Dominic Fritz are viceprimarul lui, care e din alt partid!

PNL: Zi sumbră pentru Timișoara. Administrația USR lasă, de astăzi, zeci de mii de familii în frig, spitale, școli și instituții publice

Primarul Dominic Fritz provoacă multă îngrijorare în cadrul PNL Timiș. O afirmație publică a sa, făcută în ultima ședință a consiliului local, i-a pus pe jar pe colegii liberali, care se gândesc deja la cele mai negre scenarii. ”Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar să știm și noi” este expresia din Caragiale care descrie cel mai bine panica instalată după declarația primarului. Despre ce este vorba?

În ședința CLT, au existat discuții referitoare la organizarea Clubului Sportiv Municipal, de care răspunde viceprimarul PNL, Cosmin Tabără. După prezentarea unor puncte de vedere, la final a luat cuvântul Dominic Fritz, care a dat verdictul: ”Eu am încredere în viceprimarul meu Cosmin Tabără, care are în subordine CSM și aș vrea să susțin propunerea lui”.

Expresia ”viceprimarul meu” a provocat uluială îndeosebi în rândul consilierilor PNL, care încă refuză să creadă că Fritz îl consideră pe Tabără un bun personal. Liberalii mai pot trece cu vederea că primarul și-a luat șase consilieri personali, că și-a instalat și un city-manager după cum au vrut mușchii lui, dar să spună despre un membru PNL că este viceprimarul lui e prea mult.

Pe de altă parte, ultima ședință a consiliului local a fost și o mostră a modului în care municipalitatea timișoreană susține mediul economic afectat de pandemie. Din vorbe doar, exact ca în cazul mutării animalelor din grădina zoologică!

CITEŞTE ŞI: Animalele de la Grădina Zoologică din Timișoara au fost mutate doar din vorbe

Concret, reprezentanții unui restaurant care resimte din plin efectele restricțiilor impuse au solicitat să nu mai plătească chirie pentru perioada în care localul a fost închis.

În acest caz, a fost invocată situația de forță majoră din contractul încheiat cu municipalitatea. Cererea s-a plimbat pe la serviciile primăriei fără a fi soluționată, în final problema fiind ridicată în ședința consiliului local. Aleșii USR PLUS au fost categorici în această privință, nefiind de acord cu scutirea de la plata chiriei. Asta, în condițiile în care Dominic Fritz susținea anterior că are toată deschiderea față de acest sector puternic afectat de pandemie.

Iată ce spunea, săptămâna trecută, primarul Timișoarei, după întâlnirea cu cei din HORECA: ”M-au impresionat aseară, la ultima întâlnire cu reprezentanții HORECA, perseverența lor, puterea de a trece peste acest moment greu și ideile inovatoare. I-am ascultat. Sunt evident afectați și vor ca această carantină să fie luată în serios de toată lumea, astfel încât sacrificiul lor să nu fie degeaba. Le-am spus că vreau și eu ca asta să fie ultima. Dacă respectăm măsurile restrictive pe termen scurt și ne întoarcem în scenariul verde, atunci și Horeca va profita pe termen lung.

CITEŞTE ŞI: Se întâmplă în Timișoara! Și cu abonament plătit, și fără loc de parcare, și amendați

Mi-au pus întrebări despre cum s-a luat decizia, despre vaccinări, mi-au relatat toate problemele și mi-au cerut să susțin la București deschiderea unei linii de finanțare pentru turism în PNRR. Ceea ce voi face. Au fost pragmatici, dar și orientați spre viitor. Au viziune clară în legătură cu acest viitor, despre care nu se prea vorbește public, din păcate. Au găsit la mine deschidere pentru proiectele lor și eu am găsit la ei deschidere pentru ale noastre”.

”Deschiderea” invocată de primar s-a văzut cel mai bine în modul prin care le-a fost trântită ușa în nas celor de la restaurantul în discuție. S-a creat, astfel, un precedent care poate fi invocat și în cazul altor firme care suferă din cauza restricțiilor impuse și ar dori sprijin de la primărie.

Liberalii se tem să nu fie și ei asociați cu această lipsă de deschidere față de mediul economic, mai ales că, din punct de vedere ideologic, ei sunt cei mai în măsură să apere interesele acestei categorii. De aceea, ideea de a face o opoziție constructivă în cazul unor proiecte pare a se impune de la sine. E mai greu, însă, dacă Dominic Fritz are viceprimarul lui.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Dominic Fritz are viceprimarul lui, care e din alt partid!

  1. s-ar crea un precedent daca primarul/ consiliul local ar aproba o astefel de masura – sa nu plateasca chirie pe perioada cat localul este inchis/ din cauza pandemiei –
    pai hai sa solicit sa imi restitue din plata rovinietei perioada cat nu am circulat cu masina – cum spuneau si alti – sau alte plati, care in mod normal le platesc..
    Cand nu au activitate / hai sa nu platim
    Cand au surplus / pai de ce sa platesc mai mare impozitul..
    dar la nivel de angajat – cand nu au activitate – disponibilizeaza/ reduc din salar, etc..
    iar cand au surplus / pai cum sa iti maresc salariul? / asta este partea mea a PATRONULUI, trebuie eu sa o duc bine –
     

  2. PNL-ul e format din multi prosti care se cred cineva. Expresia „primarul meu” e una familiala, nu una care sa-l lege politic.
    Sigur, unde nu-i cap, vai de picioare! 
    Ăștia se sabotează pe ei. Ar trebui sa stea in banca lor că au pierdut alegerile. Și tare mă tem că se va scinda din interior CL, daca vor continua așa. Fritz ii pune pe jar pe cei din PNL. 
    S-a găsit Raul Ambrus să susțină domeniul HORECA, dar cat a fost Robu de ce nu ați sărit de cur in sus? Hai mă, cu ipocrizia! Lasati-ne !
    Vouă nu va convine niciodată ce face Fritz, dar nouă, cetățenilor, credeți că ne convine ce faceți?

  3. Ma bucur ca usr este formar numai din iluminati care au cap , deci nu se vaita de picioare. Doar ca voi aveti asa numitul cap doar ca sa nu va ploua in git, iar cavitatea este populata cu eventual doi neuroni cam sturlubatici. In ceeace priveste expresia folosita de fritz kola, ma tem ca in grandomania sa prusaca are impresia ca tot orasul este”domeniul meu”.

  4.  Unul e consiliul local.altul consiliul popular, altu-i banal.vocal,bucalo-anal,fiecare cu comitetele si comitiile sale…! Urasc tradarea,dar iubesc   pe tradatori! am scris si zis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *