Internaționalul Marius Sadoveac: „Mi-am dorit mult să câştig un trofeu şi cu Timişoara”

– Marius, cum s-a produs apropierea ta de frumoasa lume a handbalului?

– Ca orice băiat, prima dată am încercat să joc fotbal. Mi-am ales însă o lună ploioasă, un octombrie cu mulţi stropi, iar după câteva săptămâni în care ajungeam acasă murdar am zis că nu-i de mine acest sport. M-au pus în poartă, făceam plonjoane în noroi… La „Generală 2″ am avut o profesoară de sport, pe doamna Clara Şnur, care preda handbalul. Ea mi-a pus mingea în mână, ea m-a învăţat bazele acestui sport. Dan Dumitru, care era antrenor la LPS Banatul, umbla prin şcoli pentru a atrage jucători la echipa lui, căuta copii născuţi în anii 1985 şi 1986. Aşa am ajuns la LPS Banatul! Eu am făcut Colegiul Economic „FS Nitti” Timişoara, nu m-am mutat cu studiile la LPS Banatul.

 

– A urmat un pas important în cariera ta, trecerea la Politehnica Timişoara…

– Da, în 2003, ca senior. La împlinirea vârstei de 18 ani am semnat primul contract de handbalist profesionist cu Poli Timişoara. În primii doi-trei ani am jucat doar pe postul de extremă dreaptă, nu aveam încă formată constituţia de inter. Până să plec la Constanţa, în 2008, începusem să joc şi ca inter.

 

– La Constanţa ai jucat şase ani, acolo ai cucerit primele trofee.

– La Constanţa am luat şase titluri şi trei cupe. În plus, ne-am calificat la un Final Four al Cupei EHF. A fost o echipă foarte bună, am obţinut rezultate excelente şi în Europa, am reuşit să învingem echipe mai bine cotate ca a noastră. A fost un pas mare pentru mine. La Timişoara am avut ambiţia să încheiem cât mai sus în campionat, iar la Constanţa nu se punea problema să coborâm mai jos pe locul întâi. A fost o altă mentalitate, pe care trebuia să o înveţi repede, altfel în următorul sezon îţi căutai altă echipă.

 

– Cu Poli ai ajuns în sferturile de finală ale Cupei Challenge, unde v-a eliminat Benfica. Pe parcurs aţi trecut de echipa elveţiană Wacker Thun, despre care s-a spus că a dorit ulterior să te transfere. A fost real interesul lor pentru tine?

– Da, şi n-a fost prima ofertă din străinătate! Consider însă că HCM Constanţa a fost cea mai bună alegere, un pas înainte în cariera mea. Mi-am dorit foarte mult să joc în cupele europene, iar echipa din Constanţa mi-a oferit această oportunitate an de an. Apoi au apărut probleme financiare şi am decis să plec la Minaur. A fost o altă perioadă frumoasă, am reuşit event-ul în primul sezon petrecut la Baia Mare. Dar au apărut şi acolo probleme financiare, am început ultimul sezon cu 20 de jucători şi l-am încheiat cu vreo opt.

 

– Până la urmă ai ajuns în străinătate, la Tremblay-en-France…

– Mi-am dorit să văd cum este viaţa de sportiv profesionist în străinătate. Şi am constatat că este o diferenţă mare! În Franţa există o organizare mult mai bună ca în România, a fost o experienţă plăcută, am jucat acolo doi ani.

 

– În vara trecută te-ai întors acasă după exact zece ani şi ai câştigat, deja, un trofeu cu Poli Timişoara…

-Am vrut să mă întorc acasă, a fost o decizie luată împreună cu soţia mea. Am simţit că este momentul să revenim la Timişoara, ne-am dorit tot timpul să ne stabilim aici. Acesta a fost planul nostru încă de când jucam la Constanţa, nu s-a pus problema să rămânem într-un alt oraş sau chiar într-o altă ţară. Cu Politehnica am semnat pe trei ani tocmai în ideea că vreau să fiu acasă şi să mă liniştesc, să nu mai intru în vria contractelor. Nici nu sunt adeptul angajamentelor pe un singur an, consider că trebuie să ai continutate pentru a te integra într-o echipă. Când am semnat cu Poli mi-am dorit mult să câştig un trofeu şi cu echipa din oraşul meu. Văzând proiectul de la Timişoara m-am gândit că avem şanse, ne bucurăm că am reuşit acest lucru chiar în primul sezon. Este un trofeu ce nu a mai fost câştigat de atâţia ani la Timişoara… Suntem o echipă bună a campionatului. Multe formaţii se află la acelaşi nivel, Dinamo şi CSM Bucureşti sunt puţin peste cele cinci-şase echipe care se bat pentru primele trei locuri. Iar printre acestea ne aflăm şi noi! Este un campionat foarte interesant! Când am intrat în handbalul profesionist erau doar două sau trei echipe care se băteau tot timpul pentru titlul de campioană, iar acum sunt şase în această ipostază.

 

– Îţi propun să vorbim şi despre echipa naţională…

– Am avut un sentiment de bucurie de fiecare dată când am mers la naţională. Am fost fericit ori de câte ori am putut să-mi ajut ţara în domeniul meu de activitate. Este un motiv de mândrie şi că am fost atâţia ani la prima reprezentativă. Mulţumesc familiei, soţiei mele, pentru susţinerea arătată de-a lungul timpului, este greu pentru un sportiv profesionist să fie plecat tot timpul de acasă.