Fritz desființează drapelul României, arborat în marile intersecții din Timişoara

Scandalul steagurilor: catargele nu au nevoie de autorizație de construire. Primăria Timișoara a refuzat să intre în legalitate

Fritz desființează drapelul României, arborat în marile intersecții din Timişoara

Primarul Timișoarei a emis, la 30 martie 2023, o dispoziție, numită stufos “desființarea lucrărilor executate nelegal, fără autorizație de construire, pe terenurile aparținând Municipiului Timișoara – domeniul public, lucrări executate la intersecțiile girații de pe Calea Șagului, în dreptul „Shopping City Timișoara” – Calea Șagului nr. 100, „P-ța Gheorghe Domășneanu” – A.E.M. și str. Sfinții Apostoli Petru și Pavel intersecție cu str. Holdelor”. Ce se ascunde în spatele acestui limbaj de lemn?

Simbol de stat, demolat din cauza birocrației

În fapt, primarul Dominic Fritz dispune demontarea drapelului național al României, din intersecțiile amintite.

Pe 16 mai 2020, ieșirea din starea de urgență, generată de pandemia de COVID, la Timișoara, a fost sărbătorită chiar de către Primăria Timișoara prin amplasarea a două catarge de mari dimensiuni, pe care a fost ridicat tricolorul în zone diferite din oraș.

Fritz desființează drapelul României, arborat în marile intersecții din Timişoara

Primul catarg a fost ridicat în zona Lipovei, la intersecția străzii Holdelor cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Al doilea catarg a fost montat în partea opusă a orașului, pe Calea Șagului, în sensul giratoriu aflat în vecinătatea Shopping City Timișoara.

Cele două catarge nu sunt singurele amplasate în oraș. În anul 2019, unul a fost montat în sensul giratoriu de pe bulevardul Brătianu, iar alte două în fața Catedralei Mitropolitane.

Fritz desființează drapelul României, arborat în marile intersecții din Timişoara

Primăria a montat ilegal șase catarge în Timișoara, iar acum trebuie să le dea jos

Primăria avea în plan, acum cinci ani, ridicarea unui catarg pe care să fie înălțat tricolorul și în Piata Libertății. Acesta ar fi costat circa 40.000 de euro, însă ideea a fost abandonată, în cele din urmă.

Trei ani de tergiversări

La 4 decembrie 2020, Poliția Locală Timișoara emitea un proces verbal de “constatare și sancționare a contravențiilor nr. 169 seria AX0478207”, având ca și contravenient S.C. SOCIETATEA DE TRANSPORT PUBLIC TIMIȘOARA S.R.L. Bazat pe acest PV al Poliției Locale, s-a dispus de către Arhitectul Șef al Municipiului Timișoara măsura complementară de „intrare în legalitate prin obținerea autorizației de construire, în caz contrar desființarea lucrărilor neautorizate”, cu termen la 26.07.2021.

Harnici și consecvenți în demolarea simbolului național oficial, polițiștii locali întocmesc un nou proces verbal de constatare, numărul 9317 din 30.01.2023, din care rezultă că nu au fost duse la îndeplinire măsurile dispuse privind desființarea lucrărilor executate nelegal, adică demontarea steagului României din cele trei locații.

CITEȘTE ȘI: Bărbat dispărut fără urmă, dat în consemn la frontieră. Dacă-l vedeţi, sunaţi la 112!

Atfel că, pe 30 martie, adică acum o săptămână, primarul Fritz dispune “eliberarea terenului prin desființarea lucrărilor neautorizate menționate în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 169 seria AX0478207 din 04.12.2020, executate nelegal pe terenul aparținând domeniului public al Municipiului Timișoara, la intersecțiile girații de pe Calea Șagului, în dreptul „Shopping City Timișoara” – Calea Șagului nr. 100, „P-ța Gheorghe Domășneanu” – A.E.M. și str. Sfinții Apostoli Petru și Pavel intersecție cu str. Holdelor”.

În aceeași dispoziție, edilul emite și o notă de plată către STPT: “cheltuielile de desființare vor fi suportate de contravenient, în conformitate cu prevederile art. 33 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, numita S.C. SOCIETATEA DE TRANSPORT PUBLIC TIMIȘOARA S.R.L.”.

Dispoziția este semnată de către Dominic Fritz, primar la Timișoarei, Caius Șuli pentru secretar general și trebuie aprobată de către Alin Stoica, unul dintre juriștii primăriei.

Mai creștini decât Papa

Toate marile orașe, de la București la Cluj, Brașov, Constanța au arborate astfel de drapele naționale de mari dimensiuni, în locuri cu vizibilitate din oraș. Este greu de înțeles cu ce îl deranjează pe edilul german arborarea steagului României, în câteva intersecții importante.

Chiar și legea îi contrazice pe primarul Dominic Fritz, pe polițiștii locali dar și pe Robert Rujescu, de la Direcția Generală Urbanism și Planificare Teritorială, Compartiment Biroul Disciplina în Construcții, a Primăriei Timișoara.

Legea 75/1994, actualizată în 2023, privind arborarea drapelului României cât și Norma privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României din 21.11.2001, prevăd la Capitolul 1, articolul 4, aliniat 1, că “este obligatorie arborarea drapelului României pe perioada sărbătoririi unor evenimente deosebite sau pe durata desfăşurării unor ceremonii, cum ar fi:

a) Ziua naţională a României, Ziua drapelului naţional, Ziua imnului naţional al României şi alte sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile administraţiei publice locale;

b) festivităţi şi ceremonii oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară

g) alte evenimente deosebite”.

Adică exact în contextul Timișoara CEaC 2023, care este, chiar după spusele primarului Fritz nu doar o sărbătoare a orașului și a timișorenilor, ci una națională și europeană.

Ba mai mult, aceleași acte normative prevăd că “(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) şi f) primarii vor organiza acţiuni pentru popularizarea evenimentelor respective şi pentru determinarea cetăţenilor să arboreze drapelul României la domiciliul sau la reşedinţa acestora”, iar articolul 5 stipulează că “Drapelul României poate fi arborat cu caracter permanent şi la sediul altor persoane juridice decât cele prevăzute la art. 2 şi 3, precum şi la domiciliul sau reşedinţa persoanelor fizice”.

Ceea ce ar trebui să fie un simbol al mândriei naționale, a fost transformat într-o banală contravenție a poliției locale, urmată de dispoziția de desființare dată de însuși primarul orașului.

Steagurile României și ale TM2023, aruncate în subsolul primăriei!

Drapelul României este un simbol peren, de identitate națională și își găsește locul, cu atât mai mult în contextul anului 2023, când Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.

Important, pentru administrația Fritz, pare să fie că s-au cheltuit câteva zeci de mii de lei pe stegulețe cu TM2023 CEaC, care flutură pe toți stâlpii din Piața Operei, Unirii și Libertății și pe străzile din zona centrală.

Știți unde este însă bătaia de joc? Chiar în subsolul Primăriei Timișoara, unde exact după deschiderea oficială a TM 2023, din 17 -19 februarie, zeci de steaguri oficiale ale României și steaguri cu TM2023 CEaC au fost pur și simplu aruncate în subsolul primăriei, pe motiv că s-au făcut prea multe și nu au mai avut unde să le abordeze.

Dovadă de “maxim respect” față de sombolurile naționale, de cele ale orașului și față de banii publici din care au fost plătite.

Fritz desființează drapelul României, arborat în marile intersecții din Timişoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

11 thoughts on “Fritz desființează drapelul României, arborat în marile intersecții din Timişoara

  1. Drapelul… multicolor (stiti bine la ce ma refer) este permis nu? Din partea mea,pentru toti useristii…

    1. Tricolorul exprima cetatenia de roman cu respect pentru toate naționalitățile care trăiesc în spațiul geografic al României.Ar trebui iubit și respectat. Dacă catargele nu sunt conforme cu normele de siguranță , pot fi înlocuite dar nu ne luați simbolul !

  2. N-am inteles: drapelele au fost desființate sau catargele? Ce nu avea autorizație și de ce nu se putea obține?

  3. Bine ca Dominic Samuel Fritz aproba arborarea unor steaguri straine in fața Primăriei Municipiului Timișoara, dar mai ales ca a aprobat diferite evenimente care sunt arborate doar steagul Ucraina.
    Acum fiind strain in Timișoara, România, bineînțeles ca are comandă de la Noua Ordine Mondiala, sa elimine orice fel de identitate Românească ,,Tricolorul Romaniei,,
    Rușine românilor care stau și nu fac nimic.
    Dominic Samuel Fritz du-te acasă în Germania înapoi, aici este România, respectă Tricolorul României și pe români.
    Doamne Ajuta

  4. Primar mai incompetent ca friț nu a avut Timișoara niciodată. Instituția Prefectului și autoritățile statului trebuie să se autosesizeze cu privire la acest impostor care nu face altceva decât să lovească în principalul simbol național al românilor și să înceapă imediat demersurile legale pentru anularea acestei hotărâri jignitoare pentru români. Pentru acel steag au murit mulți inclusiv în acest oraș martir la Revoluția din ’89 iar o panaramă de migrant nu are el autoritatea să decidă cu privire la un simbol al românilor în țara lor.

  5. Mircica titlul articolului este scris de un analfabet! Nu steagul acestei tari a fost desfiintat ci catargele amplasate acolo fara vreo autorizatie de constructie. Daca tot vrei sa faci anchete anunta DNA de cei 30.000 de euro sifonați de directorasul Culita pentru cele doua catarge din fata catedralei prezetate drept cadou de ziua lui Robu

  6. 1. Ma numesc Mircea Opris. Daca esti mai ciudat sau din zona de sud a tarii unde se foloseste diminutivul (uneori, ca si aici, peiorativ) „Mircica”, foloseste-l cu prietenii tai.
    2. Eu fiind autorul, din spusele tale rezulta ca sunt analfabet. Dar, hei, cine sunt eu sa te contrazic? Sa lasam realitatea sa isi spuna cuvantul si natura sa faca selectia. Explicatia pentru cuvantul „drapel” o gasesti la punctul 6.
    3. Eu nu sunt nici sifon, nici turnator, deci nu ma ocup cu denunturi la DNA sau alte structuri de stat sau private. Te las pe tine sa faci dreptate, caci mi se pare ca iti plac delatiunile.
    4. Poveste Chis Culita-cadou pentru Robu- 30 de mii de euro – s-a tot vehiculat de vreo 3-4 zile pe Facebook, prin oras etc. Daca vrei sa iesi in fata, hai cu dovezile si baga-i la puscarie si pe Chis Culita si pe Robu si pe cine mai gasesti tu vinovat.
    5. Daca esti mester intr-ale presei, ai sti ca acest material nu este o ancheta jurnalistica, deci las-o jos ca macane.
    6. Daca tot imi pierd timpul cu explicatii, hai sa iti spun de ce am scris corect ca „desfiinteaza drapelul”, nu catargul. Nu te invat eu, las DEX-ul sa iti explice: „drapel, pl. drapele (substantiv neutru)
    Semn distinctiv al unui stat, al unei unități militare, al unei organizații, asociații etc. reprezentat printr-o bucată de pânză sau de mătase (într-una sau în mai multe culori, adesea cu o emblemă sau cu o stemă) prinsă de o lance de lemn.” Lancea in acest caz nu e de lemn, ci de metal, dar tot este elementul de care se prinde „bucata de panza sau matase etc.”. Ei bine, bucata de panza si lancea (lemn, metal, plastic) impreuna constituie un drapel. Ca sa intelegi ca am chiulit mult in scoala, dar nu de la toate orele. La orele de logica, de bun-simt si la materia „scoala vietii” nu am chiulit. Numai bine si fir intins!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *