Importante modificări în colectarea deșeurilor: RETIM și ADID Timiș trec la acțiune în Campania Eticheta Roșie– Colectează separat, neapărat!

Importante modificări în colectarea deșeurilor: RETIM și ADID Timiș trec la acțiune în Campania Eticheta Roșie– Colectează separat, neapărat!

Importante modificări în colectarea deșeurilor: RETIM și ADID Timiș trec la acțiune în Campania Eticheta Roșie– Colectează separat, neapărat!

Au fost aduse schimbări semnificative în legislația națională din domeniul deșeurilor. Aceste schimbări au impus reguli și sancțiuni mai stricte, pe care RETIM și ADID Timiș sunt acum obligați să le implementeze.

Un exemplu notabil al acestor schimbări este articolul de lege care solicită operatorilor să verifice conținutul recipientelor, pubelelor sau sacilor, înainte de colectare.

„RETIM trebuie să se asigure că nu există în recipiente alte deșeuri decât cele menajere, precum și că deșeurile sunt colectate separat. În prima situație suntem obligați să nu colectăm, iar în a doua situație vom factura un tarif penalizator, respectiv dublu tarifului obișnuit în luna în care se constată neregulile”, transmit reprezentanții societății.

Din aceste motive, RETIM și ADID Timiș introduc noua abordare anunțată prin campania de informare Eticheta Roșie: se face verificarea recipientelor înainte de colectare.

„Această campanie este esențială pentru a informa cetățenii asupra obligației de colectare separată și pentru a evita penalizările prevăzute de lege. Eticheta Roșie este un apel la acțiune pentru toți locuitorii din Timiș. Evitarea penalizărilor și crearea unei comunități responsabile depind de implicarea fiecăruia dintre noi în acest proces”, a declarat Cristian Moș, Vicepreședinte CJ Timiș și Președinte ADID Timiș.

retim 2 9

„Modificările legislative ne obligă să acționăm ferm pentru a nu mai accepta colectarea altor deșeuri decât a celor menajere sau de a aplica tariful dublu acolo unde se constată că deșeurile nu au fost separate corect. Regulile de colectare separată sunt introduse în legislație de mai bine de 10 ani, dar încă mai sunt utilizatori care nu le respectă din diverse motive. Suntem determinați să schimbăm această realitate și să atragem atenția asupra obligației legale de a colecta separat deșeurile”, a completat Dan Pascu, Director General RETIM.

Situația colectării la sursă, modul în care utilizatorii serviciului de salubritate fac separarea deșeurilor s-a îmbunătățit constant, dar există încă multe situații în care nu sunt respectate regulile, creând astfel o problemă în sortarea , tratarea și valorificarea deșeurilor.

Pentru a-i informa pe utilizatori referitor la acest nou mod de lucru, RETIM și ADID Timiș au lansat în 1 august campania Eticheta Roșie. În septembrie, cunoscutul vlogger Mircea Bravo s-a alăturat RETIM și ADID Timiș pentru a atrage atenția asupra importanței respectării regulilor și a consecințelor ce vor apărea în caz contrar. Colectarea corectă nu este doar o recomandare, ci o necesitate legală pentru întreaga comunitate.

Trebuie să ne asigurăm că suntem informați și că respectăm legea.

Mesajul campaniei Eticheta Roșie e transmis prin toate canalele de comunicare disponibile: distribuire de fluturași din casă în casă; afișe; panouri stradale; afișare pe mijloacele de transport în comun (tramvaie și autobuze); în presa locală – inclusiv la principalele posturi de radio și de televiziune; SMS-uri și email-uri către baza de clienți RETIM; notificări în poștă – împreună cu factura; precum și prin social media, unde clipul campaniei a fost vizualizat în Timiș de 1 milion de ori pe YouTube, iar pe Facebook s-a distribuit către 300.000 de timișeni.

Începând din 30 octombrie, în cadrul campaniei Eticheta Roșie, echipele mixte RETIM și ADID Timiș au început verificările recipientelor de colectare. Atunci când se identifică o neconformitate, se întocmește un proces-verbal de constatare ce va fi trimis automat și către autoritățile locale (Poliție Locală, Primărie). Acestea din urmă, independent de măsurile RETIM, vor putea da amenzi între 5.000 lei și 15.000 lei persoanelor fizice și între 40.000 lei și 60.000 lei persoanelor juridice pentru nerespectarea obligației de colectare separată pe categorii de deșeuri.

retim 3 5

După întocmirea procesului-verbal, pentru a clarifica situația pentru toți cei implicați (utilizator, operator, autoritate publică locală), se va lipi o etichetă autocolantă pe recipientul verificat. Eticheta, de culoare roșie, va conține informații relevante precum tipul de neconformitate, numărul de proces-verbal, data verificării și penalizarea aplicată: aplicarea tarifului dublu sau necolectarea recipientului. Utilizatorul care a încălcat regulile de colectare separată va fi notificat prin email sau SMS, dacă aceste date sunt corect înregistrate în baza de date RETIM. Dacă descoperiți pe recipient Eticheta Roșie RETIM, puteți lua legătura cu operatorul pe email – [email protected], pentru a solicita un exemplar al procesului-verbal.

„Suntem convinși că, în final, aceste măsuri vor aduce rezultatele scontate: o îmbunătățire calitativă și cantitativă a colectării separate în beneficiul tuturor utilizatorilor, având în vedere și faptul că veniturile obținute din vânzarea deșeurilor reciclabile vor fi deduse din factură”, a încheiat Directorul General RETIM.

Pentru mai multe informații și detalii despre campania Eticheta Roșie, puteți să vizitați site-ul RETIM – www.retim.ro/eticheta-rosie, sau să contactați operatorul pe email [email protected] sau la telefon +40 374 885 692.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Importante modificări în colectarea deșeurilor: RETIM și ADID Timiș trec la acțiune în Campania Eticheta Roșie– Colectează separat, neapărat!

  1. Retim o firma care doar cere nu da nimic o firma care ambalează gunoiul în baloți o firma dezinteresată de reciclare ,doar acuma când cuțitul e la os fac treabă ,cate fracții aduna de ce se face econoi o firma de gunoi trebuie sa aibă profit 0 după investiții și alte cheltuieli

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *