
Prima fabrică de seringi de unică folosinţă din România, Sanevit Arad, care nu a mai produs nimic de mai bine de un deceniu, a fost vândută la licitaţie publică, cu preţul de 1.680.000 de euro, iar foştii angajaţi şi-au primit integral salariile restante, cea mai mare sumă plătită fiind de 167.000 de lei.
Reprezentanţii lichidatorului judiciar au confirmat marţi, pentru sursa citată, că fabrica a fost vândută la licitaţie, după mai mulţi ani de încercări. Preţul de pornire a fost de 1.600.000 de euro, iar preţul plătit a fost de 1.680.000 de euro.
Conform lichidatorului judiciar, cumpărătorul este o companie din România, care nu şi-a precizat intenţiile legate de terenurile şi clădirile achiziţionate.
Lichidatorul judiciar a precizat că au fost plătiţi 40 de foşti angajaţi, unul singur care a fost pe statul de plată nefiind găsit până la această dată.
În total, sumele plătite pentru salariile restante s-au ridicat la aproximativ 1,5 milioane de lei.
Potrivit sursei citate, unele persoane au avut de recuperat sume de câteva mii de lei, în timp ce suma cea mai mare a fost achitată unui fost membru din conducerea fabricii, care a încasat 167.000 de lei, a notat observatornews.ro.
CITEŞTE ŞI: Simptome neobișnuite ale noilor tulpini Covid – „Stratus” și „Nimbus”. Se răspândesc rapid la nivel mondial
Sursa foto: observatornews.ro


