Mai este un sfert de oră până la pauză. Și nimeni, nici măcar doamna directoare Claudia Vlaicu, nu deranjează ora. E bună și așteptarea, până sosește o elevă – anul trecut a avut zece pe linie – văd ce se petrece prin cancelarie. E un zor și nu pricep, dar nici nu întreb, din ce vine. Aflu, tangențial, că se lucrează la salarii.
Sosește eleva, Miriam Câmpan, din clasa a VII-a. Nu-i o timidă ci, se vede ușor, este o fire echilibrată, atentă la ce i se spune și, în egală măsură, la ce răspunde. Are un calm care o ajută să fie concretă în mai tot ce mărturisește. ”Nu am mai fost niciodată la un interviu”, spune, fără trac, cu o vizibilă curiozitate.
Și din vorbă-n vorbă aflu că a doua zi fata asta înaltă, zveltă, silitoare, cu simțul măsurii, împlinește 13 ani. ”Uite, îi zic, ce se adună din dialogul nostru, ca într-o poveste, e cadoul meu pentru tine. Plus urarea să ai parte de un drum lin, cu împliniri și bucurii.” Fără să ezite, mulțumește.
Lui Miriam îi place să povestească. Aflu că acasă mai are trei surori, că tata este șofer la poștă, iar mama, casnică. Mai aflu câteva amănunte despre bunicii din partea materni, care s-au stabilit în America, Tata are părinții aici, în Ghiroda, bunicul lui Miriam fiind – și merită căutat – oier. Așa îl numește Miruna, cea de-a treia nepoată dintre cele patru ale fiului său.
Nu e ușor să strârnești la poveste un om, dar mai ales un elev de clasa a VII-a. Georgiana, sora ei cea mică, e în clasa a IV-a, o dezmierdată, aflu, ca orice mezin, E tot la școala din comună. Miriam o ajută la lecții, are răbdare, cum sprijinită este și ea de către sora cea mare, elevă în clasa a XII-a. Ce faci tu în timpul liber?, o întreb și copilul acesta, care anul trecut a avut zece pe linie, spune că după teme exersează la vioară și merge la biserică, fiind dintr-o familie de penticostali.
Cum și de ce ai ales vioara? ”Mi se pare mai melancolică – nu treceți repede peste această mărturisire, nu o auziți oricând – mă liniștește…” Nicio întrebare, repede, nu are rost, da, pentru ea vioara este ”mai melancolică”. ”Anul acesta nu voi mai avea zece pe linie, spune, când vorbim despre clasa ei, despre cei mai silitori colegi. A luat o notă mai mică la sport. ”Toate materiile sunt importante, îi spun spre încurajare și ea, atinsă de regret, zice, nu la fel de convingătoare ca până acum, un ”da” moale…
Pauza s-a terminat, trebuie să intre la oră. Doar povestea continuă, se scrie cu fiecare zi, și Miriam mai spune, în toată graba că, pe când va fi vremea, se va face fie medic oftalmolog, fie informatician. Eu notez ca atare, are tot timpul să se ducă cu toată visarea din dorință în dorință, să caute, să încerce, până soarta o va așeza, ca pe fiecare, exact unde-i va fi locul!
