
În această săptămână, echipa din Belinț împlinește 92 de ani de existență. Și ce frumos a marcat CSC-ul local acest moment aniversar: 3-0, sâmbătă, pe teren propriu, cu Unirea Jimbolia, în etapa a noua din Liga a IV-a Timiș.
„Era pe la jumătatea lunii octombrie a anului 1933 când o familie înstărită de austro-ungari care locuiau în Belinț a pus bazele înființării echipei de fotbal, care de-a lungul anilor a avut mai multe denumiri, începând cu Avântul, după care a urmat Bega Belinț, iar acum CSC Belinț. Echipa a rezistat greutății vremurilor, fiind una dintre cele mai vechi din județul Timiș. Au fost oameni inimoși care au dus mai departe tradiția fotbalului belințan până în vremurile noastre.
Au fost perioade înfloritoare în care pe la clubul din centrul comunei Belinț au trecut jucători importanți, care și-au lăsat amprenta pe palmaresul echipei: Pintilii, Postolache, Podean, Mitrache, Trăilă, Ripan și mulți alții care au jucat în ligile superioare. Generația de aur a Begăi Belinț a umplut până la refuz vechea tribună de lemn și pe cea nouă din beton, iar eroii au fost Broscanu, Vodă, Grancea, Papi, Fane, Garda, Trenișan, Ică, Pițurcă și mulți alții”, rememorează oficialii grupării CSC Belinț.
Noul proiect fotbalistic a demarat în 2020. Într-un timp foarte scurt, cei care au preluat frâiele echipei locale au reușit să obțină promovarea pe cea de-a patra scenă, avându-l pe Florin Mitrache ca lider al staff-ului tehnic, iar în prezent bazându-se pe experiența lui Eugen Miculescu ca antrenor-jucător.
„Clubul CSC Bega Belinț este profund recunoscător tuturor suporterilor, primarilor și viceprimarilor care au ținut vie această tradiție fotbalistică, tuturor antrenorilor și jucătorilor care au activat în acest club, juniorilor, oamenilor din umbră, sponsorilor și fanilor virtuali de pretutindeni”, se arată într-un comunicat al clubului din Belinț.
Răzvan Dragomir și Johny Marta (2) au marcat golurile victoriei cu Unirea Jimbolia (3-0). Formula de start aliniată de gazde a fost următoarea: Ulmet – Pașa, Ionașcu, Oneț, Watzulek, Vieru, Curea, Marta, Matei, Murgu, Dragomir. Pe bancă: Efeto, Miculescu, Hodobaș, Nanu, Popa, Mihoc. În urma obținerii acestui succes, CSC Belinț se află pe locul al șaselea în clasamentul Ligii a IV-a Timiș.


