
Zece ani de detenție pentru criminalul de la un colegiu din Timişoara
În urmă cu aproape un an, o crimă săvârșită lângă o școală din Timișoara bulversa comunitatea. După o altercație între doi elevi, produsă pe holurile…

În urmă cu aproape un an, o crimă săvârșită lângă o școală din Timișoara bulversa comunitatea. După o altercație între doi elevi, produsă pe holurile…

O adolescentă a fost adusă cu elicopterul SMURD la Spitalul Judeţean din Timişoara, în urma unui accident de circulaţie stupid…

Un accident groaznic a avut loc vineri dimineaţa, la ieşirea din Giroc spre Timişoara, la trecerea la nivel cu calea ferată.

Un accident de circulaţie în care, potrivit primelor informaţii, şi-a pierdut viaţa o persoană, s-a produs joi după-amiază…

Lucrările de lărgire a Căii Martirilor i-au făcut pe șoferii care merg spre și dinspre Giroc să caute alternative…

O tânără de 22 ani a murit, joi, în urma unui accident rutier produs miercuri seara, pe şoseaua de centură a municipiului Oradea.

În timp ce inculpații din ”dosarul Poli II”, aflat pe rolul Tribunalului Timiș, abia așteaptă să se finalizeze procesul, avocații acestora vor ca el să…

O copilă în vârstă de 12 ani a fost lovită de o ambulanţă care se deplasa cu semnalele acustice şi luminoase pornite.

Cinci cetăţeni iranieni şi nouă irakieni, între care doi adolescenţi, au fost opriţi, miercuri seara, de către poliţiştii de frontieră din Sânnicolau Mare…

Conform unui nou raport publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 479.000 de europeni au murit prematur în 2012 din cauza poluării….

Nouă persoane au fost rănite în joi dimineață în urma unui grav accident petrecut pe o şosea intens circulată din vestul ţării…

PNL a anunţat miercuri seara că primul preşedintele al partidului după reînfiinţarea acestuia în 1990, Radu Câmpeanu, a încetat din viaţă…

Un tânăr din Mehedinţi care a turat motorul, doar de distracţie, în timp ce se afla în pasajul Michelangelo, a fost sancţionat de poliţiştii locali.

Nu mai puţin de 29 de migranţi, dintre care 17 sunt minori, au fost observaţi, miercuri-dimineaţă, de poliţiştii de frontieră de la Cruceni…

Un fost primar din Timiş a fost găsit în conflict de interese administrativ de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Cel puţin nouă persoane au fost rănite, miercuri dimineaţa, la Bistriţa, în urma unei explozii care a avut loc la un bloc, din cauza unei acumulări de gaze…

Incendiu puternic la Garana, in Poiana Lupului. Mai multe echipaje ale pompierilor s-au deplasat pe Muntele Semenic

Rampele clandestine de gunoi au devenit o obişnuinţă în toate cartierele din Timişoara. Pentru unii locuitori ai urbei este atât de natural…

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, spune un vechi proverb românesc. Magazinele ANAF, prin care statul vinde bunurile confiscate

Doi băieți de 13 ani au fost prinși și predați polițiștilor după ce au vandalizat 11 morminte în unul dintre cele mai mari cimitire din vestul ţării.