„Dumnezeu m-a scăpat teafăr!”. Citeşte povestea unui timişorean scăpat din iad

”Eram la Leţcani, în județul Iași. Lucram la comandament – făceam legăturile telefonice și transmiteam dispozițiile la baterii. După-amiaza, difuzoarele sovietice anunțau:

„Ostași români pregătiți caii că mâine plecăm la București!” Nimeni n-a luat în seamă anunțul și ne-am dus fiecare la culcare. Era vară, cald. Dormeam în aer liber.

Campasem în sat. La ora 5, în dimineața de 20 august, o bubuitură cumplită ne-a trezit. A fost un „cutremur”! Am rămas înlemnit. La șapte metri de mine a picat un proiectil. Șoferul Dumitru Purcel și mașina lui s-au făcut praf…

Iar eu nu mă puteam mișca… Două ore a durat bombardamentul sovietic. Proiectilele au început să cadă mai departe de noi, la o distanță de 15 kilometri. Am primit dispoziție să ne retragem urgent pentru că tancurile sovietice erau în apropierea noastră. Eram sute de soldați… îngroziți. Toți aveam o singură idee: „decât prizonieri la ruși, mai bine morți”. Abia împlinisem de o săptămână 23 de ani. Eram „proaspăt” pe front și trăiam, fără să îmi dau seama exact, cea mai importantă zi a vieții mele. Dumnezeu m-a scăpat teafăr… S-a organizat retragerea urgentă.

21 de camarazi au rămas morți în grădinile oamenilor… Patru zile am mers fără hrană și apă, în condiții extrem de grele, până la Adjud, în județul Bacău. De foame luam porumb crud de pe câmp să potolim chiorăitul stomacului. Pe lângă asta ne chinuia soarta celor 21 căzuți la pământ. I-am scris preotului din sat, care i-a îngropat laolaltă, în curtea bisericii… Și sovieticii înaintau…

Din Bateria 3, 42 de oameni și căpitanul Foarfecă au fost luați prizonieri la Podul Iloaiei. Doar unul singur s-a întors acasă… În total, în zilele acelea, 180.000 de români au fost capturați de sovietici.

Au urmat Ploiești, Făgăraș, Aiud, Turda, iar în prima zi a lui noiembrie eram la Timișoara… Ne-am reîntâlnit în 1983, iar prima comemorare am făcut-o în șase-șapte oameni, anul următor.

Apoi, treptat, am ajuns să ne strângem peste 100 de oameni, după care, an de an, ne-am împuținat. Din unitatea de elită, Regimentul 6 Artilerie Grea, mai sunt Avram Bădin, Dimitrie Barbu, Teodor Boldea și Emil Gomoiu.

Ceilalți s-au stins…”, povestește Constantin Călina, în vârstă de 94 de ani, singurul veteran din Regimentul 6 Artilerie Grea care a ținut, ieri, lumânarea aprinsă în memoria camarazilor plecați mai devreme sau mai târziu…

Potrivit istoricului Laurenţiu Mioc, nepotul unuia dintre eroi și organizatorul evenimentului, Regimentul 6 Artilerie Grea, înfiinţat în 1923, a participat la toate campaniile Armatei Române în Est, până la Odessa.

După 20 august 1944, ostașii au eliberat zona Prahovei de sub ocupația germană, dar și Transilvania, și au participat la apărarea Timișoarei. În 1948, Regimentul 6 Artilerie Grea a fost desființat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.