Dosarul finanţării fostei echipe de fotbal Politehnica Timişoara: ”Economicul prevalează în fața juridicului”

galerie poli

Misterul legalității contractului de finanțare a fostei echipe de fotbal Politehnica de către Primăria Timișoara nu a fost dezlegat nici astăzi, la doi ani de la trimiterea în judecată a celor 11 persoane acuzate de abuz în serviciu în această cauză. Încă se mai fac supoziții pe marginea subiectului – al finanțării cluburilor sportive de către instituțiile de stat – tratat neunitar de entitățile române și încă mai există suspiciuni cu privire la legalitatea lui.

La termenul de judecată de miercuri, de exemplu, un inspector al Camerei de Conturi Timiș, citat ca martor în acest proces, a afirmat că angajații acestei structuri operează individual, fiecare având dreptul la propria opinie atunci când efectuează un audit la o instituție publică.

Mai mult, poate ca o justificare a faptului că din raportul său, efectuat în 2012, a reieșit faptul că acest contract este ilegal și ca întocmire și ca execuție, în contradictoriu cu concluziile anterioare formulate de colegii săi în perioada 2008 – 2011, martorul a dezvăluit, în premieră pentru justiția din România, că hotărârile și interpelările plenului Curții de Conturi nu sunt obligatorii pentru angajații acestei structuri și că ”economicul prevalează în fața juridicului”!

Întrebat de ce colegii săi care au efectuat, anterior, mai multe controale asupra legalității modului de execuție al contractului nu au constatat ilegalitatea lui, inspectorul Camerei de Conturi a afirmat că el deținea date suplimentare în plus față de aceștia (”elemente necunoscute” de colegii săi), dar și față de concluziile prof. univ. dr. Verginia Verdinaș, șefa Departamentului juridic din cadrul Curții de Conturi, care, audiată anul trecut în acest dosar, a declarat că acest contract a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Potrivit constatărilor martorului de miercuri, clauzele stipulate în contract nu au fost respectate: 25 la sută din banii virați de primărie au fost confiscați de Finanțe pentru că societatea avea datorii publice, deci nu au fost cheltuiți în scopul prevăzut, iar clubul a cerut deconturi, pentru aceleași facturi, și de la Consiliului Județean Timiș.

”Din datele Trezoreriei, contul Politehnicii a suferit succesiv operațiuni de blocare și deblocare pentru neachitarea de către societate a obligațiilor datorate bugetului de stat. Sumele virate în acest cont de Municipiul Timișoara au fost executate silit. Comisia de control care avea ca sarcină verificarea clauzelor contractului trebuia să știe că banii vor fi executați silit și că nu vor avea destinația din contract. Primăria trebuia să procedeze la recuperarea prejudiciului”, a opinat martorul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Dosarul finanţării fostei echipe de fotbal Politehnica Timişoara: ”Economicul prevalează în fața juridicului”

  1. Ca economicul prevaleaza juridicul, a fost o premiera pt avocatii inculpatilor si pentru tine, pentru Legea nr. 82 din 1991 si normele de aplicare nu este decat unul din principiile contabile legiferate. In ceea ce priveste hotararile plenului Curtii de Conturi acestea sunt obligatorii daca au caracter general si se mentionează expres acest lucru in textul hotararii, dar chestiunea a fost mult nuantata si urmarea interesul inculpatilor si avocatilor de a determina martorul sa afirme ca opiniile membrilor Curtii de Conturi sunt obligatorii, ceea ce e fals. Totul determinat de efortul consistent depus de unii de a face rost de acea opinie.

Dă-i un răspuns lui Participant la proces Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *