Fritz a inaugurat anul curățeniei printr-o pasă în lateral

fritz 3.03

Primarul Timișoarei anunță că 2021 va fi anul curățeniei în societățile publice locale, dar, ca orice curățenie promisă de autorități, și cea declarată de Dominic Fritz începe cu o pasă în lateral.

Concret: după publicarea articolului “Viață de șef la stat, la Timișoara: <<O colegă îi face cafea și i-o servește, alta îi face spumă de lapte, una îi face ceaiuri, cealaltă îi taie roșii în salată>>”, i-am adresat domnului Fritz trei întrebări pentru a primi răspunsuri în conferința de presă de miercuri.

Întrebările noastre au fost:

1. De ce șefa Centrului de Incluziune Socială si Relația cu Minoritățile din cadrul DASMT, Adriana Filipics, care își folosește subalternii pe post de sclavi personali în timpul orelor de program, nu a fost îndepărtată din funcția de conducere?

2. De ce nu a verificat Corpul de control al primarului contextul legal în care a fost admisă la concurs și apoi a promovat Adriana Filipics în funcția de șef centru?

3. Și, dacă a verificat, a ajuns la concluzia că Adriana Filipics îndeplinea condițiile legale de acceptare la concurs, în sensul în care avea vechimea necesară în domeniul studiilor superioare, respectiv asistență socială?

Fritz s-a spălat pe mâini

La prima întrebare, Dominic Fritz a răspuns astfel: “Direcția de Asistență Socială e în subordinea primăriei, dar nu eu mut oamenii așa cum îmi place mie. Eu am trimis corpul de control acolo , care mi-a relatat că, într-adevăr, acolo a fost o situație conflictuală între o șefă și un subaltern, unde există și anumite suspiciuni de natură mai gravă.

S-a făcut o plângere la parchet și așteptăm acum rezultatele acesteia. În plus, mi s-a propus mie mutarea persoanei care a făcut plângerea și eu bineînțeles că nu am fost de acord, pentru că nu așa se rezolvă problemele, să muți tocmai persoana care a făcut plângerea. În rest, vom vedea care va fi parcursul acestor plângeri”.

Și acum adnotările. În primul rând, că nici nu se pune problema ca primarul să mute oamenii așa cum îi place, ci el ar trebui să își exercite prerogativele legale.

De exemplu, domnul Fritz ar fi putut să-i aplice măcar o mustrare scrisă patroanei de florării care în timpul liber joacă rolul de șef de centru, dar n-a fost să fie…

În al doilea rând, nu era vorba de nici o situație conflictuală între șefa de centru și subaltern, ci de un ditamai abuz al Adrianei Filipcs, care profită absolut scandalos de funcția de conducere.

În al treilea rând, din impersonalul “s-a făcut o plângere la parchet” nu se înțelege, de fapt, cine anume a făcut plângerea penală, adevărul fiind că aceasta a fost făcută de către Direcția de Asistență Socială Socială Timișoara și nu de către primărie.

Iar sinceritatea cu care a făcut acest demers legal directorul general Rodica Surducan este ultimul lucru care ar putea să ne impresioneze…

În sfârșit, în al patrulea rând, enunțul-cheie este “așteptăm acum rezultatele plângerii penale”, care decriptează anunțul bombastic făcut de Dominic Fritz. Adică acest “an al curățeniei” se traduce, de fapt, printr-un cincinal al curățeniei, și asta în cel mai bun caz.

Serios acum, cum să spui că inaugurezi “anul curățeniei” și apoi să spui, senin, că aștepți rezultatele anchetei?! Păi ținând cont de antecedentele în materie ale procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, o anchetă a acestora poate dura mult și bine, ani la rând, și se poate încheia cu o clasare de toată frumusețea.

Și, în cel mai fericit caz, dacă dosarul va fi trimis, finalmente, în instanță, procesul s-ar mai putea întinde pe vreo doi-trei ani până la un verdict definitiv.

Iar în tot acest răstimp, Adriana Filipics își poate vedea liniștită de afacerea cu florile, folosindu-și subalternii pe post de sclavi personali, pentru că primarul Dominic Fritz “așteaptă rezultatele plângerii penale”.

Păi în cazul fostului șef al SC Piețe SA, Ionuț Nasleu, care își trimitea subalternii să îi renoveze apartamentul din București sau să-i aducă amica din Capitală la Timișoara (vezi www.pressalert.ro), nu s-a ajuns nici măcar la plângere penală formulată de primărie, că prietenul lui Nicolae Robu a zburat din funcție…

Da, știm, acolo a fost vorba de decizia Adunarea Generală a Acționarilor, prin care a fost demis Nasleu, dar presiunile făcute de Dominic Fritz au fost de notorietate. Așadar, despre ce “an al curățeniei” vorbește domnul Fritz, din moment ce folosește detergentul doar unde vor mușchii dumnealui, iar în rest se ascunde după “să așteptăm rezultatele plângerii penale”, care așteptare poate dura lejer vreo cinci ani?

În cazul ăsta, nu ar fi mai cinstit să ne vorbească Dominic Fritz nu despre anul curățeniei, ci despre cincinalul curățeniei?

Dacă vrei să descoperi adevărul, o faci în cinci minute

La a doua întrebare, răspunsul primarului a fost acesta: “Corpul de control cred că are mai multe misiuni momentan decât vreodată  în anii trecuți. În momentul în care am o suspiciune că ceva nu este în regulă, trimit corpul de control și probabil așa se va întâmpla și aici. Cred că programul trebuie să urmeze resursele care există.

Sunt două doamne la corpul de control, pe care le-am preluat de la administrația anterioară și le dau de lucru foarte mult”.

Nu contestăm faptul că doamnele de la Corpul de control au mult de lucru, dar, dacă tot au fost în fieful Rodicăi Surducan, cât de dificil le-ar fi fost să verifice dosarul de concurs al Adrianei Filipics?!

Cam cât timp crede domnul primar că le-ar fi fost necesar celor două doamne să afle dacă șefa Centrului de incluziune socială are studiile superioare de lungă durată cerute de legislație și vechimea necesară în specialitatea studiilor?

Noi am paria că nu mai mult de cinci minute, iar dacă onor primăria ne pune la dispoziție CV-ul doamnei Filipics și anunțul concursului pe care l-a câștigat aceasta, putem face și o demonstrație în acest sens.

La a treia întrebare, care deriva din a doua, Dominic Fritz nu ne-a mai răspuns, așa că nu avem ce adnotări să mai facem. Oricum, domnul primar ne lămurise deja cum stă treaba cu anul curățeniei…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Fritz a inaugurat anul curățeniei printr-o pasă în lateral

  1. Un incompetent mincinos ajuns primar,halal de orașul ăsta în următorii ani.100% nu mai pupă alt mandat, căderea Useristaplus va fi una mare mare de tot.

    1. Este complicata treba, asa ca ….asteptare, ce interese sunt cu acest atac asa furibund la adresa doamnei Surducan! De altfel doamna Surducan este foarte bine pregatita profesional si nu cred ca pe acest palier i se poate reprosa ceva! Uitati-va la ce a construit la DASPT si apoi atacati, nemuricilor si furnicutelor! Lasati sa se pronunte cei competenti nu voi scribalogii care stiti doar franturi si aveti interese ascunse! Si chiar daca ar fi gresit, d-na Surducan, pai acestui OM ar trebuii sa-i acordati circumstante atenuante pina la CER si inapoi, mai puriceilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *