Festival de gastronomie în Parcul Rozelor. Picnic urban şi schimb de reteţe culinare. Un nou proiect marca TM2021

disco soup

„LA PAS. festival de gastronomie artizanală” este un proiect de dezvoltare comunitară, derulat de Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, în Parcul Rozelor, între 4 și 6 octombrie.

Festivalul promovează valori precum multiculturalitate, comunitate, responsabilitate și le transpune practic prin acțiuni de promovare a unor mici producători, artizani, meșteșugari și prin evenimente de educație precum ateliere, dezbateri, spectacole și lansări de carte.

Evenimentul face parte din „LA PAS. slowing down”, un program inclus în dosarul de candidatură al Asociației Timișoara 2021, implementat în parteneriat cu Asociația CRIES.

„Considerăm <<LA PAS, festival de gastronomie artizanală>> un instrument cultural prin care dezvoltăm comunitatea: prezentăm mici producători și artizani și în același timp vorbim despre principii precum consumul responsabil, comerțul echitabil, reducerea risipei hranei, sau valori precum comunități incluzive, comunități tolerante, hrana ca patrimoniu imaterial.

De aici și poziționarea noastră, nu ca un <<food festival>>, ci ca un proiect comunitar”, a explicat Mihaela Vețan, inițiator al programului La Pas, președinte Asociația CRIES.

„În 2021 vom fi o comunitate mai conștientă cu privire la importanța culturală a hranei, vom avea o înțelegere mai bună a gastronomiei locale, vom aprecia mai mult artizanii, micii agricultori și biodiversitatea regională. Mizăm pe acest tip de schimbare, atât în rândul concitadinilor noștri, cât și al sectorului ospitalității. În privința acestora din urmă, avem convingerea că tot mai multe unități alimentare și de cazare vor dezvolta relații directe cu producători locali și vor oferi publicului lor produse și rețete tradiționale, suveniruri și cadouri încărcate cu mai mult conținut cultural”, consideră Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

„LA PAS. festival de gastronomie artizanală” facilitează schimbul de cunoștințe și practici care promovează o abordare sustenabilă a hranei, încurajând o cultură critică a consumului de masă, precum și crearea de oportunități pentru o dezvoltare locală durabilă. Prima ediție, desfășurată între 4 și 6 octombrie în Parcul Rozelor din Timișoara, este organizată în jurul câtorva elemente precum gastronomie, educație pentru consum responsabil, artă, turism sustenabil și promovare colaborativă.

CITEŞTE ŞI: Super festival lângă Timişoara. Este asigurat transportul cu autobuze, dar şi o parcare pentru 3.000 de maşini

În secțiunea Gastronomie, vizitatorii vor putea regăsi expozanți care vând produse preparate cu ingrediente locale, de sezon, dintr-o agricultură sustenabilă: mici producători și procesatori alimentari, asociații promotoare, asociații de producători și cooperative, întreprinderi sociale și actori de economie socială, producători de bere artizanală din Timiș.

Tot aici va avea loc un picnic urban în care participanții vor face schimb de rețete și preparate, evenimentul adresându-se tuturor celor aflați în oraș care sunt dispuși să gătească un preparat preferat, să îl aducă în parc și să îl împartă cu ceilalți. Bucătari profesioniști și amatori sunt invitați să gătească rețete de preparate preferate și să le prezinte încărcătura culturală.

O abordare inedită a ideii de reducere a risipei o reprezintă Disco-Soup, unde se va găti colectiv, pe ritm de muzică, o supă din alimente salvate (acestea vor fi recuperate, în pragul expirării, din piețe, magazine și bucătării de restaurante). Evenimentul va fi organizat cu ajutorul voluntarilor, care se vor implica atât în activitatea de colectare a ingredientelor, de gătit, cât și în cea de asigurare a unei atmosfere plăcute și relaxante.

la pas

Mâncarea se va servi gratuit participanților, dar și beneficiarilor de servicii sociale. Atelierele culinare organizate de bucătari și bloggeri care promovează gastronomia sustenabilă și ingredientele de la mici producători locali și degustările de produse din gastronomia artizanală și de la mici producători vor completa secțiunea Gastronomie.

CITEŞTE ŞI: Pedalare Antipoluare, o nouă ediție organizată de „Verde pentru Biciclete”, la Timişoara

Pentru secțiunea Educație pentru consum responsabil va fi prezent un stand de carte pe teme de dezvoltare durabilă, pe întreaga durată a festivalului, la care se adaugă atelierele și dezbaterile organizate de diverși parteneri.

La secțiunea Artă se pot regăsi expoziții și spectacole, dar și standuri cu produse meșteșugărești (bijuterii, artă decorativă din ceramică, slow-fashion). În fiecare seară a festivalului, trupe și DJ vor performa în cadrul celor trei zone muzicale (Alternative, Jazz și Electric).

Pentru că organizatorii promovează turismul de tip „slowing down”, care să permită conexiunea cu comunitățile locale și contactul cu specificul locului, vizitatorii sunt invitați să participe la activități dedicate Turismului sustenabil.

Promovarea colaborativă este unul dintre elementele-cheie ale festivalului, partenerii acestuia organizând evenimente pentru promovarea festivalului în rândul publicului propriu. În următoarele zile vor fi lansate 4 produse LA PAS: o bere artizanală, o pâine artizanală cu maia, o brânză artizanală și o rețetă de sos.

Foto: uvmbored.com


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Festival de gastronomie în Parcul Rozelor. Picnic urban şi schimb de reteţe culinare. Un nou proiect marca TM2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *