„E un sentiment special să cânt pentru prima oară în faţa publicului de acasă”, mărturisește mezzosoprana Judit Kutasi

Născută la Timişoara, cu studii de specialitate la Universitatea din Oradea şi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Judit Kutasi face parte actualmente din ansamblul Deutsche Oper Berlin.

După ce a obţinut premiul I şi premiul Special „Melos” la Concursul Internaţional „Vox Artis” (Sibiu), premiul al III-lea la Concursul Internaţional „Hariclea Darclée” (Brăila) şi premiul al II-lea la Concursul Internaţional „József Simándy” (Szeged), artista a început să apară în mod constant pe mari scene ale lumii, inclusiv la „Scala” din Milano.

Anul trecut, Judit Kutasi a fost invitată la Arena din Verona pentru o serie de cinci spectacole cu „Aida” verdiană, în montarea de legendă a lui Franco Zeffirelli.

– Judit Kutasi, vă puteți lăuda cu o carieră artistică impresionantă, presărată cu performanțe. Cum a început totul? Dumneavoastră ați ales muzica sau muzica v-a ales pe dumneavoastră? Și de ce tocmai canto clasic?

– Am avut un prim contact cu lumea muzicii încă de la frageda vârstă de trei ani când, îndrumată fiind de bunica paternă, recitam poezii și cântam în biserica din localitatea mea natală, Moşniţa Nouă.

Pot spune că de atunci am deprins înclinația către muzică, artă, poezie. Nu le-am mai părăsit şi nici ele nu m-au părăsit vreodată.

La 11 ani am început să studiez pianul și violoncelul, aşa că, după cum era de aşteptat, în acea perioadă am ascultat mai ales muzică simfonică.

De operă m-am îndrăgostit cu adevărat de-abia în liceu, când am ajuns să iau ore de canto cu distinsa soprană Viorica Pop-Ivan, solistă a scenei lirice timişorene. Ea mi-a insuflat pasiunea pentru canto clasic şi tot ea mi-a recunoscut cea dintâi talentul şi dăruirea, remarcându-mi şi timbrul vocal aparte.

– Cum v-o amintiţi pe regretata noastră artistă?

– Doamna Viorica Pop-Ivan mi-a rămas întipărită în suflet. A fost un artist și un om cu inima mare, un om special care a văzut ceva special în mine, a văzut o voce specială cu potențial solistic.

A fost mentorul providenţial care m-a inițiat pe acest drum extraordinar ce m-a dus într-o lume deosebită, plină de magie.

De-a lungul anilor de liceu, a fost persoana care m-a încurajat să merg mai departe, să nu plec urechea la răutăți, să am încredere în darul primit de la Dumnezeu și să am mare grijă de el, să muncesc să-l dezvolt.

Îmi aduc aminte cum, la 13 ani, am ajuns la ea la prima oră de canto… într-o casă frumoasă, într-o sufragerie unde trona un pian, plină cu afișe și fotografii cu artista interpretând diferite roluri.

Atunci şi acolo am aflat ce înseamnă să fii cântăreț de operă, de câtă sensibilitate şi disciplină ai nevoie ca să-ţi pui inima și sufletul pe tavă la fiecare reprezentaţie şi să tinzi neabătut spre desăvârşire.

– De la cine ați moștenit harul?

– Acesta vine întotdeauna de la Dumnezeu. Calităţi vocale au ambii părinţi, dar sunt singura cântăreaţă de operă din familie. Se pare însă că, din câte mi-a povestit tatăl meu, înclinaţii artistice ar fi avut şi bunica mea paternă.

– Care a fost cel mai important eveniment pe care l-ați trăit până acum pe scena lirică?

– Am avut distinsa plăcere sa fiu invitată la deschiderea stagiunii 2017-2018 la Teatro alla Scala din Milano…

A fost un moment plin de emoții şi bucurie, un mare vis împlinit. Să urci pe o scenă cu o asemenea istorie, să ştii că aici au răsunat glasurile celor mai mari cântăreţi din istoria operei… ce poate fi mai minunat? De câte ori intru la „Scala”, îmi vine, la propriu, să mă ciupesc ca să mă conving că e real ceea ce trăiesc.

– V-ați născut la Timișoara, chiar dacă, mai apoi, destinul v-a purtat pe alte meleaguri. Ce loc ocupă orașul în inima dumneavoastră și cum vă raportați la „Aida”, spectacolul în care veţi interpreta rolul lui Amneris?

– Timișoara este şi va fi întotdeauna „acasă”. E un sentiment cu totul special să cânt pentru prima oară în faţa publicului de acasă, să fiu aproape de familie, de prieteni, de iubitorii operei.

Amneris e un rol care m-a fascinat încă din timpul studenției.

Întotdeauna am visat să-l interpretez cândva, iar când s-a invit ocazia am zis „da” din toată inima. Verdi l-a creat pentru mezzosoprana Maria Waldmann, care a devenit preferata lui. Pentru ea a scris „Liber scriptus proferetur ” din Messa da Requiem, apreciind-o în mod deosebit pentru culoarea bogată și întunecată a registrului inferior de contralto. Verdi i-a trimis o scrisoare lui Ricordi, în care îi descria rolul Amneris, subliniind că e nevoie de un artist cu o sensibilitate dramatică extrem de dezvoltată, de o adevărată amantă a scenei, întrucât vocea singură, oricât de frumoasă, nu va fi suficientă pentru a da viaţă unui asemenea personaj.

Amneris este o femeie care iubește, este o prințesă, e îndrăgostită de Radames, care e comandantul armatei Egiptului.

De-a lungul operei, ea se transformă dintr-o tânără îndrăgostită într-o femeie geloasă, care vrea să-şi apere cu orice preţ iubirea faţă de Radames, un sentiment fidel, de o mare profunzime şi puritate, pe care nici moartea lui nu-l va diminua.

Este un rol complex din punct de vedere vocal, dar și din punct de vedere dramaturgic. Mă fascinează felul în care, de fiecare dată când îl cânt, descopăr noi culori și detalii.

În fond, dezvoltarea noastră ca artiști și oameni nu va înceta niciodată. Asta înseamnă că suntem vii cu adevărat.