Dr. Ildico Vasiescu, medicul care ajunge întotdeauna primul: ”Nu mi-a murit nimeni pe salvare!”

Ildico Vasiescu este medic specialist în medicina de urgență, medic primar în me­dicină de familie și co­or­donator al Serviciului de Ambulanță Timiș – punctul de lucru Lugoj. Este doc­to­rul cu cea mai mare vechime în domeniu: 32 de ani îm­pliniți. Din aceștia, timp de un deceniu, a condus fostul Serviciu de Salvare, iar apoi, după o pauză, a revenit a­cum 10 ani în fruntea Ser­viciului de Ambulanță.

Și-a început cariera la Dispensarul din Călărași, lângă Bechet, în județul Dolj.
Trei ani a petrecut aco­lo, dar, ca lugojeancă, a dorit să revină acasă. În 1985 a ajuns, prin transfer, la Ser­viciul de Salvare din Lugoj. Avea 30 de ani. Pe atunci, Salvarea era un com­par­ti­ment în cadrul Spitalului Municipal. Abia în 1996 s-a înființat Serviciul de Am­bulanță de sine stătător, cu conducerea la Timișoara.

Salvarea de dinainte de 1990: Dacia Break, o targă și un tub de oxigen!

Prima impresie? Ceva greu de imaginat astăzi:

”Dotarea era minimă. Medicația de urgență era la baremul foarte redus din acea vreme, iar la urgență, aveam tub de oxi­gen cu furtun, dar nu și mas­că de oxigen. Practic, nu aveam defibrilator, nici a­parat EKG, nici ventilator, mască de oxigen sau asp­i­ra­tor de secreții. Aveam o sin­gură Dacia Break și dube TV . După un an a sosit și dr. Otilia Tonca, cu care am lucrat în ture. Gărzile de noapte le făceam apelând be­nevol și la medicii de pe cir­cumscripții. Salvările e­rau exclusiv pe oraș, dar în schimb făceam și triajul, așa cum se numea atunci, la urgențele de la Spital”.
Pe acea vreme, nu se lucra în echipaj: ”Eu urcam, cu trusa, la bolnav, iar șo­fe­rul rămânea în mașină. Dacă trebuia ajutat sau era su­pra­ponderal, venea și el, dar a­sistența medicală o făceam singură”.

Însă condițiile de lucru din acea perioadă au avut și un rol pozitiv: ”Triajul se fă­cea în funcție de cum stabileam eu – chemam chi­rur­gul, neurologul, zece ani am făcut asta, acolo mi-am câștigat experiența”.

Încă din decembrie 1989, reluarea contactelor cu Occidentul a adus la Sal­va­rea din Lugoj primele ajutoare din Orleans: ”Au fost foarte binevenite primul aparat electro – cardiograf portabil, un defibrilator și o trusă de urgențe – tip, după standardul francez”.

Amintiri de coșmar: accidentul de tren de la Găvojdia, soldat cu șapte morți

În 32 de ani petrecuți pe am­bulanță, dr. Ildico Vasiescu a văzut multe grozăvii. Totuși, accidentul de la bariera de cale ferată de la Găvojdia, soldat cu șapte morți, o ”bântuie” și acum. Nu a reușit nici azi să se de­ta­șe­ze: ”Accidentul de la Găvojdia a fost unul cumplit, cu i­ma­gini cumplite. Am văzut victimele și, când a venit poliția să mă întrebe câți morți sunt, am închis ochii, i-am vizualizat pe rând, și am spus: șapte! Un tren ac­ce­lerat lovise partea din spate a unui autobuz. I­ma­gi­nați-vă: șapte morți pe loc, aruncați din autobuz, iar ceilalți pasageri neatinși. Stri­gam: cine are nevoie de a­jutor? Nimeni! Toți erau șocați. Aveau șocul psihic post-traumatic, dar în rest nimic. Am venit cu cinci ambulanțe și toată lumea era șocată: unii muriseră pe loc, alții nu pățiseră nimic”.

Și, de atunci, destinul parcă a vrut ca doctorița Vasiescu să aibă parte mai mereu de intervenții la accidente de tren (ultimul recent la Olo­șag), iar doctorița Tonca – de electrocutați, împușcați etc.

CITEŞTE MAI MULT PE redesteptarea.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns