Incredibil! Un tânăr a furat două mașini dintr-o zonă din vestul României, în care oamenii nu au frică de hoți

masini furate

Profitând de faptul că cineva uitase cheile în contactul unei mașini în localitatea arădeană Șușani, un tânăr de 20 de ani, s-a urcat la volan și a demarat cu ea în trombă.

Nu avea permis de conducere, nici experiență într-ale șoferiei, așa că, după câțiva kilometri a aterizat cu autoturismul într-un șanț. A abandonat mașina, a demontat plăcuțele cu numerele de înmatriculare, a luat cheile și documentele din bord și și-a continuat drumul, pe jos, în localitatea Ignești.

Acolo, a dat din nou peste o mașină neasigurată, parcată la fel, cu cheile în contact. Fără să stea pe gânduri, s-a urcat în ea îndreptându-se către localitatea Craiva, unde ar fi vândut-o, potrivit declarației sale ulterioare, cu 50 de euro.

Autoturismele au fost găsite, în cele din urmă, ambele fiind avariate. Tânărul a fost identificat de oamenii legii și reținut.

Potrivit reprezentanților poliției arădene, oricât de uimitoare ar putea părea, întreaga întâmplare a fost posibilă datorită faptului că localitățile menționate mai sus reprezintă comunități mici, membrii săi fiind oameni cinstiți, care se cunosc între ei și au încredere unii în alții.

 

foto: arhiva


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Incredibil! Un tânăr a furat două mașini dintr-o zonă din vestul României, în care oamenii nu au frică de hoți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *