Festivalul Ceaunului, la Ghiroda, ediția a II-a

festivalul ceaunelor ghiroda 2018

Sărbătoarea de ieri nu a fost un pretext, imediat, de regăsire. Ci rodul unei idei – cultivate de către primărie și consiliul local – care susține continuitatea.

CITEȘTE ȘI: Cel mai scump teren agricol din România s-a vândut în vestul țării

În fapt, poate fi și o lecție ținută în văzul tuturor, că tot ce ne-au lăsat înaintașii, fie și numai într-un ceaun, este parte din întreg.

festivalul ceaunului ghiroda 2018Tocmai asta s-a văzut, ieri, pe platoul din incinta Casei de Cultură din Ghiroda, unde 14 participanți, toți din județ, proprietari grijulii și dăruiți de bucătăreală, au venit în sprijinul continuității.

De la ora 12, pe scenă, parte din atmosferă, a început spectacolul artistic. Amănunt de care s-a îngrijit Fundația Culturală ”Pro Datina”, prin domnul Felician Ciolea.

CITEȘTE ȘI: Doi bărbaţi au încercat să vândă un pui de leu la un ştrand din Timișoara

Focul de sub ceaune, așa, în plină zi, a adunat, după un timp, miresmele mâncărurilor pe care le știm de la bunica. Trec dintr-un loc în altul, văd străduința fiecărui bucătar de ocazie.

Iată un bărbat cu o pălărie făcută de el, din carton, pe care scrie „Amintiri din copilărie”. Bărbatul se numește Dumitru Cojocaru, e din Calea Lipovei, s-a înscris în concurs cucerit de idee.

Și din dorința de a se împotrivi, cu ceaunul lui, uitării. Așa s-a mărturisit: „Sunt aici, domnule, doar din plăcere, să mă întâlnesc cu prietenii, cu lumea. De ceaun ne îngrijim mai mulți amici din copilărie, de generală, de liceu, eu, Gicuță, Șony, toți plecați în lume. Eu în Germania, Gicuță în Anglia… Acum suntem acasă, în concediu. Vă place, domnule, ce vedeți aici?”…

Nu-i spun nimic, doar îi strâng mâna și, prins în ale lui, parcă îi e îndeajuns. Pe scenă spectacolul se-ncinge. Fiecare după cum se simte, cum și în ce se caută, ce ar aștepta sau ce și-ar dori să primească. Neștiut. Mă opresc, atras de un amănunt, la un alt ceaun.

CITEȘTE ȘI: Marile oraşe, bătute de localităţile limitrofe la dezvoltarea rezidenţială

E norocul reporterului, tocmai am dat de standul Penitenciarului din Timișoara, de care se ocupă trei doamne și doi bărbați. Patru sunt agenți – Maria Biacsi, Gabriela Ștefan, Constantin Ignat și Mădălin Neculai, iar doamna Liliana Teodorovici e director economic la peniteniar.

Zice doamna Teodorovici: „Am fost și la prima ediție, scopul nostru fiind să arătăm că nu suntem cu nimic mai altfel, dincolo de gardieni și toate celelalte…”. E delicată și sinceră, doamna directoare.
premii renasterea septembrie

Când e rigoare, lucrurile se încheagă, parcă, de la sine. Primarul din Ghiroda, dl Ionuț Stănușoiu – trecând de la un stand la altul, trăiește direct bucuria, sigur fiind că într-o zi, prin grija primăriei și a consiliului local, poate fi mai bine – zice:” Scopul final al acestui demers este promovarea gastronomiei tradiționale.

Știți, în toată graba ce ne domină, administrația Ghirodei consideră – tocmai de asta și susținem Festivalul Ceaunului – că mereu e nevoie de o punte între trecut și prezent. A prins grozav ideea aceasta. Tocmai de aceea, de anul viitor vom avea o altă locație, adecvată”.

Tot ce a fost în ceaune s-a servit asistenței. Programul artististic i-a avut în prim-plan pe actorii de comedie Cornel Palade și Romică Țociu. Moment agreabil, cu destulă desfătare și bucurie la ceas de adevăr.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *