este acesta: de ce nu s-a solicitat de către Spitalul “Victor Babeș” o autospecială de tip morgă mobilă de la IGSU… – Păi și de ce mă întrebați pe mine de ce nu s-a solicitat? Eu nu am primit o astfel de solicitare și nu înțeleg în ce context mă întrebați! Pe bune, vorbesc serios! – Și eu vorbesc serios când vă spun că managerul Oancea m-a trimis la dumneavoastră… – Și dacă este acea morgă mobilă pe stadionul CFR, cu ce vă deranjează sau care este subiectul? – Unu la mână: se plătesc niște bani, 81.000 de lei, de către spital, pentru ca acea firmă privată să ridice decedații din spital și să-i țină pe stadion, în loc să se apeleze la autospeciala IGSU…– N-am știut cât se plătește… – Păi v-am spus eu acum. Și, în al doilea rând, că în acea remorcă stau sacii cu decedați îngrămădiți unul în celălalt, cât timp într-o morgă mobilă sunt spații compartimentate, sunt condiții civilizate.  – Rugămintea mea este să luați legătura cu domnul inspector-șef de la ISU și să-l întrebați despre acest subiect”.

Năucit, închid telefonul, respir adânc câteva minute și fac o ultimă încercare. Îl sun și pe colonelul Lucian Mihoc, inspectorul-șef al ISU Banat. Milităros și expeditiv, domnul colonel mi-o taie scurt: “Atât timp cât nu avem în dotare la nivelul județului Timiș o astfel de mașină, ele sunt în dotarea IGSU, rugămintea mea este să vă adresați la colegii de la IGSU”.

lucian mihoc 1

Am înțeles, să trăiți! Dar poate fac asta altădată, după ce-mi revin din șocul produs de dialogul cu prefectul județului Timiș, doamna care conduce, pe plan local, bătălia cu inamicul invizibil…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

8 thoughts on “Morții de Covid ai Timișoarei zac într-o remorcă de camion privată fără aviz DSP, în loc să fie păstrați civilizat într-o morgă mobilă a statului român

  1. Medici “eroi”, manageri “eroi”, șmecheri “eroi”. Vii cu vii iar morții la remorcă comună ca în asasinatele statului islamic sirian.
    Ce lume tâmpită!

  2. Veți afla în curând ca sars cov2 este ceva mai ușor decatdopul de ceara din ureche. Sunt curios cine își a cerescuze ‘ cel puțin. Presa va da vina a pe guvern și sleahta doctorilor. Dar dezinformarea cu bună știință cine o va plăti.?

  3. 81000 lei spitalul face un contract din 9 Octombrie pana in 31Decembrie si DSP nu are referatul si avizul pentru morga . Cereti Ministerului sănătății aveti șanse mai mari apoi o plângere penală si poate chiar la DNA o adresa despre informațiile scurse din spital numar de telefon a familiei care a pierdut pe cineva drag in spitalul V Babes ,numar la care apelează chiar patronul B.O . a firmei funerare din Lugoj .Veti fii surprins oare sa il deranjați cand el da constant șpagă in spitale si in primarii …

  4. Saraca doamna Prefect. Pe ea o intereseaza doar functia, nimic altceva. A aterizat de pe alta planeta. Cred ca Dogariu se prapadeste de ras… sau de plans. O cunoaste, doar au fost colegi o perioada.

  5. Domnule Brindescu, nu ați sau nu v-ați pus întrebarea cheie care dă soluția întregii probleme ! Cît la sută din cei 81.000 de lei se întorc la origine sub formă de șpagă? De ce să îl deranjeze cineva pe Arafat pentru o problemă minoră care în plus mai generează și ceva bani de-o bere ?

  6. La mulți ani!
    Hai să nu ne deranjăm ziua națională pentru o chestiune devenită normal banală: lipsa de omenie! Nu vorbim de civilizație sau lipsa ei ci de lipsa de omenie . De la politrucieni nu ne așteptăm decat sa minta sau eventual sa-si însușească din avuția țării. Dl Brindescu a făcut deja un gest creștinesc ridicând problema în atenția opiniei publice. Dar ceilalți? Deșteptarea e prevăzută când?

  7. Doamnaprefect a avut doar functii publice de mare angajament de cand a terminat facultatea. Care facultate si ea la randul ei de mare angajament – Tibiscus. Practic un om cu 0 experienta si cu aproape 0 educatie este prefect.

  8. Mishu eu spun ca 300% se întorc toți ! Ai mare dreptate .Trist DNA ????Alo sunt eu Picasso ..sunt mic și dau cât vrei picasoo … Batori picasi ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *