Orele de educație fizică în aer liber se pot desfășura fără mască de protecție. În sălile de sport, masca rămâne obligatorie

club sportiv

Subiectul obligativității purtării măștii de către elevi la orele de sport  a fost readus, recent, în discuție, după ce ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a înaintat Ministerului Sănătății propunerea pentru eliminarea acesteia.

În ordinul comun elaborat de cele două ministere înainte de începerea semestrului al doilea este prevăzută obligativitatea purtării măștii pentru elevi și personalul din unitățile de învățământ atât în interior, cât și în spațiul exterior aferent.

Pe de altă parte, în același document este specificat și faptul că ”pentru desfășurarea orelor de educație fizică, elevii vor fi instruiți ca pe tot parcursul activității să nu își atingă fața, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate”, aspect care a lăsat loc de interpretare.

Având în vedere faptul că în majoritatea statelor europene orele de sport se desfășoară fără mască, Sorin Cîmpeanu a propus o reanalizare a acestei măsuri. Răspunsul Ministerului Sănătății, dat publicității, a fost tranșant: se poate renunța la mască doar pentru orele de sport desfășurate în exterior.

”Ministerul Sănătății susține ferm purtarea măștii în timpul activităților sportive care se desfășoară în interior. Activitățile sportive în aer liber se pot desfășura fără purtarea măștii de protecție, cu respectarea distanței fizice recomandate între elevi”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Orele de educație fizică în aer liber se pot desfășura fără mască de protecție. În sălile de sport, masca rămâne obligatorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *