„Medicina este o ştiinţă, dar şi o artă; arta de a modela şi vindeca trupul şi sufletul”, afirmă Victor Dumitraşcu, preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş

Prof. univ. dr. Victor Dumitrașcu, director general CJAS Timiș: „Adeverințele medicale sunt gratuite pentru copii”

-Sunteți unul dintre cei mai longevivi preşedinţi ai Casei de Asigurări de Sănătate Timiş. Ce presupune munca de coordonare a unei Case de Asigurări de Sănătate?

– Am pus întotdeauna pe prim plan ajutorul pe care îl pot da ca medic bolnavilor, atât profesional cât şi administrativ atunci când s-a impus acest lucru, dar şi sufleteşte, pentru ca să-şi redobândească starea de sănătate, indiferent de gravitatea bolii, deoarece medicina este o ştiinţă, dar şi o artă în acelaşi timp, arta de a modela şi de a vindeca nu numai trupul, ci şi sufletul omului suferind.

CITEŞTE ŞI: Un medic i-a dat înapoi plicul cu bani unei bătrâne. „Dacă pensia dumneavoastră e mai mare decât salariul meu, atunci vă înțeleg gestul”

Indiferent cât de gravă a fost boala celui care a venit şi pornind şi de la faptul că zilnic se întâmplă minuni în medicină, am depus tot efortul ce se impunea şi acest lucru l-am imprimat şi angajaţilor instituţiei pe care o conduc, ca să facem toate diligenţele pentru ca acel bolnav să se vindece.

Cred că fiecare dintre noi ne construim realitatea de zi cu zi prin ceea ce facem, prin ceea ce alegem, prin gândul nostru, din multitudinea de unde aflate în stare latentă în univers, şi le facem să se manifeste în viaţa noastră, şi de aceea activitatea acestei instituţii se desfăşoară în jurul bolnavului, pentru a-i salva viaţa şi a-i produce vindecare, atât prin activitatea internă a instituţiei, dar si prin cea externă, prin activitatea furnizorilor de servicii medicale.

CITEŞTE ŞI: Curierat în dorul lelii, cu jigniri la adesa clientului incluse în preţ. Video

CJAS Timiş îşi desfăşoară întreaga activitate în jurul şi în interesul asiguratului, pentru ca acesta să beneficieze de toate serviciile medicale de care are nevoie.

– De-a lungul perioadei, care au fost momentele cele mai delicate, dar şi cele care v-au adus mari satisfacţii?

– Au existat şi momente delicate. A trebuit reorganizată activitatea CJAS Timiş, atât în interior, cu sprijinul necondiţionat al angajaţilor acestei instituţii, pentru ca asiguraţii să nu mai stea la cozi interminabile, aşa cum le-am găsit la preluarea mandatului, dar şi în exterior, la furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu acestă instituţie, prin creşterea finanţării şi implementarea unor măsuri în interesul asiguraţilor.

victor dumitrascu1

Pe de altă parte, pentru ca bolnavii internaţi în spitale să nu mai fie nevoiţi să-şi plătească medicamente şi materiale sanitare, am efectuat demersuri pentru creşterea finanţării pentru acest domeniu de asistenţă medicală. Astfel, în 2018 s-au alocat la spitale cu aproximativ 48 de milioane de lei mai mult decât in 2017.

CITEŞTE ŞI: Mecanicul trenului care a lovit o maşină la Dudeştii Noi, agresat după accident: „Ce mă, nu puteai să frânezi?” (video)

Tot în acest sens am avut discuţii cu managerii spitalelor din judeţ pentru accesarea fondurilor europene în vederea modernizării şi dotării spitalelor cu echipamente performanante, precum şi pentru un management eficient.

Fondurile alocate au crescut de la an la an nu numai la spitale, ci şi pe alte domenii de asistenţă medicală, cum ar fi medicina de familie, unde s-a înregistrat o creştere de 24 de milioane de lei în 2018. Vorbind de satisfacţii, sunt multe.

Fiecare om care vine la mine sau la angajaţii CJAS Timiş şi pleacă mulţumit reprezintă o satisfacţie pentru mine. Asta şi contează de fapt, mulţumirea celor care ne solicită, vindecarea omului bolnav şi readucerea stării de sănătate a acestuia.

– Ce aşteptări au oamenii de la sistemul de sănătate şi cum veniţi în întâmpinarea lor?

– Majoritatea vor servicii de calitate, dar şi rezolvarea rapidă a oricărei probleme pe care o întâmpină.

De când am venit la conducerea CJAS Timiş, am impus cumva o regulă, ca să punem asiguratul pe primul loc. Suntem aici pentru cine are nevoie de noi şi facem tot posibiliul pentru a uşura asiguratului accesul la servicii medicale, medicamente sau pur si simplu la informaţiile solicitate.

– În ce direcţie au evoluat lucrurile în ultimii ani?

– Eu zic că mulţumitor. Ţinând cont de faptul că bugetele furnizorilor cresc de la an la an, consider că şi accesul pacienţilor la servicii medicale este mai bun.

De exemplu, bugetul pentru radioterapia necesară pacienţilor cu cancer a crescut cu 4,5 milioane de lei în 2018, faţă de 2017.

De asemenea, creşteri substanţiale s-au înregistrat şi la ambulatoriul clinic de specialitate, cu 13 milioane de lei mai mult în 2018 faţă de anul precedent.

Începând din acest an, doar centrele de oncologie care vor folosi echipa multidisciplinară care tratează tumorile vor mai fi finanţate, tocmai pentru a nu fi pus pe drumuri pacientul oncologic şi pentru a se alege cea mai bună soluţie terapeutică pentru salvarea vieţii acestuia.

– Cum vedeţi asigurările de sănătate în viitor?

– Consider că noile investitii, atât publice cât şi private, pot rezolva accesul la servicii medicale atât în mediu rural cât şi urban, iar investiţiile în echipamente medicale şi tehnologii noi vor duce la creşterea calităţii actului medical.

Bugetul propus pentru sănătate în 2019 este mai mare cu 6,1 miliarde de lei, adică aproximativ 5 la sută din PIB.

Toate acestea demonstrează că lucrurile încep să funcționeze, pentru ca omul bolnav să beneficieze de toate serviciile necesare pentru a redobândi starea de sănătate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *