
Autobuze articulate și traseu extins pentru locuitorii din comuna Giroc
Primarul comunei Giroc, Dan Vîrtosu, a adus clarificări, într-o postare pe Facebook, privind transportul în comun, Giroceana și procedura de insolvență.

Primarul comunei Giroc, Dan Vîrtosu, a adus clarificări, într-o postare pe Facebook, privind transportul în comun, Giroceana și procedura de insolvență.

Primarul comunei Giroc, Dan Vîrtosu, a transmis marți seara, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care oferă explicații privind predarea transportului public din Giroc și Chișoda

În comuna Giroc se desfășoară, până în 30 iunie 2025, un recensământ online al câinilor cu stăpân, realizat prin colaborarea dintre administrația locală și Asociația Animal Care Team.

Administrațiile liberale reprezintă garanția dezvoltării Timișului. Administrațiile liberale reprezintă garanția dezvoltării Timișului. Ionuț Stănușoiu

Patru parcuri în comuna Giroc

Avansează lucrările la noua școală din Giroc, situată în perimetrul fostelor Unități Militare.

Girațiile dintre Timișoara și Giroc cauzează, în continuare, haos și întârzieri în trafic

Școală nouă la Giroc! Dan Vîrtosu: „De luni, 11 septembrie, toți copiii noștri vor învăța în program de dimineață!”

Sensurile giratorii temporare aprind spiritele la Giroc. Şi, totuşi, ce se întâmplă?

Începând de astăzi, în Biroul Politic Județean PNL Timiș au fost cooptați doi membri noi. Este vorba despre avocatul Paul Ciucur și de viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Giroc, Dan Vîrtosu.

Un drum cât un inel de infrastructură rutieră, care va lega Timișoara, Giroc, Sânmihaiu Român, Șag și Săcălaz

Tradiția se păstrează și în acest an. Ca de fiecare dată, de Paște e mare rugă într-una dintre cele mai mari comune timișene: Giroc.

Dan Vîrtosu este noul viceprimar al comunei Giroc. El a fost votat ieri de 11 consilieri locali, în vreme ce…

Lovitură de proporţii într-o mare comună de lângă Timişoara! PNL Timiş este decis să ofere o surpriză totală la viitoarele alegeri locale.