În unele unități medicale din Timiș lipsesc substanțele care distrug microbii

dezinfectant

Infecțiile nosocomiale cu bacterii periculoase sunt prezente în multe din unitățile sanitare și pun în pericol sănătatea și chiar viața pacienților sau a cadrelor medicale.

În timp ce, potrivit presei centrale, în urmă cu o săptămână, un spital din Iași a găsit o soluție nouă cu care speră să elimine microbii – roboții care folosesc razele ultraviolete pentru dezinfectarea suprafețelor -, în județul Timiș sunt cazuri în care nu există nici măcar substanțe chimice pentru curățarea suprafețelor sau săpun pentru mâini!

Potrivit unei informări făcute publice de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș, în unele unități medicale lipsesc cu desăvârșire substanțele dezinfectante! Aceasta înseamnă că nu se poate realiza dezinfecția, adică acel proces prin care microorganismele producătoare de boli sunt îndepărtate de pe suprafețe sau tegumente. Astfel, bolile se pot transmite mai departe către alți pacienți, situația reprezentând un pericol pentru sănătatea publică.

”Serviciul de control în sănătate publică a efectuat în săptămâna 4-8 noiembrie, un control în cadrul căruia au fost verificate patru cabinete medicale studențești și patru laboratoare de analize medicale. S-a constatat absența substanțelor dezinfectante, fiind aplicată o amendă conform HG 857/2011 în valoare de 1.000 de lei”, au precizat reprezentanții DSP Timiș. Aceștia nu au dezvăluit însă unitatea în care au fost înregistrate aceste abateri. Valoarea amenzii prevăzute de lege pare neînsemnată față de costurile pe care le presupune achiziționarea substanțelor biocide, la care se adaugă prețul pe care ar trebui să îl suportate sistemul sanitar și familiile pacienților în eventualitatea apariției unor cazuri de îmbolnăvire, fără să neglijăm pericolul pierderii de vieți omenești. Prin comparație, aceeași instituție a sancționat în cursul săptămânii trecute și o unitate alimentară, caz în care neîntreținerea stării de curățenie a fost amendată cu 3.000 de lei.

Potrivit ghidurilor de prevenire a infecțiilor nosocomiale, dezinfecția reprezintă procesul prin care sunt distruse cele mai multe sau toate microorganismele patogene (distrugere în proporţie de 99,99 la sută) de pe obiectele din mediul inert, cu excepţia sporilor bacterieni. Dezinfecţia prin mijloace chimice se realizează utilizând dezinfectanţi care au în compoziţie substanţe din următoarele clase: fenolul, derivaţii fenolici, halogenii (compuşi sau soluţii care eliberează clor, brom sau iod), compuşii cuaternari de amoniu, clorhexidina, hexaclorophane, triclosanul, alcoolii (etilic şi izopropilic), aldehidele (formaldehida, glutaraldehida, succindialdehida), peroxidul de hidrogen şi compuşii înrudiţi, chloroxylenol. Pe parcursul anilor trecuți, au izbucnit mai multe scandaluri privind infecţiile nosocomiale. Aceste infecții ar fi omorât 13 pacienți cu arsuri de la ”Colectiv” dar şi un număr nedefinit de pacienţi în ultimul deceniu. Dramele au fost provocate de folosirea în spitale a unor dezinfectanţi diluaţi, care nu au omorât microorganismele, iar acestea au infectat pacienţii, agravându-le starea sau provocându-le chiar decesul.

Am solicitat reprezentanților DSP Timiș dezvăluirea unității medicale care s-a făcut vinovată de ignorarea dezinfecției, precum și a măsurilor luate pentru reglementarea acestei situații deosebit de grave pentru timișeni. Până la închiderea ediției nu am primit nici un răspuns.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *