Festivalul Naţional de Poezie de la Făget, ediţia a XV-a, s-a încheiat

Festivalul Naţional de Poezie de la Făget, ediţia a XV-a, s-a încheiat

Între personalităţile Făgetului, nu puţine, care au marcat, prin vreme, istoria, cultura, se regăseşte şi poetul Traian Iancu. Un scriitor care nu s-a desprins niciodată – a trăit în Bucureşti – de spiritul locului natal.

Iată una dintre dovezi: locuinţa părintească, situată în strada Dionisie Păscuţiu, la nr 21, a păstrat-o şi, după iremediabila plecare sa plecare, a devenit casă memorială. Pentru omul şi faptele sale, nu doar în ceea ce priveşte creaţia literară, de 14 ani are loc, la Făget, Festivalul Naţional de Poezie Traian Iancu.

Anul acesta a coincis cu împlinirea unui veac de la naşterea poetului. Manifestarea a început cu o slujbă, biserica se află pe strada unde s-a născut scriitorul, cât şi la locul de veci şi, apoi, s-a zăbovit îndelung la locuinţa familiei. Un bun prilej pentru participanţi – scriitori, unii chiar laureaţi la ediţii anterioare, preoţi, reprezentanţi ai administraţiei locale, localnici – care l-au preţuit pe poet şi, în egală măsură, pe consăteanul lor.

Casa poetului, privită din exterior, nu se deosebeşte de celelalte. În interior, însă, una dintre camere este bibliotecă, vizitatorul, localnic sau de pe alte meleaguri, poate găsi aici cărţi semnate de mari autori ai literaturii române. Sumedenia de fotografii sporeşte, indiscutabil, zestrea, dar şi importanţa, acestei case memoriale. Se poate spune, fără să se piardă măsura, că o parte din istoria literaturii române se află păstrată, iată, pe această stradă din Făget, în casa poetului.

De aici, gazde şi invitaţi, au mers la Liceul Teoretic Traian Vuia din oraş. Unde a fost invocată, în prezenţa mai multor făgeţeni, personalitatea lui Traian Iancu, un poet apreciat, fost director economic al Uniunii Scriitorilor din România, dar şi vicepreşedinte al acestei prestigioase instituţii. A fost, nu doar prin creaţia sa, un generos, ceea ce, în bună parte, îi aduce şi neuitarea. Când întâmplările stau în firescul lor, timpul trece parcă prea repede.

Poetul Ion Căliman, cel care coordonează, ca la fiecare ediţie de altfel, tot ce ţine de reuşita festivalului, l-a prezentat pe laureatul din acest an, prozatorul şi publicistul Teodor Bulza. Un moment cu destulă încărcătură emoţională, cei doi scriitorii sunt într-o statornică prietenei, cum nu des întâlneşti, de peste o jumătate de veac: foşti colegi de facultate, de an şi de grupă.

Emoţionant s-a dovedit, în primul rând pentru laureat, momentul în care trei eleve de la liceul din oraş – Daria Zepa, Raluca Lupu şi Ioghebet Ţif – au recitat câteva poeme, bine primite de asistenţă, din volumul Elegii, semnat de laureat.

Atmosfera a fost întregită de recitalul de muzică folk al profesorului şi, deopotrivă, poetului George Popovici, un făgeţean atât de ştiut. Aşadar, se cuvine consemnat că Teodor Bulza este laureatul din acest an al Festivalului Naţional de Poezie de la Făget. El este, dincolo de scriitorul definit de cărţile sale, şi un călător iscusit, publicist fiind, pe drumurile care străbat Ţara Făgetului.

CITEȘTE ȘI: Centrul „Speranța” se dă în folosință la toamnă, în Timișoara. Peste 300 de copii și tineri cu nevoi speciale vor beneficia de servicii de recuperare și terapie

Toate acestea au fot posibile cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei oraşului Făget, primar prof. Marcel Avram, al Asociaţiei Culturale „Făgeţeana” şi, deopotrivă, a scriitorilor prof. dr. Ion Căliman şi Ioan Gh.Oltean.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *