Girațiile dintre Timișoara și Giroc cauzează, în continuare, haos și întârzieri în trafic

Girațiile dintre Timișoara și Giroc cauzează, în continuare, haos și întârzieri în trafic

Girațiile dintre Timișoara și Giroc cauzează, în continuare, haos și întârzieri în trafic

Cele patru girații temporare de pe drumul ce face legătura dintre Timișoara și Giroc crează în continuare ambuteiaje, nervi și îngreunează traficul.

La orele de vârf se produc blocaje, în special când printre mașini se află camioane, tiruri, dar mai ales autobuze, acestea din urmă înregistrând întârzieri de zeci de minute.

Sursa foto: captură Digi24

Totul pe nervii și timpul girocenilor care circulă într-un sens sau altul. Soluții există însă, așa cum declară conducere CJ Timiș, ele nu pot fi aplicate din cauza blocajului creat de celebra ordonanță a austerității.

Drumul cu autoturismul sau cu autobuzul dinspre Giroc spre oraș este o adevărată aventură, iar vehiculele agabaritice blochează la propriu traficul care se desfășoară pe o singură bandă pe sens, din cauza plasticurilor care formează sensurile giratorii.

Inițial, cei de la Consiliul Județean aveau în plan să renunțe măcar la două dintre ele, după consultări cu cei din Primăria Giroc. Însă deocamdată nu se mișcă nimic.

Pe Facebook curg sute de plângeri, fotografii și filmări cu ambuteiaje, cu tiruri sau autobuze care nu pot întoarce din cauză că girațiile nu sunt destul de late. Iar criticile se îndreaptă și către CJ Timiș și către Primăria Giroc.

Oamenii și-au pierdut răbdarea și asta pe bună dreptate, pentru că din cauza traficului și a staționărilor de zeci de minute, întârzie la serviciu și nu apucă să își ducă copiii la școală, la timp. Sau, mai scriu ei, “trebuie să te trezești la 5 dimineața și să pleci la 6 din Giroc, ca să nu prinzi aglomerația și să ajungi la timp în oraș”, conform mai multor cometarii publicate pe Facebook.

Soluția girațiilor s-a dovedit fi una nepopulară încă de la început, pentru că plasticurile blochează practic o bandă pe fiecare sens de mers. Iar cele mai mari probleme au apărut după începerea anului școlar, când traficul, mai ales la orele de vârf, este extrem de aglomerat.

Președintele CJ Timiș, Alin Nica spunea pe 7 septembrie 2023 că a înțeles problema reală a sensurilor giratorii de pe Calea Timișoarei din Giroc.

„Girațiile provizorii au fost montate pentru siguranța circulației, la solicitarea Primăriei Giroc care a semnalat numărul crescut de accidente rutiere și accesul dificil la drumul județean din zonele noi construite ale localității.

Sensurile giratorii, în forma actuală, au fost proiectate conform normativului legal, au fost avizate de toate instituțiile implicate și au avut scopul de a proteja viețile omenești.

Din păcate însă, așa cum au reclamat locuitorii Girocului și așa cum am constatat și eu, la fața locului, în cadrul mai multor vizite pe teren, traficul este îngreunat și există riscul unor blocaje majore odată cu începerea școlii. […]

Soluția agreată de toți factorii implicați este anularea girațiilor provizorii de la Jupiter si Soarelui deoarece avem în lucru studiul de fezabilitate pentru construirea lor definitivă.

Totodată ne propunem lărgirea la două benzi a celor două sensuri giratorii provizorii care rămân și astfel să evităm strangularea traficului”, a transmis președintele Consiliului Județean Timiș, în septembrie 2023.

Acesta a mai adăugat că planul va fi pus în aplicare „în săptămânile următoare” și că se așteaptă ca Primăria Giroc, în paralel, să accelereze asfaltarea unor rute alternative pentru Calea Timișoarei.

Iată însă că s-a ajuns la mijlocul lunii noiembrie și nu a avut loc nicio schimbare iar problema nu se va rezolva mai devreme de anul viitor.

“Am avut intervenții la Consiliul Județean. Drumul e al lor. Am venit cu o soluție de proiectare. Ei eu modificat-o. Va fi ceva mai bine că vor fi două sensuri de mers în fiecare girație, adică două benzi. Am ceut să renunțăm la două girații, să râmână doar cea de la școală și cea de la Neptun.

Totul depinde de CJT. Oamenii să înțeleagă că nu e drumul în proprietatea primăriei Giroc. Da, e nevoie și în comună să facem drumuri paralele, ca rute alternative, însă momentan nu sunt fonduri, iar actuala ordonanță nu ne ajută deloc. O soluție tot se va găsi”, a declarat Dan Vîrtosu, primarul interimar al comunei Giroc.

CITEȘTE ȘI: Bilete de tratament, prin Casa Judeţeană de Pensii Timiş

Nici la Consiliul Județean nu se întrevede o deblocare a situației mai devreme de anul viitor, oricât de mult și-ar dori cei de la conducerea județului să se circule fluid și civilizat pe cei 4 kilometri de drum dintre Timișoara și Giroc.

„Din păcate, lărgirea girațiilor de la Giroc a fost blocată de ordonanța austerității a premierului Ciolacu. Consiliul Județean a derulat procedura de achiziție pentru efectuarea lucrărilor, aveam și un câștigător, firma Strabag, o companie foarte serioasă, însă acum, din cauza schimbării legislației, nu mai este legal să derulăm astfel de lucrări.

Ordonanța lui Ciolacu este valabilă până la sfârșitul acestui an, sper că nu se va prelungi și, în cel mai scurt timp, anul viitor, să putem interveni la Giroc” a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Girațiile dintre Timișoara și Giroc cauzează, în continuare, haos și întârzieri în trafic

  1. Nu mă plâng nici cu noua centură a Girocului și Chișodei.. Raliuri se fac (poliția a venit pe aici doar când au fost accidente în apropiere pt că altfel nu ar face față la care amenzi trebuie să dea), nu sunt nici piste de biciclete, nici trotuar, tirurile și camioanele zguduie casele, iar strada Primăverii este goală..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *