Zece ani de detenție pentru criminalul de la un colegiu din Timişoara

Curtea de Apel Bucureşti obligă Guvernul să țină cont, când va impune restricții, doar de testele COVID, nu de vaccinare

În urmă cu aproape un an, o crimă săvârșită lângă o școală din Timișoara bulversa comunitatea. După o altercație între doi elevi, produsă pe holurile Colegiului Tehnic Energetic (situat pe Strada Renașterii, în apropiere de Gara Mică), unul dintre ei și-a chemat în ajutor doi prieteni, pentru a-l apăra de cel cu care se certase.

Acesta din urmă, Francesco Corjin (17 ani), a fost așteptat de cei doi tineri la terminarea orelor, lângă colegiu, discuția degenerând brusc în crimă: Corjin a scos un cuțit de vânătoare de mari dimensiuni, cu o lamă de 17 centimetri, și l-a înjunghiat pe unul dintre cei doi tineri atât în piept, în zona inimii, cât și în spate! Ulterior, tânărul înjunghiat, în vârstă de 22 de ani, a decedat la Spitalul Municipal, chiar în timpul intervenției chirurgicale.

În 17 iunie 2016, Tribunalul Timiș a emis hotărârea nr. 257 prin care a dispus, ca măsură educativă privativă de libertate, internarea inculpatului minor Francesco Corjin într-un centru de detenţie, pe o durată de trei ani şi patru luni, pentru săvârşirea infracțiunilor de omor, respectiv de port fără drept de obiecte periculoase.

De asemenea, instanța l-a obligat pe inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente Nistor Corjin şi Laura Cristina Cucuiat (părinții lui Francesco Corjin), la plata sumei de 2.334 lei daune materiale către părţile civile Peniel Ciobanu şi Mariana Daniela Ciobanu (părinții victimei), a unei rente viagere lunare în cuantum de 200 lei/lună pentru fiecare parte civilă Peniel Ciobanu şi Mariana Daniela Ciobanu, începând cu luna noiembrie 2015 şi câte 50.000 euro daune morale către fiecare parte civilă Peniel Ciobanu şi Mariana Daniela Ciobanu sau echivalentul în lei la data plăţii fiecăreia.

Atât inculpatul, cât și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, iar în 19 octombrie, Curtea de Apel Timișoara a dat verdictul:

Francesco Corjin va fi internat zece ani într-un centru de detenție, adică de trei ori mai mult decât hotărâse prima instanță, restul obligațiilor financiare ale inculpatului și părinților săi dispuse de Tribunalul Timiș fiind menținute.

Hotărârea Curții de Apel Timișoara este definitivă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *