
Accident în Șag, victimă încarcerată
În jurul orei 12:50, pompierii au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI de prim ajutor în urma unui accident rutier produs în comuna Șag, pe E70.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.
În accidentul rutier sunt implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto.
Într-unul dintre autoturisme, o femeie a rămas blocată.
Victima a fost extrasă de către pompieri și predată echipajului medical, în stare conștientă și cooperantă. Aceasta va fi transportată la spital, a transmis ISU Timiș.


