Ipoteză ULUITOARE a unui cercetător timişorean: Asteroidul „Astrid-Paniti” a pus dinozaurii pe fugă

Patru ani au trecut de când timişoreanul Marius Petru Paniti, un inginer chimist pasionat de speologie, descoperea, explorând două peşteri din judeţul Caraş-Severin, nişte roci nemaiîntâlnite pe Terra, provenind dintr-un asteroid gigant, probabil cel mai mare care a căzut vreodată pe pământ, pe care l-a botezat „Astrid-Paniti”. Fascinanta poveste a acestuia, o istorie care începe de la îndemnul unei voci stranii, pe care cercetătorul a decis s-o urmeze, are o continuare cel puţin la fel de interesantă, cu noi confirmări şi descoperiri demne de luat în seamă.

„O voce mi-a spus: Mergi înainte!”

„Vă mai amintiţi, poate, câte ceva despre primii paşi ai acestei aventuri în care m-am lansat fără să anticipez în vreun fel ce mă aşteaptă. Ca membru al Clubului de Speologie Prusik din Timişoara, în iunie 2012 pregăteam câțiva învățăcei în domeniu, ducându-i în expediţii pe Cheile Caraşului. Eram cu şeful meu în echipă când am intrat în peşteră fără echipament speologic. În loc să fac cale întoarsă, cum am fost îndemnat, mi-am stins frontala şi am început să mă rog lui Dumnezeu. Am primit un mesaj foarte limpede, <<Mergi înainte!>> şi exact asta am şi făcut. M-am despărţit de colegii mei, m-am rătăcit şi am fost nevoit să mă târăsc efectiv prin nişte <<găuri de şoarece>>, privind de jur-împrejur. Iniţial am dat peste un gur, un lăculeţ în peşteră din care se poate bea apă, dar când m-am aplecat să-mi astâmpăr setea am observat nişte pietricele strălucitoare, cu aspect de semipreţioase: roşii, galbene, portocalii, negre・ spune Marius Paniti.

Urmele unui meteorit gigant, pe Cheile Caraşului

Uimit de culoarea şi textura rocilor respective, găsite într-un loc unde ar fi trebuit să fie doar calcare, speologul şi-a continuat periplul şi a descoperit un peisaj fabulos: o coloană de dimensiuni herculeene, desprinsă parcă de un uriaş şi sudată în fundul peşterii, o altă formaţiune în care părea că ar fi fost trase nişte gloanţe. Erau urmele unui meteorit gigant, nemaivăzut・ ne relatează Paniti, adăugând că, după primele roci găsite în 16 iunie 2012, au urmat altele, în interiorul celei de a doua peşteri cărăşene, în luna septembrie a aceluiaşi an.

„De atunci mi-am dedicat cam 80 la sută din timp validării acestei descoperiri. Am discutat cu experţi de la Muzeul de Mineralogie din Napoli, Italia, am trimis mostre de roci unor profesori români de la Universitatea Yale, altor savanţi din Jena (Germania) şi am primit ajutor din partea unei foste colege care conduce un laborator. Din datele pe care le deţin în prezent, ceea ce am descoperit este o formă de bioxid de siliciu unică pe Terra, cu o puritate de 97 la sută şi o duritate pe scara Mohs de 8 ・9,1, ceea ce înseamnă că piatra asta poate fi zgâriată doar de safir, rubin, smarald şi diamant, în vreme ce, la rândul ei, este capabilă să zgârie widia şi topazul. Deşi la început am fost criticat cu vehemenţă de mari speologi şi geologi din România, care au spus că rocile <<mele >> ar fi simple silexuri, duritatea lor îi contrazice. Silexul are o duritate de 5,5 ・6,5, iar cea mai dură formă de bioxid de siliciu de pe Pământ este cristalul de quartz, care urcă la 7 pe scara Mohs”, spune speologul timişorean, adăugând că, explorând o nouă zonă carstică, a reuşit să pătrundă în singura peşteră al cărei diametru era mai mare decât circumferinţa trupului lui, pentru a descoperi că şi aici există meteoriţi de aceeaşi natură ca în celelalte două.

Povestea merge mai departe

„Practic, la circa 85 de kilometri în linie dreaptă de la Cheile Caraşului, am depistat roci din acelaşi strat geologic, cu aceeaşi compoziţie, dar dintr-o arie periferică a impactului provocat de Astrid la cădere, acum 90 ・160 de milioane de ani. Rezervele totale însumează câteva mii de tone de rocă”, punctează Marius Paniti, adăugând că noi descoperiri, dar şi noi confirmări din partea lumii ştiinţifice îl încurajează să-şi continue demersul, deşi autorităţile nu s-au arătat interesate să-i finanţeze cercetările.

Straniile roci sunt de găsit şi la Comarnic

„Prof. dr. Ionel Dragoş Hau, de la Yale University, m-a descoperit pe internet, mi-a studiat site-ul http://www.asteroid-astrid-paniti.info/ şi a făcut un set de analize la cea de-a treia peşteră, cea de la Dâmbul Steriului. Au apărut noutăţi interesante, care diferenţiază rocile de aici faţă de cele din celelalte două situri şi am găsit o a patra peşteră, cea de la Comarnic. Cert este că una dintre mostrele pe care le-am trimis savantului din SUA era un mineral cu o formulă chimică aparte: cobalt-cupru-mangan-oxigen, nemaiîntâlnită pe planeta noastră. Celelalte erau silicaţi extrem de bogaţi. Am ajuns la concluzia că această a treia peşteră se afla într-o zonă mai puţin adâncă a Mării Tetis, ceea ce a dus la prezervarea oxizilor de fier şi mangan, ceea ce nu s-a întâmplat în peşterile cu numerele 1,2 şi 3. În luna mai a acestui an am vizitat în premieră Comarnicul, unde am mai găsit meteoriţi, antrenaţi însă de apele de eroziune şi mai puţin încastraţi în piatra calcaroasă”, ne spune Marius Paniti. Tot de la el aflăm că o altă confirmare ştiinţifică a teoriei sale privind asteroidul uriaş care a lovit Terra vine de la prof. dr. Alex Dunhill de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie.

Impactul lui Astrid, cauza exodului dinozaurilor?

„Este vorba de o probă indirectă. Împreună cu echipa sa, profesorul a elaborat un studiu compex asupra fosilelor de dinozauri din întreaga lume şi a ajuns la concluzia că acum 100 /125 de milioane de ani, toţi dinozaurii europeni au migrat prin punţile continentale care existau pe atunci către Asia, America, Africa şi Australia, fără ca fenomenul să decurgă şi invers, deci fără ca dinozaurii endemici în zona-ţintă să cunoască, la rândul lor, o migraţie către Europa. Dr. Dunhill a datat astfel mai exact momentul impactului lui Astrid. Numai o asemenea catastrofă de proporţii a putut determina exodul animalelor preistorice de pe continentul nostru”, conchide Marius Petru Paniti.